TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

ŢIGARA – SOLUŢIA EFICIENTĂ PENTRU O MOARTE LENTĂ ŞI CHINUITOARE

CLICK AICI PENTRU A SEMNA ÎN CARTEA MEA DE OASPEŢI PE NETLOG !

VIZIONAŢI AICI UN FILM EXCELENT : „DRAGOSTEA VINE ÎNCET” !

DOWNLOADAŢI AICI UN FILM DOCUMENTAR EXCELENT :
„UN LUTHER AL ROMÂNIEI” !

M-am întrebat dacă acest subiect este important şi mi-am dat seama că
aş face o mare greşeală să nu abordez această temă care este mai actuală
ca oricând ! Priviţi în jurul vostru şi veţi vedea că am dreptate !
Poate că şi tu ai un băiat de 17 ani şi te temi pentru el, mai ales dacă spui
că-l iubeşti ! Din fericire, fiul meu nu s-a atins niciodată de ţigară şi cred că prin credinţă şi prin puterea lui Dumnezeu, nu se va atinge niciodată !
Dar ce ne facem cu ceilalţi copii (chiar dacă nu sunt ai mei) ?!?
Mă îngrijorează foarte mult !

fumat_interzis

Aproape toţi noii fumători sunt copii !
În fiecare zi, 3000 de adolescenţi încep să fumeze ! Mai mult de 3 milioane de adolescenţi, sub 18 ani, folosesc tutunul. Părinţii trebuie să lupte cu toată fiinţa lor să-i întoarcă pe copii de la fumat !
Dacă vreun răufăcător i-ar urmări pe copiii voştri ca să le facă rău, i-aţi proteja ?!? Bineînţeles că da ! Întotdeauna părinţii îşi protejează copiii. Adevărul este că industria tutunului aleargă disperată după copiii voştri şi dacă voi nu faceţi ceva ACUM ca să o opriţi, această nenorocire îi va ajunge şi pe copiii voştri !
Este o realitate binecunoscută faptul că toate companiile de tutun sponsorizează multe competiţii sportive şi concerte rock la care participă tinerii ! Reclamele tutunului seduc prin vraja fumatului !

IMPORTANŢA UNUI MODEL

Mama cu tigara si copil in brate

Ce puteţi face voi, părinţii ?!?
Luaţi atitudine şi protejaţi-i pe copiii voştri de acest obicei, la care mai mult de o mie de americani „renunţă” în fiecare zi, din simplul motiv că sunt înmormântaţi în cimitire !
Mai întâi, fiţi voi înşivă un model ! Arătaţi că sunteţi un model de obiceiuri bune, VOI ÎNŞIVĂ, NEFIIND FUMĂTORI !
Des întâlnita metodă :
„Fă ceea ce-ţi zic şi nu ceea ce fac !” nu va avea absolut nici un efect !
Copiii nu iubesc deloc făţărnicia şi vor copia în mod natural comportarea părinţilor !
Dacă fumezi şi dacă ai încercat mai demult să te laşi de fumat, încearcă din nou şi din nou, până vei avea succes ! Mulţi oameni trebuie să încerce de multe ori, înainte de a nu mai fuma si de a rămâne nefumători ! Nu numai tu vei beneficia din această acţiune, dar se va îmbunătăţi şi sănătatea familiei tale, pentru că s-a demonstrat faptul că fumul de tutun face rău chiar şi nefumătorilor care sunt expuşi la el (aşa numitul fumat pasiv).

EDUCAŢI !

În al doilea rând, educaţi-vă copiii, arătându-le efectele specifice ale tutunului.
Le puteţi citi multe articole scrise în acest scop !

Tigara iti afecteaza functia respiratorie

Printre efectele dăunătoare enumerăm : creşterea pulsului, creşterea oxidului de carbon în sânge, scăderea oxigenului, riscul mare de reducere a capacităţii pulmonare, tusea, creşterea congestiei sinusurilor, greutatea în respiraţie, oboseala şi riscul crescut pentru boli cum ar fi emfizemul pulmonar şi cancerul pulmonar. Fumatul are un efect de uscare a tenului şi îmbătrâneşte pielea !
Respiraţia, părul şi hainele fumătorilor, au un miros urât.
De asemenea, educaţi-i pe copiii voştri în ceea ce priveşte irosirea banilor pe tutun !
Doctorul E. Darden menţiona în Dallas Times Herald : „Dacă un fumător îşi pune 1,50$ (preţul unui pachet de ţigări cu 10 ani în urmă, preţul actual fiind de 3,50$) pe zi la Bancă,
cu o dobândă de 5%, economia realizată va fi de 3.079$ în cinci ani, 7.028 $ în 10 ani şi 18.580$ în 20 de ani !”
Puteţi să-i învăţaţi pe copiii voştri cum să devină critici ai mass-mediei !
Unele reclame arată bărbaţi călare pe cai sau conducând un automobil !
Femeile sunt prezentate făcând sport. Totuşi, tutunul nu are nimic de a face cu nici una din aceste activităţi !

fumatul_interzis-01

EXPRIMAŢI-VĂ CU FERMITATE !

În al treilea rând, exprimaţi-vă cu fermitate în favoarea unui mediu înconjurător FĂRĂ FUM DE TUTUN !
Să nu aveţi scrumiere în casă ! De fapt, puneţi un semn pe uşa de la intrare: „FUMATUL INTERZIS !”
Dacă sunteţi întrebaţi: „Vă deranjează dacă fumez ?!?”, răspundeţi simplu „Da, bineînţeles că mă deranjează !”
La restaurante întrebaţi de locuri pentru nefumători ! Copiii voştri să audă CLAR din partea voastră că vă referiţi la ţigări ca fiind : „batoane de cancer” sau „cuie de sicriu”.
Reclamaţi prin scrisori scrise (sau e-mail-uri) către companiile de tutun că simţiţi ca părinţi că ţinta reclamelor lor sunt ÎN SPECIAL COPIII VOŞTRI !
Reclamaţi toate companiile şi locurile publice care nu au locuri special amenajate pentru nefumători !

Tigara este acelasi lucru cu moartea

CE SĂ SPUI UNUI ADOLESCENT ISPITIT SĂ FUMEZE ?!?

Fumatul provoaca cancer pulmonar

1. Numărul minutelor pentru fumatul unei ţigări este egal cu numărul minutelor cu care îţi scurtezi viaţa !
2. Fumând un pachet pe zi,
se ajunge la 1000$ pe an pentru ţigări ! Cu aceşti bani se pot cumpăra multe haine şi chiar o maşină !
3. Un pachet de ţigări pe zi este egal cu două pahare de chimicale care cauzează CANCERUL !
Un om inteligent, care doreşte să trăiască, va fi oare de acord ca în deplină cunoştinţă de cauză să înghită chimicale carcinogene şi în acelaşi timp să şi plătească pentru ele ?!?
4. Fumatul distruge gustul pentru hrană !
5. Fumatul are efecte grave şi rapide chiar în câteva secunde !
Să vedem care este rezultatul inhalării doar a unui singur fum dintr-o ţigară : creşterea bătăilor inimii şi a tensiunii arteriale, creşterea cantităţii de oxid de carbon în sânge, concomitent cu descreşterea cantităţii de oxigen !
6. Fumatul ucide mai mulţi oameni în fiecare an decât SIDA, accidentele de automobil şi de avion, alcoolul şi armele, toate adunate la un loc !
7. Fumatul este UN OBICEI URÂT ! Cine vrea să vadă un adolescent drăguţ transformat într-un dragon care scoate fum pe nări ?!?
8. Dinţii tăi se vor îngălbeni şi vei avea zbârcituri în jurul gurii !
9. Din cauza tutunului, respiraţia ta va mirosi urât, la fel şi hainele tale !
10. În ziua de azi, fumatul nu mai este considerat ca ceva bun sau sofisticat !
De fapt, mulţi îl consideră ca fiind o nebunie ! Astăzi NU mai este la modă să fumezi, ci SĂ FII ATLET ŞI ÎN FORMĂ !
11. Omul robust, pe care îl vedem în reclamele Marlboro, a murit de cancer pulmonar LA NUMAI 51 DE ANI !

SHARON SCOTT
traducere VALERIU BURCIU

Sursa : REVISTA „VIAŢĂ ŞI SĂNĂTATE”

Cumpără cartea „ADIO ŢIGĂRI” care costă numai 9 RON !

ŞI TU POŢI REUŞI SĂ DESFIINŢEZI SCRUMIERELE DIN HIPERMARKET-URI !
CITEŞTE CA SĂ VEZI ŞI TU CUM AM PROCEDAT !

Ca fapt divers, vă spun un lucru care merită să fie menţionat aici !
Acum vreo 2-3 ani (nici eu nu mai ştiu exact când) am observat că în hipermarket-ul Carrefour Orhideea Grozăveşti, erau instalate foarte multe măsuţe din inox, lângă care existau scrumiere tot din inox ! Arătau foarte bine şi străluceau, dar pe mine nu m-a încântat acest lucru şi după ce mi-am făcut cumpărăturile, m-am dus la Biroul Reclamaţii, am solicitat un formular de reclamaţie tipizat şi am cerut în scris Conducerii Carrefour SĂ DESFIINŢEZE COMPLET TOATE ACELE MESE ŞI SCRUMIERE unde oamenii veneau şi se-apucau să fumeze fără nici o problemă, fără să le pese că pe-acolo treceau o grămadă de nefumători, printre care şi foarte mulţi copii ! Am ameninţat în Reclamaţie că dacă în 24 de ore nu dispar mesele şi scrumierele, voi merge la TOATE instituţiile abilitate a lua măsuri pentru încălcarea Legii 349 din 2002 !

CITEŞTE LEGEA 349/2002 = LEGEA COMBATERII FUMATULUI

CITEŞTE ORDONANŢA DE GUVERN 13/2003 PRIVIND MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII 349/2002

Surpriza plăcută a fost că cei din Conducerea Carrefour, mi-au răspuns chiar a doua zi printr-un e-mail în care mi-au cerut scuze şi m-au rugat să nu merg mai departe cu demersul meu, deoarece au ordonat desfiinţarea tuturor meselor şi scrumierelor din inox pentru ca nefumătorii să nu mai aibă de suferit. De asemenea, m-au asigurat că această măsură a fost luată ÎN TOATE HIPERMARKET-URILE CARREFOUR ! M-am bucurat foarte mult şi mi-am dat seama că făceam o greşeală foarte mare dacă rămâneam pasiv la acel atentat la sănătatea noastră !
De aceea, vă încurajez PE TOŢI să faceţi exact aşa cum am făcut şi eu, oriunde aţi fi, în orice hipermarket şi în orice loc public v-aţi afla !
NU LE PERMITEŢI SĂ-ŞI BATĂ JOC DE SĂNĂTATEA ŞI DE VIAŢA NOASTRĂ ! Luptaţi cu toată fiinţa voastră împotriva acestui flagel !
Nu vă lăsaţi şi nu renunţaţi niciodată !
Vă doresc mult succes în acest sens ! Cu drag, Tomis the Cat

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/sanatate/nefumatorii-sunt-mai-inteligenti-in-comparatie-cu-fumatorii-997751

Vineri, 18 Noiembrie 2011
Semnal de alarmă de Ziua fără tutun

APROAPE TOŢI BOLNAVII DE CANCER BRONHOPULMONAR SUNT FUMĂTORI !!!

Aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, atrage atenţia, cu ocazia Zilei fără tutun – celebrată ieri – preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, prof. univ. dr. Florin Mihălţan. El spune că studiile arată că 89% dintre fumătorii din întreaga ţară şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. „Fumătorii cei mai înrăiţi se găsesc în zona adolescenţilor până la 35 de ani. Aproximativ 22,3%, în zona 18-35 de ani. Cei care fumează dimineaţa, în prima jumătate de oră, sunt dependenţi. Numărul de fumătoare s-a dublat în ultimii 20 de ani de la 11% la 22%”, a precizat Mihălţan.

FUMUL DE ŢIGARĂ CONŢINE PESTE 4.000 DE SUBSTANŢE CHIMICE DIFERITE, DINTRE CARE 60 SUNT SUBSTANŢE CANCERIGENE PENTRU OM – NICOTINĂ, ARSENIC, RADON, CIANURI, FENOL, DDT, AZBEST, BENZEN, MONOXID DE CARBON

Mihălţan a afirmat că mărirea preţului la ţigări a dus la scăderea numărului de fumători cu 4%, dar acest lucru nu a făcut ca numărul celor bolnavi din cauza fumatului să scadă. Preşedintele SRP a susţinut că numărul celor bolnavi din cauza tutunului se va micşora peste aproximativ 10-15 ani. În opinia sa, riscul ca un fumător pasiv să facă o formă de cancer este de 30%, factorii care măresc riscul fiind legaţi de spaţiul în care este expusă persoana, de numărul de fumători din încăpere, de frecvenţa cu care aceştia fumează, precum şi de prezenţa unei surse de ventilaţie. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB), Marian Banu, a susţinut că profesorii trebuie să comunice cu elevii fumători şi să-i convingă pe calea dialogului să se lase de fumat. „Se impune să le explicăm clar că fumatul este un viciu, să le spunem că pot fi consecinţe dure. Ne îngrijorează că asistăm la scăderea vârstei de fumat la 15 ani. Ce putem face? Trebuie să convingem elevii, părinţii, este o muncă delicată de lămurire, de convingere”, a subliniat Marian Banu. El consideră că ar trebui limitate posibilităţile ca elevii să cumpere ţigări, deşi există multe centre care vând ţigări lângă şcoli. „Educaţia anti fumat trebuie să înceapă la clasele primare şi apoi la cele gimnaziale. Problema este de a ne apropia de copii. Sunt cadre didactice care ies din clasă să fumeze, acestea nu sunt exemple bune pentru elevi”, a explicat reprezentantul IŞMB. Şi la Constanţa, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), prin specialiştii Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate, a întreprins şi întreprindeo serie de acţiuni de informare în şcoli, astfel încât fumatul să nu mai constituie o „prioritate” pentru tineri atunci când vine vorba de distracţie.

STATISTICI

Potrivit unui studiu al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, trei sferturi dintre români se declară ca fiind nefumători, dar 36% dintre aceştia spun că au consumat tutun în trecut. Peste 60% dintre fumători declară că zilnic fumează între 11 şi 20 de ţigări. Aproximativ 36% fumează dimineaţa, în prima jumătate de oră după ce se trezesc, 15% fumează la cinci minute după trezire, 18% fumează în prima oră după ce se trezesc, iar 28% fumează la mai mult de o oră. Studiul a fost făcut pe un eşantion de 1.960 de persoane cu o vârstă de peste 18 ani, cu o eroare tolerată de plus sau minus 2,3%. La nivel global, la fiecare şase secunde o persoană moare din cauza fumatului. Un studiu al Centrului pentru Politici de Sănătate arată că anual 33.000 de români mor din cauza unor boli agravate de fumat.

CÂTEVA DINTRE CELE MAI FRECVENTE AFECŢIUNI GENERATE DE FUMAT

Şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul DSPJ Constanţa, dr. Loti Popescu, vorbeşte despre afecţiunile frecvente ce pot să apară în urma fumatului. Astfel, pot fi boli respiratorii: afectează dezvoltarea pulmonară (în caz de expunere prenatală), creşte reactivitatea bronşică, din cauza acţiunii iritante, bronhopneumopatia cronică obstructivă, cancerul bronhopulmonar, astmul bronşic, infecţii respiratorii frecvente. De asemenea, pot fi boli cardiovasculare: hipertensiunea arterială sistemică, ateroscleroza, arteriopatiile obliterante ale membrelor, anevrismele arteriale, cardiopatia ischemică cronică, moartea subită etc. Nu trebuie uitate nici formele de cancer, care sunt peste zece la număr, nici influenţele asupra vieţii sexuale. Fumatul pasiv poate avea efecte la fel de grave, atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor.

SURSA :
http://www.telegrafonline.ro/1321567200/articol/180343/aproape_toti_bolnavii_de_cancer_bronhopulmonar_sunt_fumatori.html

AUTOR : ALINA GHENCEA (alina.ghencea@telegrafonline.ro)

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

3 răspunsuri to “ŢIGARA – SOLUŢIA EFICIENTĂ PENTRU O MOARTE LENTĂ ŞI CHINUITOARE”

  1. E adevarat ca fumatul este un viciu si o moarte usoara. Dar, de ce sa ne concentram toata atentia asupra efectelor fumatului si nu asupra cauzelor? E mai usor sa previi decat sa stingi un incendiu, nu?

    Care sunt cauzele fumatului si de unde provine dependenta de fumat? De ce este atat de atragator si greu de renuntat?

    Daca raspundem la astfel de intrebari atunci vom putea combate mai eficient fumatul. Solutia cu FRICA DE MOARTE nu este dupa cum se vede solutia cea mai eficienta. Mai ales ca exista culturi si religii pe glob care asociaza fumatul cu anumiti ZEI sau entitati religioase iar anumite misticisme gasesc in fumat cai de comunicare cu forte supranaturale.

    Fumatul are pe sleau urmatoarele cauze principale:

    1 – Agresivitatea umana care combinata cu valorile sociale si morale de reprimare a agresivitatii conduce la nervozitate, anxietate si o stare de neliniste, nerabdare, agitatie si neimplinire.

    2 – O slaba sau falsa interpretare a realitatii, o imagine proprie deformata sau ciuntita asupra societatii, valorilor in viata si a scopului vietii sau a felului cum oamenii si fiintele vii reactioneaza sau relationeaza reciproc.

    3 – Necesitatea de a deforma perceptiile lumii, relevata din perspectivele 1 si 2 si de a creea noi constante si simturi de perceptie a acestei realitati si lumi inconjuratoare. Oamenii in general si in particular in domeniul medical (psihiatrie sau neurologie) se drogheaza pentru a deforma realitatea intr-un mod favorabil si acceptabil pentru simturile lor si pentru a se putea calma si avea o senzatie de fericire, bine, bunastare si echilibru.

    4 – Oamenii percep realitatea prin simturi si prin soft-ul asociat cu interpretarea acestor simturi (educatia, personalitatea, credinta, sistemul de valori, etc).
    Evident ca daca schimbam sensibilitatea si constantele din setarile simturilor, atunci si perceptia realitatii se modifica corespunzator.

    Acestea ar fi, pe scurt, cauzele reale ale fumatului, drogurilor, alcoolului, viciilor intelectuale sau obsesive, etc.

    Cum pot fi usor combatute? Raspuns: Prin educatie, scolire, explicatii, propaganda, etc.

    Oamenii sunt nelinistiti datorita stressului. Stresul poate avea cauze reale (cutremure, tornade, inundatii, razboi, etc) sau cauze inchipuite sau simulate de propriile noastre interpretari si perceptii deformate asupra realitatii.

    De aceea, cred ca solutia impotriva viciilor si evident impotriva fumatului este intelegerea si aproprierea de Dumnezeu si Cuvantul Sau. Oamenii au nevoie de iubire, afectiune, dragoste si echilibru in viata iar multi dintre cei temperamentali, colerici, energici au nevoie sa-si atenueze simturile pentru ca sa perceapa „mai putin” si sa se pacaleasca singuri ca „E BINE SI MINUNAT!”

    Dupa ce am citit ipoteza „Simulation Argument” a lui Nick Bostrom si comentariile lui Niels Bohrvizavis de fizica cuantica, relevate pe scurt in cele 2 articolele de mai jos:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/argumentul-simularii-ipoteza-vietii-in-iluzie-910820.html

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/912319.html

    am re-ajuns la concluzia ca cel mai important lucru pe lumea aceasta este spiritul, fapt relevat si de Biblie. Existenta lui Dumnezeu este reconfirmata pornind si de la stiinta si filozofie (Paradoxul lui Achile cu broasca testoasa si exprerimentul lui Bohr cu cele 2 fante).

    Moartea pe Pamant vine oricum si nu e importanta, numai cei slabi spiritual si moral se tem si se panicheaza in fata mortii! O data inteles scopul vietii si misiunea pe care o avem pe Pamant, teama de moarte dispare treptat, se atenueaza si omul se elibereaza de stress. Moartea vine oricum, mai devreme sau mai tarziu, important este ce facem in viata, cum ne-o traim si in ce fel ne manifestam in aceasta viata!

    Iata cateva citate celebre:

    „The prestige of government has undoubtedly been lowered considerably by the prohibition law. For nothing is more destructive of respect for the government and the law of the land than passing laws which cannot be enforced. It is an open secret that the dangerous increase of crime in this country is closely connected with this.”

    Albert Einstein

    „When I was a kid I inhaled frequently. That was the point.”

    Barack Obama

    If the words „life, liberty and the pursuit of happiness” don’t include the right to experiment with your own consciousness, then the Declaration of Independence isn’t worth the hemp it was written on.”

    Terence McKenna

    „La cucaracha, la cucaracha, Ya no quieres caminar, Porque no tienes, Porque le falta, Marihuana que fumar.”

    Pancho Villa

  2. Imi place, bravo… 🙂

    scuza-mi off-topicul
    vreau sa te rog sa imi dai si mie un comentariu la articolul………………….
    particip la un concurs si chiar am nevoie. Multumesc…

    • Vlad, din păcate eu nu linkez către bloguri cu page rank zero !
      Ţi-am verificat PR şi am văzut cum stai în acest moment… Dacă în viitor voi vedea nişte progrese, atunci mă voi mai gândi ! Sper să mă înţelegi şi să nu te superi pe mine dar eu am nişte reguli foarte clare atunci când decid să linkez spre vreun site… Îţi doresc succes la concurs ! 🙂
      Observi că totuşi ţi-am aprobat off-topicul deşi nu prea fac aşa ceva !


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: