TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

CREDINŢA ADEVĂRATĂ – IOSIF ŢON (VII) ÎNTOARCEREA LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. ”
Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3

PROFESOR DOCTOR IOSIF ŢON - UN MARE SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU

Poate că mulţi dintre voi aţi auzit despre unul dintre cei mai mari teologi români numit IOSIF ŢON. Un ardelean adevărat care s-a născut în ziua de 30 septembrie 1934 şi care a dovedit de-a lungul vieţii că este un bun slujitor al lui Dumnezeu.

Am fost foarte fericit să-l întâlnesc de două ori pe domnul profesor doctor Iosif Ţon (o dată într-o Biserică Evanghelică şi o dată într-o Biserică Baptistă).
A fost o onoare deosebită să pot să ascult o excelentă prelegere a domniei sale, prelegere intitulată CURS DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ. M-am bucurat enorm să dau mâna cu domnia sa şi să pot să-i mulţumesc pentru predicile sale minunate pe care le-am ascultat ani de zile la Radio Europa Liberă în timpul dictaturii comuniste. Nu pot să uit că deşi eram doar un adolescent, în fiecare duminică abia aşteptam ora 14 ca să deschid radioul, să-mi reglez aparatul pe unde scurte (banda de 25 sau 31 de metri SW) şi să ascult la Europa Liberă predicile pastorului Ţon pe care îl iubesc şi îl respect foarte mult. Sunt sigur că foarte mulţi români se roagă pentru dânsul ca bunul Dumnezeu să-l ţină sănătos şi să slujească mai departe Evanghelia, aşa cum a făcut toată viaţa sa cu multă dedicare şi dragoste pentru Cuvântul Sfânt.

În ciuda vârstei dumnealui, domnul profesor doctor Iosif Ţon are o putere extraordinară de a predica mesajul simplu şi curat al Sfintei Evanghelii.
Dacă-l asculţi trei ore, vorbind fără întrerupere, nici nu-ţi dai seama cum a trecut timpul pentru că dânsul prezintă Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod de-a dreptul fascinant, demonstrând un dar deosebit şi o călăuzire a Sfântului Duh. Pe domnul profesor doctor Iosif Ţon, l-aş asculta la nesfârşit fără să mă plictisesc niciodată. Aşa l-am cunoscut încă din anii adolescenţei şi aşa a rămas şi acum. Nu s-a schimbat cu nimic şi a rămas acelaşi vajnic luptător întru apărarea şi proclamarea Sfintei Evanghelii a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acelaşi luptător, aşa cum a fost atunci când s-a opus politicii comuniste de represiune a cultelor protestante din România, fiind arestat de mai multe ori de Securitate.

După Revoluţia Română din 1989, domnul profesor doctor Iosif Ţon a pus bazele şi a asigurat funcţionarea la cote înalte a celui mai reputat Institut Biblic Est-European, respectiv Institutul Biblic din Oradea (care astăzi se numeşte UNIVERSITATEA CREŞTINĂ EMANUEL). De asemenea, domnia sa a avut un aport deosebit la înfiinţarea postului de radio Vocea Evangheliei şi a Editurii Cartea Creştină din Oradea. A fost iniţiatorul Alianţei Evanghelice din România (alcătuită din Biserici neoprotestante printre care şi Biserica Evanghelică şi Biserica Baptistă).

Domnul profesor doctor Iosif Ţon a fost unul dintre pastorii Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea, cea mai mare biserică baptistă din România (alături de pastorii Paul Negruţ şi Nicolae Gheorghiţă) şi a contribuit la construirea noii clădirii a Bisericii Baptiste Emanuel.
Doresc ca bunul Dumnezeu să-l binecuvânteze în continuare cu multă sănătate şi putere de a sluji mai departe pentru ca tot mai mulţi oameni să primească cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor !

Vă mulţumesc mult, domnule profesor doctor Iosif Ţon pentru tot ce aţi făcut pentru proclamarea Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu ! Vă mulţumesc din toată inima pentru cartea dvs intitulată CREDINŢA ADEVĂRATĂ o carte pe care trebuie să o citească TOŢI ROMÂNII pentru că poporul român piere din lipsă de cunoştinţă a Cuvântului lui Dumnezeu.

Fiţi binecuvântat, domnule profesor doctor Iosif Ţon !

CREDINŢA ADEVĂRATĂ
de Iosif Ţon (1988) -VII-

ÎNTOARCEREA LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Călătoream odată în rapidul de la Bucureşti spre Iaşi, şi un student cu dulce accent moldovenesc a intrat în vorbă cu mine. După ce a aflat că sunt pastor baptist, m-a întrebat: „Care este diferenţa dintre crezul dumneavoastră şi credinţa noastră ortodoxă?” Mi-a plăcut înţelepciunea întrebării. Am înţeles că pe acest student ieşean nu-l interesau diferenţele de suprafaţă sau mărginaşe, ci diferenţele cu adevărat de esenţă. Şi am căutat să-i onorez întrebarea cu un răspuns cât mai exact şi mai comprehensiv. Ceea ce i-am spus atunci acelui tânăr moldovean vă voi spune aici în continuare.

Voi face întâi precizarea că între ortodoxie şi catolicism diferenţele de doctrină sunt minore şi, prin urmare, ceea ce voi spune despre diferenţa dintre protestantism şi ortodoxie se aplică şi ca diferenţă între protestantism şi catolicism.

Pentru a vedea diferenţele de esenţă între aceste religii, trebuie să cunoaştem care sunt elementele esenţiale ale oricărei religii. Două sunt elementele absolut esenţiale sau definitorii ale oricărei religii, şi ele sunt definite de răspunsul la aceste două întrebări fundamentale:

1) Care este sursa de informare a acelei religii?
2) Care este soluţia propusă de acea religie pentru a restabili relaţia dintre om şi Dumnezeu?

Câteva remarci preliminare despre aceste două întrebări. Referitor la prima: Fiecare religie din lume are o sursă din care îşi trage crezul. Cele mai primitive au ca sursă de informare o tradiţie transmisă de la o generaţie la alta prin conducătorii religioşi ai tribului. Cele mai cultivate au ca sursă de informare o carte sacră sau mai multe cărţi sacre în care îşi păstrează şi din care îşi scot crezul. Pentru a vedea adevărata natură a unei religii, este normal să te referi la sursa primordială de informare a acelei religii, să-i vezi originea şi natura şi să-i judeci credibilitatea şi autenticitatea.

Referitor la a doua întrebare: Toate religiile lumii recunosc că între Dumnezeu şi om există o ruptură, există o separare, există o distanţă. Desigur, fiecare religie explică în felul ei modul în care s-a produs această ruptură şi a apărut această separare şi această distanţă. Important însă este că toate religiile intuiesc acest fapt esenţial al înstrăinării omului de Creatorul său. Şi toate religiile îşi stabilesc ca obiectiv principal readucerea omului la Dumnezeu sau RESTABILIREA LEGĂTURII SAU A RELAȚIEI DINTRE OM ȘI DUMNEZEU. Însuşi numele de religie exprimă acest lucru. În limba latină cuvântul religie îşi are originea în verbul re-ligo, re-ligare, care înseamnă „a lega din nou”. Strămoşii noştri latini ştiau că scopul religiei este să-l lege din nou pe om de Dumnezeu. Fiecare religie propune o anumită soluţie sau o anumită formulă pentru a depăşi PRĂPASTIA dintre om şi Dumnezeu şi pentru a-l repune pe om în relaţii bune cu Creatorul său. Cine vrea să cunoască esenţa unei anumite religii trebuie să meargă direct la această problemă, să vadă cum propune religia respectivă rezolvarea ei, deoarece aceasta formează inima religiei.

Prin urmare, sursa de informare a unei religii şi modul în care încearcă această religie să-l lege din nou pe om de Dumnezeu sunt cele două elemente care definesc esenţialmente orice religie. Vom vedea acum că tocmai în aceste două elemente esenţiale găsim DIFERENȚA dintre religia creştină ortodoxă şi o religie creştină reformată, protestantă sau neoprotestantă.

La întrebarea „De unde vă trageţi crezul?”, ortodoxia răspunde: „Din Biblie şi din sfânta tradiţie”. La aceeaşi întrebare, religia reformata sau protestantă va răspunde: „NUMAI DIN BIBLIE”. Trebuie să ajungem să înţelegem enorma diferenţă dintre aceste două răspunsuri pentru a ne da seama apoi de importanţa alegerii pe care trebuie să o facem noi înşine, optând pentru unul sau pentru celălalt.

Pentru început, să facem o scurtă incursiune în istorie. Biblia, sau, cum i se mai spune, Sfânta Scriptură, are două părţi, Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul Testament este alcătuit din 39 de cărţi, scrise de autori evrei într-o perioadă de o mie de ani, între circa 1450 şi 430 înainte de Hristos. Pe la 430-420 înainte de Hristos, cărturarul evreu Ezra a adunat toate aceste cărţi şi, într-un consens cu alţi cărturari evrei ai vremii, le-a consacrat ca Scriptura Sfântă. Aceasta conţinea tot ceea ce le-a vorbit Dumnezeu oamenilor, revelându-Se pe Sine Însuşi, planurile Sale cu oamenii şi legile şi principiile după care aşteaptă El să trăiască oamenii.

Este de importanţă vitală să ştim că Domnul nostru Iisus Hristos Însuşi a recunoscut aceste cărţi ca fiind CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU şi că El Însuşi le-a citat în repetate rânduri ca pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ba mai mult. În cele patru secole de la încheierea Vechiului Testament şi până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, evreii au adăugat la scrierile sfinte tot felul de interpretări făcute de diferiţi rabini. Aceste interpretări rabinice ale Vechiului Testament au devenit „datina” sau „tradiţia” bătrânilor. Domnul nostru Iisus Hristos a respins această datină sau tradiţie ca fiind ceva omenesc şi i-a învăţat pe urmaşii Săi să se ţină numai de ceea ce este Cuvântul lui Dumnezeu. Este bine să citim în Evanghelie şi să vedem cum le explică Iisus oamenilor că tradiţia nu elucidează Cuvântul lui Dumnezeu, ci ÎNLOCUIEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU cu învăţături care le sunt mai convenabile oamenilor:

„Fariseii şi cărturarii L-au întrebat [pe Iisus]: ‘Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina [tradiţia] bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?’ Iisus le-a răspuns: ‘Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti”. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina [tradiţia] aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor şi faceţi multe alte lucruri de acestea’. El le-a mai zis: ‘Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina [tradiţia] voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe Tatăl tău şi pe mama ta;” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea”. Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ‘Ori cu ce te-aş putea ajuta este corban, adică dat lui Dumnezeu, face bine’;” şi nu-L mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina [tradiţia] voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta”
(Sfânta Evanghelie după Marcu 7:5-13).

O mică explicaţie este necesară aici. În primele cinci cărţi din Vechiul Testament, scrise de Moise, se dau legile lui Dumnezeu, printre care şi porunca de a-ţi cinsti părinţii. Cinstirea părinţilor însemna şi că erai obligat să le dai ajutor la bătrâneţe. Unii însă au căutat să fugă de această obligaţie, şi rabinii i-au ajutat, introducând un foarte dibaci subterfugiu. Omul care nu voia să mai fie obligat să-şi ajute părinţii se ducea la Templu şi făcea acolo o declaraţie că îşi închină toată averea Templului. Acest act se numea „corban”. Desigur, această închinare nu era decât teoretică. Dar de acum omul le putea spune părinţilor săi că nu-i mai poate ajuta cu nimic, deoarece el nu mai are nimic, căci tot ce are este „corban”, adică dăruit Templului. Domnul nostru dă această acţiune ca exemplu de TRADIȚIE UMANĂ care practic A DESFIINȚAT PORUNCA DATĂ DE DUMNEZEU !!!

Aţi observat, sper, că Domnul Iisus numeşte porunca din Vechiul Testament „PORUNCA LUI DUMNEZEU” şi „CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU”, iar tot ceea ce s-a adăugat mai târziu la Vechiul Testament este numit de El „porunci omeneşti” şi „datina [tradiţia] voastră”.

Am văzut deci că există 39 de cărţi pe care Domnul nostru Iisus Hristos le defineşte drept Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi există interpretări sau adaosuri omeneşti pe care Domnul nostru le numeşte tradiţii şi le respinge.

Istoria se va repeta în felul următor. Ucenicii Domnului Iisus şi alţi urmaşi imediaţi ai Lui au scris cele 27 de cărţi care au fost adunate în Noul Testament. Ele cuprind învăţăturile date de Fiul lui Dumnezeu sau de apostoli pe baza a ceea ce au învăţat de la Iisus şi sub directa inspiraţie a Duhului Sfânt şi deci şi acestea sunt CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU.

Vechiul şi Noul Testament constituie suma totală a revelaţiilor pe care a intenţionat Dumnezeu să le dea omenirii. Ele sunt SFÂNTA SCRIPTURĂ, adică scrierile sfinte care conţin cuvânt cu cuvânt CUVINTELE LUI DUMNEZEU.

Orice citim în afara acestora sunt cuvinte ale oamenilor şi niciodată şi în nici un caz nu pot avea autoritatea divină pe care o au cuvintele din Biblie. Dar, ca şi în cazul Vechiului Testament, după alcătuirea Noului Testament, oamenii au început să explice ceea ce scrie în acesta, să-l interpreteze în felul lor şi să-l aplice în felul lor. Aceste explicaţii, interpretări şi aplicaţii ulterioare, prin secolele imediat următoare, au alcătuit şi ele o nouă tradiţie, numită „tradiţia sfinţilor părinţi” sau „tradiţia Bisericii”, Biserica din Răsărit (ortodoxă) având un anume grup de oameni pe care îi consideră părinţi ai ei, iar cea din Apus (catolică) având alt grup de părinţi.

Să ne uităm acum cu atenţie la ceea ce s-a întâmplat în aceste secole când s-a dezvoltat ceea ce ortodoxia numeşte „sfânta tradiţie”. Vom lua câteva învăţături cuprinse mai întâi în Biblie – în Cuvântul lui Dumnezeu – şi apoi vom vedea ce s-a întâmplat cu ele în sfânta tradiţie.

Vom începe cu botezul. Actul acesta a fost poruncit de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, când le-a dat ucenicilor Săi marea trimitere în misiune:

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”
(Sfânta Evanghelie după Matei 28:19-20).

În Sfânta Evanghelie după Marcu, porunca aceasta este dezvoltată mai pe larg:

„Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice persoană. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit”
(Sfânta Evanghelie după Marcu 16:15-16).

Din aceste texte reiese clar că oamenii TREBUIE SĂ AUDĂ Evanghelia, TREBUIE SĂ CREADĂ şi apoi TREBUIE SĂ ACCEPTE SĂ FIE BOTEZAȚI. Semnificaţiile botezului sunt multe, dar una dintre cele mai importante este aceea că CEL CE ACCEPTĂ EVANGHELIA acceptă de fapt că Iisus Hristos este Domn şi Dumnezeu şi că Isus devine Stăpânul şi Domnul lui. Acest om recunoaşte că până acum stăpânul lui a fost Satan. El se leapădă de fostul stăpân şi, PRIN ACTUL BOTEZULUI – care este o scufundare completă în apă – el arată că moare şi este înmormântat faţă de vechiul stăpân, iar când este scos din apă, arată că de acum este viu pentru noul lui Stăpân şi Domn, Iisus Hristos.

Din chiar semnificaţia botezului se poate vedea că BOTEZUL ESTE UN ACT AL UNUI OM MATUR CARE DECIDE CEVA PENTRU SINE ÎNSUȘI. Acela care AUDE EVANGHELIA ȘI O CREDE se botează. Aceasta nu este o acţiune care-i priveşte pe copiii nou-născuţi, ci pe adulţi. Aşa a fost înţeles botezul şi aşa a fost el practicat în primele secole. Ca să fim mai exacţi, primul botez al unui copil mic atestat clar de istorie a avut loc cam pe la anul 200 după Hristos.

Abia în secolul al treilea, când creştinismul a crescut ca un fenomen de mase şi când oamenii au simţit nevoia să-şi „creştineze” copiii cât mai repede, botezul copiilor mici a devenit o practică tot mai extinsă. Dar nu fără rezistenţă din partea unor teologi şi a unor biserici care vedeau că această practică merge contrar naturii botezului, aşa cum este el poruncit în Biblie. Dar DORINȚA MAJORITĂȚII A ÎNVINS în cele mai multe locuri şi, în cele din urmă, botezul copiilor mici a fost acceptat şi dogmatizat. Şi astfel, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU A FOST PUS DEOPARTE şi a fost înscăunată datina omenească.

Să luăm o altă învăţătură biblică, aceea despre mijlocirea între om şi Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos Însuşi a spus:

„Nimeni nu vine la Tatăl DECÂT prin Mine”
(Sfânta Evanghelie după Ioan 14:6).

Şi Sfântul Apostol Pavel spune categoric:

„Este UN SINGUR Dumnezeu şi este UN SINGUR mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Iisus Hristos”
(Epistola întâi a lui Pavel către Timotei 2:5).

Din nefericire, și cu această învăţătură biblică s-a întâmplat ceva dramatic şi tragic în secolul al III-lea după Hristos. În secolul III s-au înteţit persecuţiile sângeroase împotriva creştinilor şi tot mai mulţi creştini au fost martirizaţi pentru credinţă. Cei ce răbdau cumplitele torturi şi apoi mureau ca martiri erau priviţi nu numai ca eroi, ci şi ca „sfinţi”. Acestor „sfinţi” au început să li se atribuie puteri tot mai mari, cum ar fi puterea de a ierta păcatele şi aceea de a mijloci la Dumnezeu pentru ceilalţi oameni. Aşa a început venerarea „sfinţilor” şi aşa au început rugăciunile adresate lor, şi în special rugăciunea ca ei să mijlocească la Dumnezeu pentru cei ce se roagă. Între aceşti „sfinţi” mijlocitori a fost introdusă treptat şi Maria, mama Domnului nostru Iisus Hristos.

Departe de noi gândul să minimalizăm rolul şi rostul martirilor în biruinţa creştinismului, sau locul lor de cinste în Împărăţia lui Dumnezeu. Pretutindeni în Noul Testament, chemarea la suferinţă, la lepădare de sine şi la jertfă este însoţită de promisiunea unor mari răsplătiri şi a unei mari glorii în Împărăţia lui Dumnezeu – şi noi credem cu tărie în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ceea ce TREBUIE SĂ RESPINGEM însă categoric este tocmai NEGAREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU care ne spune categoric că NUMAI DOMNUL ISUS HRISTOS ESTE MIJLOCITOR LA DUMNEZEU și nimeni altcineva. Oricât i-am iubi şi i-am respecta pe marii martiri creştini, noi nu le putem atribui funcţii care contrazic Sfânta Scriptură. Şi dacă înaintaşii noştri din secolul al III-lea şi al IV-lea le-au atribuit astfel de funcţii, noi trebuie să spunem că AU GREȘIT şi să ne întoarcem numai la ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură.

Închinarea la sfinţi contrazice de altfel o altă poruncă expresă şi categorică a lui Dumnezeu, care ne spune SĂ NU NE ÎNCHINĂM NIMĂNUI ALTCUIVA DECÂT NUMAI LUI DUMNEZEU ÎNSUȘI. Sfera discuţiei trebuie însă lărgită ca să cuprindă şi problema icoanelor sau a reprezentărilor grafice ale Divinităţii. Iată ce spune Dumnezeu prin Cuvântul Său:

„Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”
(Exodul 20:3-6).

Este cât se poate de clară porunca lui Dumnezeu, scrisă în Sfânta Scriptură, care interzice producerea oricărei “înfăţişări”, adică producerea oricărei „reprezentări” grafice şi sculpturale a Divinităţii sau a altor fiinţe, din Ceruri sau de pe pământ, pentru a te închina lor. Mai mult decât atât. Oamenii tind să se lege repede de anumite locuri, să se închine acolo şi să creadă că numai acolo este închinarea valabilă. Aşa era situaţia pe vremea Domnului nostru Iisus Hristos, când iudeii ziceau că la Ierusalim trebuie să se închine oamenii, iar samaritenii spuneau că locul pentru închinăciune valabilă este pe muntele Gherazim de lângă Samaria. Citim în Evanghelia după Ioan că o femeie din Samaria a profitat de întâlnirea ei cu Iisus la fântână şi L-a întrebat:

„Doamne, văd că eşti proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii”.

Răspunsul pe care i-l dă Domnul Iisus este absolut important pentru a înţelege natura lui Dumnezeu şi natura închinării lui Dumnezeu:

„Femeie – i-a zis Iisus – crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când ÎNCHINĂTORII ADEVĂRAȚI SE VOR ÎNCHINA TATĂLUI ÎN DUH ȘI ÎN ADEVĂR; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh, şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr
(Sfânta Evanghelie după Ioan 4:19-24).

Nu credem că textul din Exodul şi acesta din Evanghelie necesită comentare. Ele sunt clare şi directe atât în partea negativă, adică în interzicerea reprezentărilor grafice sau sculpturale pentru închinare, cât şi în partea pozitivă, adică în afirmaţia că, dat fiind faptul că Dumnezeu este un Spirit invizibil, deci nereprezentabil, ÎNCHINAREA trebuie să fie o problemă spirituală, adică localizată în spiritul omului. Aceasta nu înseamnă, desigur, că oamenii nu se vor mai aduna laolaltă să se închine lui Dumnezeu împreună, ci înseamnă că închinarea lor NU este adresată unor obiecte exterioare sau unor locuri speciale, ci că închinarea lor este dăruită lui Dumnezeu, care este Spirit, şi este făcută în spiritele noastre: închinarea spiritului uman adresată Dumnezeului care este Spirit invizibil este închinare în adevăr.

Aşa a înţeles creştinismul din primele câteva secole să se închine. Pe la sfârşitul secolului al treilea însă, odată cu începutul venerării martirilor declaraţi sfinţi, a început şi colectarea obiectelor rămase de la aceşti creştini martirizaţi şi apoi colectarea rămăşiţelor lor pământeşti (oasele, numite „moaşte”), care au început să fie venerate, atribuindu-li-se puteri magice. Au mai trecut însă câteva secole până când a început să se introducă şi ideea pictării chipurilor acestor „sfinţi” şi introducerea lor în biserici. Având în vedere faptul că în Biblie exista O INTERDICȚIE ATÂT DE CLARĂ împotriva unor asemenea reprezentări grafice, rezistenţa împotriva icoanelor, din partea celor ce ţineau să rămână fideli Cuvântului lui Dumnezeu, nu putea să fie decât o problemă de viaţă şi de moarte. Aşa se face că pe tema icoanelor au izbucnit chiar războaie, care au durat, în Peninsula Balcanică, mai bine de o sută de ani (726-842 după Hristos). În cele din urmă, partida care era pentru icoane a biruit, şi de atunci bisericile, atât cele din Răsărit cât şi cele din Apus, au fost umplute de reprezentări grafice şi sculpturale, atât ale Divinităţii cât şi ale diferiţilor sfinţi, iar oamenii nu încetează să li se închine deși în acest mod se încalcă în mod grav Cuvântul lui Dumnezeu !

Este adevărat că teologic, se face distincţie între „venerare” şi „adorare” şi se spune că sfinţii sunt doar veneraţi şi că numai Dumnezeu este adorat. De asemenea, teologii fac precizarea că trebuie venerat Sfântul reprezentat pe icoană, şi nu icoana însăşi. Dar este suficient să ne gândim la atâtea icoane „făcătoare de minuni”, ca să ne dăm seama că icoanei înseşi îi sunt atribuite puteri speciale.

Fenomenul pe care vrem noi să-l scoatem în evidenţă este această tendinţă omenească, manifestată în atâtea domenii şi de atâtea ori în istorie, de A LĂSA LA O PARTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ȘI DE A-L ÎNLOCUI CU OPINII OMENEȘTI, CU REGULI OMENEȘTI, CU PRACTICI OMENEȘTI. Aşa au făcut iudeii după încheierea Vechiului Testament şi aşa îi vedem pe creştini făcând după încheierea Noului Testament. Cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul, iudeilor, în problema botezului, în problema mijlocirii sfinţilor şi în problema închinării la icoane, li se potrivesc totalmente şi creştinilor de astăzi:

„Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina [tradiţia] aşezată de oameni… AȚI DESFIINȚAT FRUMOS PORUNCA LUI DUMNEZEU, ca să ţineţi datina [tradiţia] voastră… Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina [tradiţia] voastră”
(Sfânta Evanghelie după Marcu 7:6-8, 9, 13).

Să ne reamintim că ceea ce discutăm acum este prima dintre cele două întrebări fundamentale în orice religie, şi anume, CARE ESTE SURSA DIN CARE NE EXTRAGEM CREZUL. La această întrebare, ortodoxia răspunde: Sfânta Scriptură şi sfânta tradiţie. Acum ştim la ce se referă termenul „sfânta tradiţie”: la ÎNVĂȚĂTURI ȘI PRACTICI ADĂUGATE BISERICII CREȘTINE în aproximativ şapte secole după încheierea scrierii Noului Testament din Sfânta Scriptură. Aceste învăţături şi practici CONTRAZIC SFÂNTA SCRIPTURĂ. Cu toate acestea, ele au fost adăugate într-o epocă în care cărţile se scriau cu mâna şi erau foarte rare, şi când puţini oameni ştiau să citească, nu era greu să se ignoreze Sfânta Scriptură şi să se introducă învăţături contrare ei.

Învăţăturile şi practicile contrare Sfintei Scripturi pe care le-am arătat mai sus nu sunt singurele. Mai târziu vom mai arăta şi altele. Ceea ce vrem acum să stabilim pentru cititorul nostru este DISTINCȚIA DINTRE SFÂNTA SCRIPTURĂ ȘI TRADIȚIE şi procesul prin care de regulă tradiţia înlocuieşte şi desfiinţează învăţătura Scripturii.

Reforma religiei creştine a început în Europa de Apus când o serie de oameni ca Jan Huss, Wycliffe, Martin Luther şi alţii s-au adâncit în studiul Sfintei Scripturi şi au descoperit CÂT DE MULT S-A ABĂTUT BISERICA de la învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Ei au început Reforma, chemând Biserica ÎNAPOI LA BIBLIE. Lozinca cea dintâi a Reformei, aşa cum a fost ea formulată în limba latină de Martin Luther, a fost: SOLA SCRIPTURA, adică „NUMAI SCRIPTURA” prin aceasta, arătându-se că se respinge tradiţia ca sursă cu autoritate pentru formularea crezului creştin.

Aşadar, esenţa Reformei creştinismului este RESPINGEREA TUTUROR ADAUSURILOR OMENEȘTI CUPRINSE ÎN TERMENUL „TRADIȚIE” şi reîntoarcerea la Biblie ca singură sursă cu autoritate a crezului creştin, deoarece BIBLIA ESTE SINGURA CARE CONȚINE ÎN EA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. Tradiţia este învăţătura oamenilor. Şi chiar dacă noi îi respectăm pe marii autori creştini din primele secole, cum ar fi Tertullian, Origen, Ciprian, Grigore de Nazianz sau Augustin, nu trebuie să-i punem pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură. Învăţăturile lor, oricât ar fi ele de adânci şi de înţelepte, trebuie verificate şi comparate cu Sfânta Scriptură, şi ori de câte ori învăţăturile lor contrazic Sfânta Scriptură, trebuie să le respingem fără nici o reţinere. Creştinismul adevărat şi sănătos este acela care se bazează totalmente şi exclusiv pe învăţăturile directe şi clare ale Cuvântului lui Dumnezeu scris în Scriptură.

Credem că a sosit vremea ca şi românii să-şi pună această întrebare:

CARE ESTE SURSA DE INFORMARE A CREZULUI NOSTRU ?!?

Acceptăm noi că nişte oameni ar fi avut autoritatea de a formula crezul nostru sau ne ducem noi înşine direct la sursa divină, la CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, şi ne extragem direct de acolo articolele de crez şi de trăire?

Am văzut cum adoptarea unui crez sau a altuia de către români a fost determinată de accidente ale istoriei. Din nenorocire, am fost aşezaţi între popoare mai numeroase şi mai puternice decât noi, şi acestea ne-au impus un crez sau altul. Este un act de eliberare şi un semn de maturitate – atât individuală cât şi naţională – să avem curajul să ne revizuim crezul. Şi revizuirea începe cu PROBLEMA IZVORULUI DE UNDE NE SCOATEM CREZUL. Cui îi dăm noi autoritatea să ne spună ce este sfânt şi adevărat? Unor oameni, oricât vor fi fost ei de înţelepţi sau de cuvioşi? Să nu uităm că am acceptat învăţătura acelor oameni şi nu a altora numai şi numai pentru că am fost cuceriţi de anumite imperii şi nu de altele. Noi NU AM AVUT LIBERTATEA să studiem alternativa şi să decidem singuri.

Abia astăzi suntem chemaţi să facem noi înșine o revizuire şi o alegere personală.
Şi adevărata cale este ÎNTOARCEREA LA IZVORUL DIVIN, la Cuvântul lui Dumnezeu. SOLA SCRIPTURA. Iată soluţia !!!

https://tomisthecat.wordpress.com/

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

Anunțuri

2 răspunsuri to “CREDINŢA ADEVĂRATĂ – IOSIF ŢON (VII) ÎNTOARCEREA LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU”

  1. Excelent articol, te mai aduce puțin cu picioarele pe Pământ. Să ne întoarcem la CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU… dar o putem face ?!? Eu cred în Dumnezeu Tatăl și știu că nu pot ajunge la El, decât NUMAI PRIN DOMNUL IISUS HRISTOS și asta am învățat tot din mesajele tale.

    Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegem noi, oamenii… Viața este complicată și noi o complicăm și mai mult. Numai credința în Dumnezeu te ajută să mergi mai departe. Când nu mai pot, mă rog Domnului să-mi ia povara de pe umeri că nu o mai pot duce, nu-I cer mereu asta, numai atunci când constat că nu pot rezolva eu acea problemă fără ajutorul Lui. Nu știu dacă înțeleg bine credința în Dumnezeu, dar ea este foarte mare în inima mea. O să citesc mai multe articole ale tale, sunt destul de folositoare…!

    • Draga mea Maria, ai pus o întrebare fundamentală de importanță extraordinară:

      „Oare putem să ne întoarcem la Cuvântul Sfânt ?!?”

      Îți dau o veste foarte bună, nu numai pentru tine și nu numai pentru mine, ci pentru orice om de pe acest pământ: DA, PUTEM SĂ NE ÎNTOARCEM LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU și să fii cu toată inima convinsă de acest lucru !!! Cuvântul lui Dumnezeu nu este o iluzie ! Cuvântul Domnului nu este „fata Morgana” sau vreo altă himeră după care alergăm ! Cuvântul lui Dumnezeu nu este undeva departe… la mii de km sau peste mări și țări… Cuvântul lui Dumnezeu este foarte aproape de noi, este chiar în casa noastră pentru că sunt sigur că ai o Biblie în casă ! Aaa… că oamenii nu citesc Biblia și o lasă în bibliotecă cu lunile și cu anii fără să se atingă de ea… asta e cu totul altceva ! Că se așterne praful pe Biblie fără să o deschidem deși este Cartea Vieții, asta e cu totul altceva ! Că punem mai presus decât Biblia, opiniile omenești, regulile (învățăturile) omenești și datinile (tradițiile) omenești, aia e cu totul altceva ! Aia nu înseamnă că acest Cuvânt al lui Dumnezeu e departe de noi, ci este exact invers: NOI, OAMENII, SUNTEM DEPARTE DE CUVÂNTUL SFÂNT AL DOMNULUI !!! Domnul ne întinde mâna Sa cea sfântă dar NOI, OAMENII, REFUZĂM SĂ-L LĂSĂM SĂ NE RIDICE ȘI SĂ NE ADUCĂ ACOLO UNDE TREBUIE, adică în acea stare și în acea poziție care este după voia Sa (starea de om neprihănit și călăuzit de Sfântul Duh) Dar mai am încă o veste bună pentru tine ! Observi că îți dau numai vești bune, Maria ?!? Știi de ce fac asta ??? Pentru că prin natura și esența ei, Evanghelia este O VESTE BUNĂ sau cum se mai spune, BUNA VESTIRE !!! Iar acum eu nu fac altceva decât să-ți prezint Sfânta Evanghelie, adică să-ți dau numai vești bune din partea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Iisus Hristos !!! 🙂

      Când pui întrebarea (foarte interesantă) „oare putem să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu ?!?” adu-ți aminte de marii noștri înaintași, pionierii credinței și ai ascultării de Dumnezeu !!! De exemplu, când Domnul l-a pus la încercare pe patriarhul Avraam și i-a cerut (pentru a-i testa credința) să-l aducă chiar pe fiul său Isaac ca jertfă, Avraam a lăsat rațiunea, logica, opiniile personale, învățăturile și regulile omenești, etc, și S-A ÎNTORS LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU care spune foarte clar: „Eu nu te voi lăsa, cu niciun chip nu te voi părăsi !”. Și într-adevăr, Domnul nu a îngăduit să se întâmple nimic rău cu Isaac, pentru ca Avraam să vadă cu ochii Lui, puterea, îndurarea și dragostea lui Dumnezeu !

      Un alt exemplu este Iosif care a fost trădat de frații săi și vândut ca sclav de aceștia… Iosif nu a uitat de Domnul și S-A ÎNTORS LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU care spune că „niciun fir de păr nu va fi smuls din capul nostru, fără voia și fără acordul Tatălui Ceresc !” Și ai văzut și tu, Maria, cum Domnul a avut grijă de Iosif și dintr-un sclav a ajuns mâna dreapta a lui Faraon (adică cel mai înalt dregător al Împăratului Egiptului). Ba mai mult, Iosif a ajuns să aibă autoritate asupra Israelului și asupra fraților săi care treceau printr-o foamete cumplită datorită secetei care dura de ani de zile. Iosif s-a întors la Cuvântul Domnului și în schimb a primit autoritate, putere, binecuvântare și capacitatea de a-i salva de la moarte pe frații săi care altădată îl batjocoriseră, trădându-l și vânzându-l ca sclav… 🙂

      Sunt foarte multe exemple în Biblie dar nu vreau să te obosesc prea mult… Îți mai dau exemplul Sfântului Apostol Petru care a avut credință în Domnul Iisus Hristos și S-A ÎNTORS LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU care spune : „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața ! Nimeni nu vine la Tatăl, DECÂT PRIN MINE !” Apostolul Petru a renunțat la „alte lucruri” (profesia pe care o avea [aceea de pescar], slava deșartă a acestei lumi trecătoare, lucrurile materiale și plăcerile acestei lumi, etc) și S-A BAZAT PE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU care spune: „Vino după Mine, și te voi face PESCAR DE OAMENI !” Și ai văzut și tu, Maria, CE A AJUNS SĂ FIE PETRU ȘI UNDE A AJUNS EL ÎN VIAȚĂ !!! Poate știi și tu că dintr-un simplu pescar (un om simplu, fără pregătire deosebită) Sfântul Apostol Petru a ajuns UN STÂLP NECLINTIT AL BISERICII CREȘTINE, CEL MAI MARE „PESCAR DE OAMENI” ȘI CEL MAI MARE APOSTOL AL IUDEILOR !!!

      În încheiere, îți mai dau un ultim exemplu care este deosebit de elocvent și reprezintă în sine un răspuns la întrebarea ta „Oare putem să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu ?!?” Bineînțeles că este vorba de marele reformator MARTIN LUTHER – PĂRINTELE REFORMEI PROTESTANTE Așa cum știi, Luther a fost un călugăr catolic care și-a început slujirea într-o Mănăstire a Ordinului Augustinian. Sunt sigur că la început, Luther și-a pus și el întrebarea fundamentală pe care o pui tu, acum: „oare ne putem întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu ?!?” Sper că ai observat și tu, dragă Maria, ce răspuns a primit Luther la această întrebare și CUM S-A TRANSFORMAT RADICAL INIMA ȘI VIAȚA LUI în momentul când el a înțeles că SINGURA SOLUȚIE este întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu !!! Luther este cel care a enunțat principiul fundamental SOLA SCRIPTURA (NUMAI SFÂNTA SCRIPTURĂ) și ai citit și tu, Maria, care a fost CONSECINȚA DIRECTĂ ȘI IMEDIATĂ A ÎNTOARCERII SALE LA BIBLIE, LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !!! Consecința a fost REFORMA RELIGIEI CREȘTINE și nașterea celei de-a treia mari ramuri numită PROTESTANTISMUL care acordă autoritate supremă Bibliei adică Sfintei Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu, și RESPINGE CU TOATĂ FERMITATEA, opiniile omenești, regulile omenești, învățăturile și tradițiile omenești care nu fac altceva decât să intre în conflict cu Cuvântul Sfânt al Domnului ! Protestantismul a reprezentat UN FACTOR DE PROGRES ȘI DE CIVILIZAȚIE pentru toți oamenii din toate punctele de vedere (economic, social, politic, cultural, etc), în timp ce Catolicismul și Ortodoxia au reprezentat NIȘTE FRÂNE ÎN CALEA ISTORIEI, ÎN CALEA PROGRESULUI ȘI A ÎNTOARCERII REALE A OMULUI LA DUMNEZEU !!! Îmi pare rău că trebuie să spun lucrurilor pe nume, dar nu am încotro… este o realitate tristă și dureroasă peste care nu avem voie să trecem…

      Îți dau un exemplu BANAL pe care l-am observat la Luther: însuși faptul că Luther a desființat celibatul preoților și A PERMIS CĂSĂTORIA este o reformă mică dar foarte importantă !!! DE CE preoții și călugării să nu aibă dreptul la o viață normală și împlinită într-o sfântă și curată căsătorie ?!? E mai bine să rămână necăsătoriți și să cadă în păcatul curviei sau al homosexualității ??? Vezi ce se întâmplă astăzi în Biserica Catolică pentru că interzice căsătoria călugărilor, a preoților și a măicuțelor ??? Ai văzut câtă pedofilie și cât homosexualism încât a trebuit să recunoască aceste grozăvenii până și Papa ?!? NU E MAI BINE CUM A PROCEDAT LUTHER ?!? Nu e mult mai inteligent și mai aproape de Biblie care spune că „decât să arzi [să cazi în păcat] mai bine te căsătorești” ?!? Tocmai de-aia, Luther s-a căsătorit înaintea Domnului cu o femeie foarte credincioasă și iubitoare numită KATHARINA VON BORA (o fostă călugăriță catolică germană). Katharina a avut un rol foarte important în viața lui Luther și i-a dăruit șase copii. În Biblie vedem că și Sfântul Apostol Petru era căsătorit și avea o viață absolut normală, având o soție iubitoare și credincioasă (Biblia vorbește de „soacra lui Petru” deci se subînțelege că Petru era căsătorit). Probabil că Luther a urmat exemplul Apostolului Petru, dar nu înseamnă că este neapărat ceva rău dacă nu te însori (așa cum Sfântul Apostol Pavel nu s-a căsătorit niciodată și a rămas toată viața virgin). Totuși, pentru că noi, oamenii suntem EXPUȘI RISCULUI DE A PĂCĂTUI, eu zic că este bine să urmăm calea Apostolului Petru și a lui Luther adică să ne căsătorim dar conform voii lui Dumnezeu, nu de capul nostru, nu cum avem noi chef, nu trăind în concubinaj, nu divorțând și recăsătorindu-ne de mai multe ori, etc. Dar deja intrăm în alt subiect.

      Mă bucur foarte mult că ai o credință foarte mare în inima ta și asta îmi demonstrează că tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu !
      Ai spus că viața este complicată și noi, oamenii, o complicăm și mai mult ! Păi cam așa se întâmplă în viața de credință… De fapt, ortodoxia complică foarte mult lucrurile, în loc să le simplifice… În loc ca preoții să sfătuiască oamenii SĂ SE ÎNTOARCĂ LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (așa cum a procedat preotul catolic augustinian LUTHER), Biserica Ortodoxă are ca prioritate, tradițiile omenești, închinarea idolatră și păgână în fața moaștelor (lucru cu care Luther nu era de acord), închinarea la tot felul de lucruri chiar dacă BIBLIA NE INTERZICE SĂ FACEM ACESTE LUCRURI, învățături omenești, datini și obiceiuri religioase care NU AU NIMIC ÎN COMUN cu litera și spiritul Sfintei Evanghelii… Românii sunt superstițioși și cred mai mult în zodiace, în ziua de 13, în pisica neagră și în alte prostii, decât să creadă BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, cartea noastră de căpătâi pe care trebuie să o iubim și să o citim în fiecare zi.

      Maria, faptul că tu AI ÎNȚELES că poți avea acces la Dumnezeu Tatăl NUMAI PRIN DOMNUL IISUS HRISTOS este o minune și o lucrare a Sfântului Duh care S-a pogorât asupra ta și care îți cercetează inima și viața ! NU ARTICOLELE ȘI MESAJELE MELE sunt cele prin care primești lumina Sfintei Evanghelii, ci aici este vorba de mult mai mult, aici este vorba de CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU care începe să încolțească și să dea roade în inima ta sinceră și primitoare !

      Mi-ai făcut o mare bucurie și sunt fericit pentru tine că ai început să primești cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta !
      Te rog foarte mult să faci un mic efort și să citești cartea CREDINȚA ADEVĂRATĂ (1988) – PROF.UNIV.DR. IOSIF ȚON de la început până la sfârșit pentru că avem ce să învățăm de-acolo și într-o zi îmi vei mulțumi că ai înțeles multe lucruri fundamentale și esențiale care te ajută să pășești pe Calea Mântuirii !

      Fii binecuvântată, draga mea prietenă și fii sigură că mă voi ruga pentru tine ca NIMIC SĂ NU TE ÎMPIEDICE să citești această carte minunată care pe mine m-a ajutat să mă întorc la Domnul în urmă cu peste 20 de ani ! Poți citi câte un capitol sau două pe zi (asta îți ia maximum 30 minute). Când termini de citit cartea, te rog să mă anunți ! Eventual, te invit să postezi câte un comment după fiecare capitol citit și poți să-mi pui orice întrebare dacă ai vreo nelămurire. Uite aici ai primul capitol – INTRODUCERE :

      https://tomisthecat.wordpress.com/2010/08/05/credinta-adevarata-iosif-ton-introducere/


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: