TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

DE CE TREBUIE NEAPĂRAT SĂ MORI VORBIND LA TELEFONUL MOBIL ŞI MAI ALES SĂ DISTRUGI ŞI VIEŢILE ALTORA ?!?

CIMITIR

Acum câţiva ani, am trecut printr-o experienţă destul de neplăcută pe care nu pot să o uit. Un prieten m-a invitat să merg în provincie cu el, să ducem nişte echipamente profesionale într-o localitate de la munte. Eu ştiam că el era un băiat foarte de treabă, dar habar n-aveam CUM conduce maşina !
Nu mai fusesem niciodată cu el, mai ales pe “locul mortului” unde am stat lângă el, (chiar în dreapta şoferului, în partea din faţă). Vă spun sincer că îmi pare foarte rău că nu m-am interesat din timp despre stilul lui de a conduce o maşină şi mai ales de a nu respecta regulile de circulaţie. Vă mărturisesc că am luat o decizie fermă şi irevocabilă: nu mă voi mai urca în viaţa mea cu el într-o maşină, atunci când se află el la volan ! Nu glumesc deloc, ba chiar vorbesc foarte serios, pentru că nu am cum să uit depăşirile pe care le făcea pe serpentine, când deşi carosabilul şoselei era marcat pe mijloc cu o bandă albă continuă, neîntreruptă, acest tânăr care abia trecuse de 20 de ani, se angaja tot timpul în depăşiri, intra pe contrasens, fără să-i fie nici un pic de teamă că din sens opus ar putea apare din senin o altă maşină care ar fi putut să ne facă praf şi pulbere. De fapt, s-a întâmplat de câteva ori să ne despartă câţiva centimetri de “trecerea în nefiinţă”. Chestia asta cu “trecerea în nefiinţă” mi se pare incorectă pentru că nu are absolut nici o legătură cu realitatea, ci mai degrabă cu vechiul sistem totalitar de dinainte de 1989 care nu vroia să recunoască faptul că va veni o zi când VOM TRECE CU TOŢII ÎN VEŞNICIE, nu în nefiinţă ! Chiar şi ateii care cred că vor trece ”în nefiinţă”, vor avea într-o zi surpriza extrem de neplăcută să constate că vine clipa când omul trece în veşnicie !
DA, aţi auzit bine… putem să trecem într-o clipă în veşnicie, în numai câteva secunde, mai ales când nu ne pasă cum conducem maşina şi ne lăsăm pradă impulsurilor nebuneşti specifice tinereţii şi teribilismului care pun raţiunea pe o linie moartă. Ce nu pot să înţeleg este că dacă vrei neapărat să intri într-un pom sau să cazi într-o prăpastie, nu e nici o problemă, dorinţa ţi se poate îndeplini rapid ! Singura problemă este că înmormântările sunt cam scumpe, mai ales că suntem în criza asta economică ! Aşteptaţi, fraţilor, măcar să treacă această criză ! Dar DE CE trebuie neapărat să duci în mormânt şi pe cei care călătoresc în maşina ta, adică pe cei pentru care ai o răspundere extraordinar de mare ?!? Oamenii aceia trebuie neapărat să moară din cauza ta ??? Sau dacă scapă cu viaţă, trebuie să rămână paralizaţi toată viaţa sau cu mâinile sau picioarele amputate ?!? DE CE trebuie să-i pui şi pe alţii în pericol ??? Aici mă refer la copilaşul tău, la soţia ta, la prietenii tăi, la părinţii tăi, sau chiar la unii oameni de pe marginea străzii care au avut lipsa de inspiraţie să facă autostopul atunci când te-au văzut gonind cu maşina !
Un autostop către… moarte…
Un autostop către… o viaţă distrusă, către o paralizie care te poate ţintui în pat pentru tot restul vieţii…

PENTRU BINELE VOSTRU şi al celor pe care spuneţi că-i iubiţi, VĂ ROG să vedeţi câteva materiale video deosebit de sugestive, produse de profesionişti care au pus la punct o adevărată campanie prin care vor să-ţi arate cât de uşor poţi să distrugi vieţile altora, dintr-o neatenţie, dintr-o joacă prostească, din lipsă de înţelepciune, teribilism sau chiar (culmea) din cauza unui… telefon mobil ! Sper ca aceste imagini să-şi atingă scopul, ca măcar acum să înţelegem cu adevărat câtă răspundere avem faţă de cei din jurul nostru !

Dumnezeu ne-a înzestrat cu INTELIGENŢĂ, oameni buni ! Hai să fim raţionali şi să avem grijă !
Viaţa ta şi a celorlalţi poate fi curmată în câteva clipe dacă nu eşti atent !
Fiţi binecuvântaţi, dragi şoferi !

Anunțuri

4 răspunsuri to “DE CE TREBUIE NEAPĂRAT SĂ MORI VORBIND LA TELEFONUL MOBIL ŞI MAI ALES SĂ DISTRUGI ŞI VIEŢILE ALTORA ?!?”

  1. Stilul tău de a scrie articolele sunt geniale aproape că leşin de râs…
    Poţi să mă consideri un fan înrăit al tău !

  2. Tomis, se pare că ai un umor original, aparte… mă gândesc cum comedianţii celebri ar putea să te consulte în materie…
    Păi, uite ce reacţii le dai acestor tineri… ai succes nu glumă !

    • Bună, Yvo ! Acum văd commentul acesta 🙂 Habar n-am cum de nu l-am observat sau probabil că am uitat de el (doar l-am aprobat atunci în iunie). Păi, trebuie să am şi un pic de umor din când în când… Dar îţi spun sincer că atunci când mă uit la rezultatele chestionarului de mai sus, îmi piere tot umorul… Uită-te şi tu dragă Yvo şi vei vedea că mai mult de 50% dintre cititorii acestui articol, au pus (cel puţin o dată ca să nu zic de mai multe ori) în pericol viaţa altora (inclusiv pe a lor) atunci când s-au aflat la volan !!! Eu cred că ar trebui să prezint Poliţiei Rutiere rezultatul acestui sondaj de opinie pentru ca specialiştii dumnealor să analizeze şi să se gândească la nişte măsuri care trebuie luate URGENT în România, mă refer în primul rând la legislaţie ! Dacă lucrurile vor rămâne aşa, în curând se vor umple cimitirele cu şoferi „excelenţi” care au ajuns în… groapă (iar mulţi dintre ei au ajuns direct în Iad). Aceşti oameni vor să-şi probeze capacităţile lor „deosebite”, vor să arate că au „potenţial” dar nu se gândesc că pot distruge nişte vieţi ale unor oameni care sunt absolut nevinovaţi !

      Îţi mulţumesc pentru commentul tău şi îmi cer scuze că din iunie ţi-am răspuns abia în septembrie 🙂 dar ştii vorba aia… mai bine mai târziu decât niciodată…

      Aaaa… Am uitat să-ţi spun: am început să introduc în subsolul posturilor, un Regulament pentru postarea comentariilor pe blogul meu ! Îmi pare rău că nu l-am introdus de la bun început, ar fi fost foarte bine dar nu e târziu nici acum ! Îţi doresc o zi binecuvântată !


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: