TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

ÎNGROZIŢI-VĂ DE SECTA „FAMILIA – COPIII DOMNULUI”

„COPIII DOMNULUI” („CHILDREN OF GOD” sau „THE FAMILY OF LOVE”) – ŞAPTE MIRESE PENTRU ŞAPTE SECTANŢI !

FAMILIA SERVEŞTE MASA

Una dintre cele mai controversate secte internaţionale, supranumită
„Copiii Domnului”, şi-a făcut „cuib” în România.
Cea mai mare comunitate, formată din 21 de oameni, se află în Timişoara.

Şapte bărbaţi îşi împart la propriu şapte femei. Împreună cresc şapte copii.
Cel mai mic e un băieţel de un an şi jumătate, iar decanul de vârstă
are 64 de ani. Adepţii cultului trăiesc în comun.

Pretind că Dumnezeu le-a zis să vină în România pentru a răspândi
„legea iubirii”. Sectanţii sunt cu toţii străini, din Statele Unite ale Americii, Spania, Bulgaria şi Germania. Legea cultelor din România le-a asigurat liniştea, departe de scandalurile sexuale pentru care „Copiii Domnului” sunt acuzaţi
în Occident.

Bizara comunitate trăieşte de patru ani în Timişoara, într-o vilă de lux din apropierea Iulius Mall, pe o stradă pe care locuiesc mulţi judecători, procurori şi poliţişti. Au mereu obloanele trase şi gratii la poartă. Nu muncesc.
Culmea ridicolului, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Regia de Transport în comun le finanţează „activităţile”.

„DISCIPOLII LUI IISUS „, VIZITAŢI DE MUSAFIRI DIN SERBIA.

În fiecare seară, la ora şapte, „familia” se adună la masă.
Potrivit organizării interne a grupului, bucătarul de serviciu este un american de 20 de ani. Freacă aluatul pentru tortilla, iar în timp ce foile subţiri se rumenesc în tigaia încinsă, împarte boluri cu fasole şi salată verde, fiecăruia.

Angelina, o lungană din Statele Unite, îi fură privirile lui Phillip Gnann,
cu cel mic în braţe. În living sunt trei mese întinse, iar numărul de tacâmuri anunţă oaspeţi.
O maşină trage în faţa casei, iar scârţâitul roţilor îi ridică pe toţi de pe scaune, în întâmpinarea musafirilor.

„Sunt trei membri din sucursala Serbia”, explică bulgăroaica Roumian Gnann.
O roşcată, Anna Powdrill, 19 ani, din Marea Britanie, o italiancă brunetă, Susana Viviani, 20 de ani, şi cârlionţatul Danny Fernandez, 24 ani, din Spania.
Părinţii celor două fete sunt şi ei „copii ai Domnului”, iar ele au ales de la 18 ani să predice „foamea de dragoste”.

„În Serbia, am cunoscut şapte membri. Vrem să aflăm câtă trebuinţă au de noi”. Cina se serveşte în ordine ierarhică. O masă este pentru cei patru copii ai familiei Gnann şi mama lor, una pentru bătrâni şi o alta pentru tineri.
Cel mai în vârstă membru, spaniolul Antonio Pablo, analizează donaţia,
un bax de şampon.

„Rolul meu în grup este să explic misiunea noastră oamenilor şi să strâng ajutoare pentru comunitate”, zice Pablo. La ora nouă, cei care încă fac la oliţă sunt trimişi la culcare, iar livingul se transformă într-o biserică secretă
a dezmăţului şi a dezbaterilor de pe agendă.

"FAMILIA"

REUNIUNE. Phillip Gnann, Roumian Gnann, Marie, Elizabeth, Jeane
(de la stânga la dreapta)
Foto: ADRIAN PÎCLIŞAN

CHIRIA VILEI : 1200 EURO PE LUNĂ

Căsoiul are nouă dormitoare, două băi, living şi bucătărie.
„Ne-a fost greu să găsim o astfel de casă în Timişoara, să încăpem cu toţii”,
se destăinuie Roumian.
Principalii sponsori sunt două instituţii publice, dintre care una,
Regia de Transport, e în prag de faliment. I-au păcălit cum că sunt un ONG filantropic. Astfel, reuşesc să-şi plătească chiria de 1.200 euro pe lună.
Bucureştiul nu le-a priit.

„Nu am reuşit să comunicăm cu autorităţile de acolo, să ne facem treaba”, spune supărat Phillip Gnann. Are 34 de ani şi este căsătorit de 12 ani
cu Roumian, care are 35. S-au cunoscut în Ungaria, în anii în care secta
„Copiii Domnului” predica flirtul binecuvântat de Dumnezeu, cu o finalitate monstruoasă: o explozie de copiii ai aşa-zisului „creştinism” propovăduit de sectă.

„Ea m-a agăţat pe mine, hotărâtă, şi am rămas împreună de atunci”,
îşi aminteşte Phillip. Roumian este însărcinată în patru luni, iar împreună au deja trei fete şi un băieţel.
„Le-am dat nume după un joc al nostru: Marie-Antoinette are 6 ani,
Elizabeth este regina Angliei şi are 10 ani, iar Jean are 12 ani”.

Fetele merg la cursuri de dans hip-hop, tenis, înot, desen, canto, chitară, pian, dar nu şi la şcoală. Mama lor se ocupă personal de educaţia copilelor. „Învăţăm geografie, istorie, limbi străine, matematică, ştiinţe.
Eu rămân ziua acasă şi facem program de studiu. Cel mai bine se descurcă la calcule şi mai puţin la scris”, explică Roumian în timp ce Elizabeth îşi trage pe cap gluga de la hanorac, să ne arate o mişcare de dans.

Sunt blondine cu ochi albaştri şi subţirele. Cea mijlocie debordează de vitalitate. Este total dezinhibată în prezenţa străinilor.
„Vino-ncoa să cunoşti nişte prieteni”, a strigat femeia către copilă.
De cum te vede, Elizabeth se repede la gâtul tău şi te sărută nepotrivit pentru o fetiţă de 12 ani.

ORGII SEXUALE CU PREZERVATIV

Yelitza e de 25 de ani misionară şi are un băiat şi o fată, care i-au urmat exemplul: „Copiii mei au fost în Haiti să ajute sinistraţii”.
În România este de 13 ani, unde l-a chemat pe Antonio Pablo,
membru al Familiei Internaţionale. Pablo are 64 de ani, este misionar de 34 de ani, dintre care 10 în România.

Împreună strâng bani şi donaţii pentru sectă, cu semnătura lui Phillip Gnann
ca preşedinte al Asociaţiei. În urmă cu două săptămâni, Phillip a ajuns la uşa băncii Uni-Credit Ţiriac pentru o donaţie, aflată azi în faza actelor.
În vara lui 2009, liderul a organizat tabăra „Delta Academy”, la care au participat 34 de studenţi şi 16 profesori.

„Tânărul de 17-19 ani urmează cursurile Delta, să afle dacă e sau nu menit
să devină misionar”, a explicat Phillip. Familiile se destramă, iar copiii sunt forţaţi să plece în lume, să-şi vadă de viaţă. Comunitatea în care se stabilesc devine nucleul vieţii lor.

Traiul în comun e obligatoriu şi nimeni din afară nu are acces.
„În Evanghelia lui Ioan, scrie clar:
«Toţi cei ce credeau erau împreună, la un loc, şi aveau toate de obşte»”, recită Phillip dintr-un Nou Testament.
Orgiile sexuale le fac unii cu alţii, indiferent dacă e sau nu căsătorit cineva.
Dar „ne protejăm”, declară Phillip.

MISIONARI CU BIBLII ROZ

Se ascund sub numele Asociaţia „Contact – Counselling and Care”.
În 1995, prima formă legală sub care s-au prezentat a fost Fundaţia Română „Familia”, înfiinţată la Judecătoria Sectorului 5, Bucureşti.
Denumirea a împrumutat numele organizaţiei mamă: „Familia Internaţională”.

Nu muncesc şi trăiesc din banii pe care autorităţile oraşului îi donează pentru acţiunile lor de caritate. Potrivit legii cultelor, nu sunt obligaţi să-şi dezvăluie adevăratul crez. Se prezintă ca fiind simpli misionari ai lui Dumnezeu,
cu o Biblie roz în româneşte şi una în engleză, „The Word Book” .

Din donaţiile primite, îşi fac la rândul lor pomană. „Caritatea” lor s-a răsfrânt numai asupra copiilor din casele de copii sau din spitalele timişorene.
„Phillip a fost Moş Crăciun, anul acesta, la Spitalul de Copii.
Am primit ajutoare de la comunitatea din Germania, 300 de cadouri,
special pentru micuţi”, povesteşte Yolitza emoţionată.
Dar din dar se face Rai.

LEGE : FĂRĂ SEX ÎN AFARA COMUNITĂŢII

Într-o cafenea din Timişoara, Phillip Gnann intră direct în subiect.
Povesteşte despre cei 34 de ani în sânul „Copiiilor Domnului”:
„M-am născut în Germania, iar părinţii mei au fost 50 de ani misionari.
Cei doi fraţi ai mei au predicat în Rusia, la fel ca şi soră-mea. Cu toţii şi-au luat un job şi s-au aşezat la casele lor. Sora mea este cea mai cultivată dintre noi. E secretară la o companie nemţească în SUA”.

Cu trei ani înainte s-o cunoască pe Roumian, soţia lui, a flirtat cu o altă membră a sectei. Deşi întreţinuse relaţii sexuale de la o vârstă fragedă,
nu a acceptat să facă sex cu ea decât dacă accepta cererea în căsătorie.

Povesteşte că fata s-a simţit jignită şi a fugit în braţele unui bărbat din afara comunităţii. A rămas însărcinată şi şi-a cerut iertare.
„Am ajuns să am grijă de copil. Mi-era dragă şi voiam să o ajut.
Am întrebat: ar fi fost altfel dacă aş fi acceptat să facem sex?
A dat vina pe mine.”

ÎNŞELĂCIUNE – ABONAŢI LA BANI PUBLICI

Asociaţia „Contact – Counseling and Care”, în cooperare cu
„The Family International”, a fost sponsorizată de Regia Autonomă de Transport Timişoara, în august 2009, cu 3042,30 de lei.
Au profitat de neştiinţa autorităţilor şi au luat bani publici, chiar de la regia municipalităţii, care era declarată în pragul falimentului.

Potrivit RATT, sponsorizarea a constat într- un autobuz care a făcut
în perioada 1–30 septembrie, şi ulterior până pe 4 octombrie, curse între tabăra de agrement de la Chevereşu Mare şi Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.

“Le-am asigurat transportul pentru 40 de tineri între 17 şi 18 ani
care activează ca voluntari”, a declarat Mihaela Jugaru, RATT.
Reprezentanţii asociaţiei s-au prezentat ca „o organizaţie al cărei obiectiv este de a veni în sprijinul societăţii prin organizarea şi implicarea în activităţi care susţin dezvoltarea armonioasă şi progresul personal al membrilor societăţii pe plan educaţional, cultural, emoţional, moral şi fizic”. (Georgeta Petrovici)

ÎN SECTA FĂRĂ GURU SE FACE SEX ÎN GRUP DEOARECE ÎN BIBLIE SCRIE „IUBEŞTE-ŢI APROAPELE”

La începutul anilor ’60, sectanţii s-au reunit în „Copiii Domnului”,
nume care a dăinuit până în anii ’80.
Odată cu creşterea numărului de adepţi şi a scandalurilor sexuale din media, aceştia s-au reunit în „Familia Internaţională”. După moartea fondatorului, David Berg, în 1994, secta a rămas fără lider.

Pe site-ul oficial al organizaţiei, autorii au interviuri cu Dumnezeu despre Anticrist şi Apocalipsă. Spre exemplu, Dumnezeu este întrebat ce se va întâmpla la Apocalipsă, iar acesta „răspunde”:
„Vrei să ştii partea bună sau partea proastă?”.

Regula numărul unu este „Legea iubirii”:
„Iubeşte-l pe Dumnezeu, iubeşte-ţi aproapele”.
„Copiii Domnului” au luat mot-a-mot ceea ce creştinismul a sintetizat în cele zece porunci. Copiii sunt cadoul pentru iubirea faţă de Dumnezeu, de unde şi numărul de micuţi din familii. Astfel îşi arată ataşamentul faţă de Divinitate.

Pentru ei, Vechiul Testament este ca şi inexistent.
„Această carte, «Word Book»” trebuie să ne ghideze în interacţiunea noastră cu ceilalţi”, zic adepţii.

47 DE MISIONARI AI „COPIILOR DOMNULUI”
TRĂIESC ÎN ROMÂNIA ! SEXUL – UNEALTA IUBIRII

„Credem că relaţiile heterosexuale, practicate când Dumnezeu este de acord şi întreprinse de adulţi cu vârste legale, reprezintă o formă pură şi naturală
a Creaţiei lui Dumnezeu, şi deci a Scripturii”, scriu adepţii pe site-ul organizaţiei. Cultul sexual a fost introdus de David Berg în 1968, iar în 2010 are filiale în fiecare ţară din lume.

În timp, realitatea a bătut cu mult ficţiunea.
În casa „Copiii Domnului” din Timişoara, cei şapte copii sunt crescuţi într-un mediu bolnav: părinţii lor întreţin relaţii sexuale cu restul membrilor din „familie”.
Când Antonio s-a culcat cu Roumian, i-a cerut acordul lui Phillip.
„Noi facem dragoste, nu sex. Ne punem emoţiile în comun.
Dacă avem o bucată de pâine, i-o oferim celui ce are nevoie. La fel şi cu sexul: dacă eu am un corp gol, iar tu unul, ţi-l dau pe al meu să te încălzeşti”.

Împotriva lor s-a născut primul grup anticult din lume, cu misiunea de a elibera copiii din această sectă: FREECOG

DISPERARE – UN FOST MEMBRU AL SECTEI SE SINUCIDE

„Copiii Domnului” au publicat, în 1982, o carte intitulată
„The Story of Davidito” în care Ricky Rodriguez, un fost membru, apare alături de sora sa în activităţi sexuale cu adulţi. Cele 762 de pagini erau menite
să descrie educaţia şi viaţa sexuală în comunitate.

FREECOG a distrus cartea, dar copii ale ei încă există.
În 2005, Ricky se sinucide, dar nu înainte să-şi omoare mama.
Odată cu începutul anchetei FBI, Noah Halley Thomson, un fost membru al sectei, face primul film documentar despre „Copiii Domnului”.
Filmul se numeşte „Children of God – Lost and found”, a fost lansat în ianuarie 2007, în Utah, şi are 75 de minute. Membrii sectei l-au contestat violent pe Noah, ceea ce a făcut ca respectivul film să aibă un succes şi mai mare.

NOAH THOMSON - PIERDUT ŞI GĂSIT

SURSA DIFUZĂRII ARTICOLULUI DESPRE „FAMILIA” :
EVENIMENTUL ZILEI

http://www.evz.ro/detalii/stiri/actiuni-de-protest-impotriva-sectei-copii-domnului-890436.html

AUTORUL ARTICOLULUI : ANDREEA STRACHINĂ

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

4 răspunsuri to “ÎNGROZIŢI-VĂ DE SECTA „FAMILIA – COPIII DOMNULUI””

  1. A existat după acest articol publicat de „Evenimentul Zilei”, o acţiune contra acestei secte de demenţi.
    Nu am auzit ca vreo Biserică creştină, fie ea penticostală, baptistă, ortodoxă sau catolică să ia atitudine !

    ACEST ARTICOL de ce nu l-aţi postat ?!? Sau voi sunteţi doar cei ce semnalaţi anumite dereglări de tip spiritual şi nu faceţi nimic concret ?!?

    • Îţi mulţumesc foarte mult pentru această intervenţie şi mai ales pentru linkul pe care mi l-ai trimis şi pe care l-am instalat mai sus aşa cum ai observat. Sunt perfect de acord cu tine, cu privire la necesitatea implicării Bisericilor creştine în contracararea ereziilor nimicitoare care asemenea unei caracatiţe tind să prindă din ce în ce mai mulţi români în tentaculele lor.
      Sper că totuşi ai observat că deşi eu nu sunt nici preot şi nici pastor, totuşi am abordat pe blogul meu problematica pericolului iminent al prezenţei sectei „Familia” în România. Îţi spun foarte sincer că eu NU sunt un factor de decizie în vreo Biserică dar îi rog în mod public pe toţi pastorii baptişti, evanghelici, etc, SĂ IA ATITUDINE ÎMPOTRIVA SECTEI FAMILIA pentru că noi nu avem nevoie în România de asemenea învăţături de origine demonică.

      ROMÂNIA ARE NEVOIE DE CUVÂNTUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU !

      Românii trebuie să primească mesajul simplu şi curat al Sfintei Evanghelii şi să respingă doctrinele sectelor „Familia”, MISA, ELTA şi ale mormonilor, „martorilor lui Iehova”, etc.

      POPORUL ROMÂN TREBUIE SĂ CITEASCĂ BIBLIA (MĂCAR NOUL TESTAMENT) PENTRU CĂ ALTFEL SE VA SCUFUNDA ÎN MOCIRLA PĂCATULUI ŞI A MORŢII !!!
      Îi rog pe toţi creştinii care citesc aceste rânduri să solicite preoţilor şi pastorilor din Bisericile lor SĂ IA O POZIŢIE PUBLICĂ FERMĂ ÎMPOTRIVA SECTEI „FAMILIA” DAR ŞI ÎMPOTRIVA „ELTA” !!!
      Chiar şi tu poţi acolo în Biserica unde mergi să vorbeşti cu preotul sau pastorul tău duhovnic să se implice public în combaterea unor asemenea curente spirituale false care subminează Autoritatea Cuvântului Sfânt şi conduc românii spre calea păcatului şi a pierzării.

  2. !!!!!!!!

    • Rebeca, te rog să postezi UN COMENTARIU ca să pot să ţi-l aprob… Vezi că unele abrevieri pot exprima anumite expresii vulgare care n-au ce căuta pe blogul meu (nu ştiu dacă este cazul tău, dar totuşi trebuie să-ţi spun că aici eşti pe un blog creştin evanghelic şi trebuie să avem grijă ce abrevieri folosim în comentarii…)


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: