TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

REŢETA SINUCIDERII UNEI BISERICI SAU CUM TE POŢI DISTRUGE CA BISERICĂ ?

BISERICA FĂRĂ HRISTOS ESTE CONDAMNATĂ LA DISPARIŢIE

Începem cu o afirmaţie pe care o facem despre noi destul de des: nu suntem o organizaţie religioasă, nu ne îndeletnicim cu teologia şi nu suntem afiliaţi la nici o confesiune religioasă. Însă în monitorizarea constantă pe care o facem, privind valorile şi evoluţia lor, am observat un lucru care devine tot mai evident şi vrednic de luat în serios – valorile în general, căsătoria, familia şi valorile ei morale se află într-un declin aparent ireversibil în ţările unde Biserica şi-a abandonat menirea. Acolo unde Biserica a îmbrăţişat secularismul în toate aspectele lui, valorile creştine cunosc un declin vertiginos iar creştinii autentici se străduiesc cu greu să evite intoxicarea spirituală. Lucrul acesta e deja o realitate de netăgăduit în majoritatea ţărilor aşa numite „protestante” ale Europei, şi mai ales acolo unde Biserica protestantă a devenit biserică de stat. În Scandinavia (Suedia, Norvegia şi într-o mai mică măsură în Finlanda), Biserica Luterană acceptă homosexualitatea, avortul, cununiile unisex, hirotonisirea femeilor ca şi preoţi şi marginalizează pe cei care încă afirmă că aceste lucruri constituie abateri grave de la doctrina biblică, Cuvântul lui Dumnezeu. La fel şi în Marea Britanie unde Biserica Anglicană a încetat să se mai pronunţe împotriva homosexualităţii, a acceptat avortul, şi unde unii preoţi anglicani trăiesc şi întreţin relaţii sexuale unii cu alţii chiar în clădirile parohiale fără a li se interzice lucrul acesta. Situaţia începe să devină îngrijorătoare şi în Germania, dar nu e la fel de precară ca şi în ţările scandinave. La fel şi în Olanda unde Biserica Reformată încă refuză să-şi compromită teologia în privinţa imoralităţii sexuale şi a avortului.

Conexiunea sau relaţia direct proporţională dintre sănătatea spirituală a Bisericii şi cea a societăţii se poate observa, pe de altă parte, în ţările predominant catolice şi ortodoxe unde valorile şi instituţiile sociale creştine încă sunt puternic ancorate în învăţătura şi tradiţia creştină. Singura excepţie ar putea fi Spania catolică unde în ultimii aproape 8 ani, guvernul socialist a promovat cu agresivitate secularizarea forţată a societăţii, liberalizând avortul şi instituind căsătoriile homosexuale în 2004. Notăm însă, că, la fel ca şi creştinii canadieni, după 2004, catolicii spanioli s-au raliat cu multă forţă împotriva secularismului lui Zapatero.

SINUCIDEREA UNEI BISERICI

În acest context tragem astăzi un semnal de alarmă şi vă prezentăm o scurtă istorie care dovedeşte veridicitatea observaţiei noastre – istoria sinuciderii Bisericii Anglicane americane (cunoscută în SUA ca si „Biserica Episcopală”) în doar o jumătate de secol. Istoria acestei tragedii a fost recent depănată în bestsellerul lui William Murchison, el însuşi un episcopalian, o lucrare intitulată „Mortal Follies – Episcopalians and the Crisis of Mainline Christianity” adică “Nebunii Înverşunate – Episcopalienii şi criza creştinismului moderat”, publicată în 2009.

Pînă în anii 50 lucrurile mergeau bine pentru episcopalienii americani. Anii 50 au fost cei mai prosperi ani spirituali ai Americii cind 69% dintre toţi americanii erau membri într-o biserică oarecare. A fost şi deceniul în care elevii americani au început să recite zilnic Jurământul Naţional, numind America “one nation under God” (“o naţiune sub autoritatea lui Dumnezeu”). Această prosperitate se simţea şi în sânul Bisericii Episcopaliene. Numărul membrilor ei creştea, ajungând în 1965 la 3,5 milioane. Însă până în 2000 a scăzut cu o treime, ajungând la doar 2,3 milioane de membrii. Iar în prima decadă a noului mileniu, numărul membrilor a scăzut şi mai mult. Simultan, însă, în aceeaşi perioadă de timp, populaţia Americii a crescut cu 50%. Ce s-a întâmplat cu episcopalienii în doar o jumătate de secol ca să ajungă aici? Acestei întrebări îi răspunde Murchison în cele 210 pagini ale cărţii lui. Găsim analiza şi perspectiva lui convingătoare şi vrednic de cunoscut de către toţi cei preocupaţi de declinul moral al societăţii contemporane.

ÎN ANII ’50 LUCRURILE MERGEAU PREA BINE

Când lucrurile merg prea bine trebuie să fii mai atent ca de obicei, un lucru pe care Biserica Episcopală l-a ignorat, afirmă Murchison. În anii 50 episcopalienii americani erau încă bine văzuţi în societatea americană, bisericile le erau încă pline, iar liderii lor spirituali se străduiau să menţină Biserica pe un traseu conservator. Dar tot atunci au început să apară şi primele fisuri. Un număr tot mai mare de preoţi episcopalieni au început să pună la îndoială relevanţa învăţăturilor tradiţionale ale Bisericii privind moralitatea şi credinţa, găsindu-le „incompatibile” cu contextul raţionalist al epocii moderne. Au fost anii când James A. Pike, episcopul Bisericii Episcopaliene din California, a început să dea curs acestor îndoieli în omiliile sale, afirmând că în epoca modernă nu mai există loc pentru teologia creştină a păcatului originar, că “ne aflăm în mijlocul unei revoluţii teologice;” că naşterea lui Hristos dintr-o femeie fecioară nu mai poate fi acceptată “de oameni inteligenţi;” credinţa în Duhul Sfânt e un nonsens; noţiunea de Trinitate e demodată; Sfântul Apostol Pavel a fost “un şarlatan;” şi că, în general, omul modern nu mai poate crede “istoriile puerile” ale Bibliei. Remediul, adaugă Pike, constă în redefinirea “relevanţei” Bisericii Episcopaliene prin intermediul unei ”revoluţii teologice” moderne.

Cum s-a manifestat noua “relevanţă” a Bisericii Episcopaliene?

EMANCIPAREA

Noua “relevanţă” a fost lansată în anii 60 când Biserica Episcopaliană a îmbrăţişat marile “emancipări” ale acelor ani. Prima dintre ele a fost emanciparea rasială pe care de fapt întreaga Biserică, nu doar cea Episcopaliană, a îmbrăţişat-o în doar câţiva ani după ce a fost iniţiată de pastorul baptist de culoare Martin Luther King Jr. Însă problema pentru episcopalieni a fost că implicarea lor în mişcarea de emancipare rasială din America a dat naştere unei teologii noi. În 1965 Jonathan Daniels a lansat “teologia progresistă” (“living theology”), în conformitatea căreia învăţăturile biblice nu sunt imuabile ci tranzitorii, şi trebuiesc redefinite periodic pentru a face creştinismul relevant contextului mereu în schimbare al societăţii. O fi ceva rău în asta? Din 1965 încoace “teologia progresistă” episcopaliană şi-a continuat metamorfoza în ritm susţinut. A încetat să mai fie preocupată cu mântuirea păcătosului şi a început să se focalizeze asupra “dreptăţii, a echităţii sociale, a sărăciei, a foametei, a neocolonialismului european şi american în lumea a treia.” Episcopalienii au început să doneze milioane de dolari “săracilor” şi să finanţeze, în cooperare cu bisericile scandinave, mişcările de insurgenţă împotriva colonialismului portughez în Africa. După doar câţiva ani, însă, membrii de rând ai Bisericii au început să vocifereze, liderii episcopalieni înţelegând astfel că a venit vremea să-şi refocalizeze teologia.

Şi tocmai la timp le-a apărut o nouă oportunitate – mişcarea de emancipare a femeilor. În anii 60 femeile îşi cereau cu insistenţă “libertatea,” pretinzând că sunt “asuprite”. “Asuprite” de bărbaţi, de societate, în căsătorie, în familie, de instituţiile de stat şi… de Biserică. Biserica Episcopaliană le-a venit în ajutor, promovându-le “eliberarea” nu numai în sfera seculară dar mai ales în sânul Bisericii. Biblia, au început Episcopalienii să afirme, promovează inegalitatea între sexe, este o carte discriminatorie, promovează patriarhatul şi dominaţia femeii de către bărbat. În plus, este o carte care în loc să unească, “dezbină” pentru că diferenţiază între “bărbat şi femeie,” alocând femeii un loc inferior bărbatului. Toate aceste aspecte, afirmau teologii episcopalieni, deveniseră incompatibile cu spiritul modern de emancipare socială al anilor 60, al drepturilor omului şi al egalităţii. În plus, caracterul discriminatoriu al Bibliei, adăugau ei, a rezultat în “excluderea” femeii din posturile bisericeşti. Limbajul bisericesc contribuia şi el la perpetuarea inferiorităţii femeii în viaţa bisericească, aşa că teologii episcopalieni au început să afirme că ceva trebuia făcut.

Şi “ceva” s-a făcut. Acest “ceva” a început în anii 60 şi s-a încheiat în anii 70. Cartea de Rugăciuni Comune (Book of Common Prayers) a Bisericii Episcopaliene a fost revizuită, eliminându-se cuvântul “sex”, respectiv, referinţele la “bărbaţi” şi/sau “femei,” iar noile traduceri ale Bibliei au eliminat şi ele, în mare măsură, referinţele la sexul personalităţilor biblice. Din punct de vedere al sexului uman, Biblia a fost transformată în mare măsură într-o carte neutră. Textele oficiale bisericeşti au fost şi ele schimbate. Preoţilor episcopalieni li s-a permis să aleagă cum să Îl descrie pe Dumnezeu, “Dumnezeu Tatăl sau Dumnezeu Mama.” Psalmii au fost retraduşi eliminând cuvântul “bărbat,” şi înlocuindu-l cu cuvinte neutre din punct de vedere al sexului. De exemplu, textul din Psalmul 1 care spune “fericit este omul [Nota AFR “man” în limba engleză] care nu merge la sfatul celor răi”, a fost retradus să afirme un concept neutru din punct de vedere al sexului: “fericiţi sunt cei care nu merg la sfatul celor răi.” Iar în cartea de Cateheză a Bisericii, referinţele la “Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant” au fost înlocuite cu “Dumnezeu Creatorul, Mântuitorul şi Mângâietorul.”)

Paşii cei mai radicali au fost făcuţi în anii 70. În 1970 episcopalienii au început să hirotonisească femeile ca şi preoţi, o practică ce a fost adoptată ca şi practică oficială a Bisericii în 1976. În 1972 Convenţia Anuală a Bisericii Episcopaliene a desemnat, pentru prima dată în istoria ei, o femeie, pe Katherine Jefferts Schori, pentru a prezida Convenţia. În cuvântarea de inaugurare, ea şi-a şocat audienţa făcând referire la “mama noastră Iisus,” o alegorie metaforică a afirmat ea, la faptul că diferenţele dintre sexe nu mai au nici o relevanţă în viaţa Bisericii. Cu acelaşi prilej, atât ea, cât şi un grup de alţi preoţi, au afirmat că Hristos nu e “singura Cale care duce la mântuire.” Lucrurile însă au continuat să evolueze, ajungându-se în 2006, pentru prima dată în istoria Bisericii Episcopaliene când şefia Bisericii a fost înmânată tot unei femei, respectiv, doamnei Jefferts Schori.

Dar Avortul ?

Femeile au început să insiste că relaţiile dintre bărbaţi şi femei, fasonate şi perpetuate de-a lungul mileniilor prin educaţie, religie, literatură, etică, muzică, obiceiuri, etc., trebuie şi ele să fie schimbate. Şi asta în mod radical. Aşa s-a ajuns că în anii ’70 Biserica Episcopaliană a îmbrăţişat o altă cauză socială aferentă emancipării femeii – avortul. Şi vremurile le-au fost din nou propice, pentru că în 1973 Tribunalul Suprem American a declarat avortul ca un drept al femeii. În anii următori, în timp ce evanghelicii şi catolicii americani deveneau tot mai vociferi împotriva avortului, episcopalienii deveneau suporterii lui cei mai înfocaţi. Oare nu e femeia stăpână pe trupul ei, afirmau teologii lor? Nu are ea dreptul la autonomie personală? Nu are femeia dreptul să decidă când şi ce vrea să facă cu trupul ei?
Aşa s-a exclus şi posibilitatea ca decizia de a avorta să poată fi făcută de femeie împreună cu soţul ei.

Dar Căsătoria ? Dar Sexualitatea ?

O data începută emanciparea femeii, a devenit tot mai greu să se traseze sau să se impună limite. Inevitabil, pasul următor a fost un atac împotriva căsătoriei şi desemnarea unei teologii noi a sexualităţii. Învăţăturile bliblice, aşa cum erau ele desemnate în cărţile de rugăciune episcopale, au fost declarate irelevante. În 1962 Cartea Anglicană de Rugăciune definea scopul principal al relaţiilor de căsătorie ca fiind: “procreerea;” “un remediu împotriva păcatului;” “evitarea curviei;” “dragoste şi afecţiune reciprocă între soţi.”

În noul context al emancipării, autonomia sexuală a devenit principiul de bază pentru noua teologie episcopaliană a sexualităţii. La urma urmelor, ce e rău în a te simţi bine în momentele de intimitate? Care om raţional ar putea spune NU acestui instinct fundamental atât de definitoriu al fiinţei umane? Nu am fost doar înzestraţi cu el de Dumnezeu? Dacă da, cum se mai poate afirma că există păcate de natură sexuală? Singura rânduială care mai trebuie respectată este ca intimitatea să se facă din dragoste şi de bună voie. Restul rânduielilor trebuie aruncate în coşul de gunoi al istoriei. Nu mai contează dacă persoanele care întreţin relaţii de intimitate sunt de sex opus sau de acelaşi sex. În plus, ce autoritate mai are societatea să judece comportamentul sexual al omului? Oare nu e Dumnezeu dragoste? Cum poate atunci o societate creştină să-i “urască” pe cei care se iubesc? Aşa s-a născut noua teologie a “egalităţii sexuale.” (“sexual equality”), după care dragostea se manifestă în feluri multiple, dar toate sunt “egal acceptate de Dumnezeu.”

Fiind îndoctrinaţi în învăţături de felul acesta, nu trebuie să ne mire, scrie Murchison, uşurinţa cu care episcopalienii au îmbrăţişat emanciparea homosexualilor şi a căsătoriilor homosexuale. Încă din anii ’60 homosexualii au început să-şi găsească un loc confortabil în sânul Bisericii Episcopaliene. Nu se simţeau ca acasă în Bisericile Evanghelice şi aşa au început să umple băncile deja tot mai goale ale bisericilor episcopaliene. În 1994, cu prilejul Convenţiei Generale Episcopaliene, episcopul sud african Desmond Tutu a cerut hirotonisirea homosexualilor în numele dreptăţii şi egalităţii umane. Nu mult după aceea, în 2003 ca să fim precişi, inevitabilul s-a produs când Gene Rabinson a fost hirotonisit ca şi primul episcop homosexual al Bisericii Episcopaliene din America de Nord. Iar de atunci încoace, influxul homosexualilor în Biserica Episcopală a crescut, în timp ce exodul creştinilor autentici s-a accelerat. În timp, hirotonisirea homosexualilor a dus la o altă schimbare inevitabilă – textele biblice care condamnau homosexualitatea au fost retraduse sau reexplicate în aşa fel încât să incrimineze de fapt pedofilia, nu relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Iar “păcatul Sodomei” din Geneza 19 a fost reetichetat ca fiind “păcatul inospitalităţii,” adică pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei inospitalieri. În plus, s-a difuzat noţiunea că Dumnezeu i-a făcut pe homosexuali aşa cum sunt. (“God made me gay”).

Dar oamenii de bună credinţă din interiorul Bisericii ?

Au fost şi încă mai sunt, dar tot mai puţini. La început s-au opus schimbărilor şi au protestat, dar de la o vreme au încetat să o mai facă, nădăjduind să păstreze “pacea şi liniştea” în Biserică. Dar peste o treime dintre ei au plecat şi încă pleacă în continuare. Se va goli oare de tot Biserica Episcopaliană de enoriaşi?

CONSECINŢELE

Un sondaj de opinie făcut între preoţii episcopalieni din America în 2005 denotă consecinţele sinuciderii Bisericii Episcopaliene. În 2005 doar 12% din bisericile episcopaliene mai erau pline în proporţie de 80% sau peste. 37% dintre ele au trecut prin “conflicte interne foarte serioase” în ultimii cinci ani. Procentajul de biserici sănătoase financiar a scăzut în aceeaşi perioadă de timp de la 56 la 32. Doar 50% dintre preoţii episcopalieni afirmă că au o cunoştinţă bună a Bibliei. Şi mai tragic, sondajul nota că “foarte puţini episcopalieni se implică în recrutarea de noi membri.” Trendurile actuale sunt la fel de îngrijorătoare. Din 2003 încoace, tot mai multe parohii episcopaliene s-au retras şi continuă să se retragă din Biserica Episcopaliană americană şi se pun sub autoritatea episcopilor conservatori din Texas, sudul Californiei, America de Sud, Uganda, Nigeria. În plus, s-a iscat un veritabil război civil episcopalian, parohiile conservatoare, luptându-se în Instanţă cu cele liberale pentru patrimoniul bisericesc. În felul acesta, spune Murchison, mărturia Bisericii Episcopaliene a fost grav afectată în mod ireversibil, ajungându-se astăzi la un pas de extincţie.

Recomandările AFR:

AFR vă recomandă AICI una din multele recenzii ale cărţii lui Murchison

sugerând în plus să lecturaţi şi comentariile cititorilor.

DAR EVANGHELICII ?

Fără îndoială, evanghelicii americani sunt recunoscuţi ca fiind, împreună cu catolicii americani, fundamentul mişcării conservatoare şi pro-valori din America, fiind cunoscuţi pentru poziţiile lor consistente şi ferme împotriva homosexualităţii, a avortului şi împotriva învăţăturilor false privind Biblia. În 2010 au constituit forţa principală care a catapultat în Congresul american o majoritate conservatoare covârşitoare. Dar în ultimii 5 ani începe să se vorbească tot mai mult despre un trend incipient între evanghelicii care „deranjează” şi tineretul evanghelic (sub 30 de ani) care devine tot mai puţin conservator din punct de vedere social şi biblic. De fapt, dacă ar fi să dam crezare sondajelor de opinie americane, în 2008 majoritatea evanghelicilor tineri sub 30 de ani au votat pentru Obama în timp ce părinţii lor au votat împotriva lui. Ca ripostă, Bisericile americane au lansat un proiect de educaţie creştină, numit THE TRUTH PROJECT, predat în timpul weekend-urilor în campusurile bisericeşti cu scopul de a insera în tinerii evanghelici o viziune biblică şi creştină asupra societăţii seculare.

EPISCOPII CATOLICI AUSTRALIENI IAU ATITUDINE

În urma alegerilor australiene din toamnă, conservatorii au devenit minoritari în noul Parlament federal, iar noua coaliţie de stânga şi-a pus de gând să legifereze căsătoriile homosexuale. În acest context, episcopii catolici australieni au emis un document în care afirmă cu claritate principiile morale ale Bisericii şi îşi exprimă opoziţia faţă de căsătoriile homosexuale :

http://www.sydneycatholic.org/pdf/AHRC_submission.pdf

Părintele Emil Ember, AFR Oradea, a studiat documentul şi a pregătit pentru dvs rezumatul alăturat. Pentru slujba dumnealui, îi mulţumim.

DECLARAŢIA EPISCOPILOR CATOLICI AUSTRALIENI

Cu ocazia aniversării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Conferinţa Episcopilor Catolici Australieni a decis să dea publicităţii un document care reafirmă doctrina morală a Bisericii, adevărul despre valori şi drepturi. Este o situaţie de criză morală acută, iar unele lucruri trebuie spuse fără ocolişuri, susţine Documentul. Biserica nu poate abdica de la a fi credincioasă Adevărului şi Vieţii, valorilor autentice, pe care s-a clădit societatea omenească. Documentul în limba engleză se găseşte la următoarea adresă:

http://www.sydneycatholic.org/pdf/AHRC_submission.pdf

„Biserica catolică este protectoarea şi promotoarea demnităţii umane şi condamnă abuzurile la adresa persoanei umane, a libertăţilor şi drepturilor ei fundamentale.”

Documentul începe prin a aminti fundamentul pe care îşi bazează luarea de poziţie. Face o apologie privind protejarea dreptului la libertatea de conştiinţă şi de practicare a religiei fără a omite dreptul la nediscriminare. Dreptul fundamental la libertatea de gândire, conştiinţă şi practicare a religiei sunt în vogă astăzi în forurile internaţionale. Se face adesea aluzie la dreptul de a-ţi alege propria religie şi de a practica nestingherit cultul acestei religii, atât la nivel personal, cât şi comunitar. Acest drept este garantat la nivel internaţional şi supravegheat de foruri competente pentru a fi respectat cu sfinţenie.

În continuare, se ajunge la un punct nevralgic, care pare să schimbe radical orice aluzie de „corectitudine politică” din partea Bisericii. Episcopatul catolic australian evidenţiază un abuz din partea organismelor laice internaţionale care ÎNCEARCĂ SĂ FORŢEZE ÎNCĂLCAREA NORMELOR MORALE din partea Statului australian. Este bineînţeles vorba de drepturile minorităţilor sexuale. Exceptând dreptul la nediscriminare pe bază de orientare sexuală, privind locul de muncă sau angajare, Australia nu a semnat niciun act care să susţină alte drepturi ale acestor minorităţi. Însă Biserica este mai exigentă şi nu poate admite deraieri de la atitudinile şi comportamentele sănătoase privind fiecare dimensiune a persoanei umane.

Astfel se ajunge la relaţia dintre credinţa catolica şi învăţătura Bisericii privind orientarea sexuală. Iar punctul de pornire CĂSĂTORIA (cu toate atribuţiile şi însuşirile ei) este rezervată exclusiv UNUI CUPLU FORMAT DINTR-UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE. Realitatea şi problemele persoanelor cu devieri de orientare sexuală nu sunt de neglijat. Biserica îi susţine prin rugăciune şi indrumare ca să parcurgă drumul de vindecare şi-i asigură că sunt întotdeauna priviţi cu compasiune şi respect. În cele ce urmează, episcopii sunt intransigenţi în a susţine că interferenţa legislaţiei Statului privind conflictul dintre orientarea sexuală şi angajarea în cadrul instituţiilor Bisericii este abuzivă.

Ierarhia trebuie să fie atentă mai ales privind comportamentul public şi privat al angajaţilor Bisericii care trebuie să fie în conformitate cu prescripţiile morale creştine perene. Este adevărat că atitudinea răuvoitoare manifestată prin dispreţuirea celor de o altă orientare sexuală este inadmisibilă, dar, pentru aceasta, Statul nu trebuie să se erijeze în a elabora legi specifice pentru nediscriminare în funcţie de orientarea sexuală. Iar dacă totuşi o face, este imperios necesar să se aibă în vedere respectul privind libertatea religioasă şi exercitarea ei. Pentru că până la urmă, Biserica nu a încurajat şi nu susţine niciodată discriminarea sau inegalitatea între oameni în funcţie de orientarea lor sexuală, ci nu admite derogarea de la ordinea naturală în sânul ei.

REVANŞA CREŞTINILOR AMERICANI

Am relatat cu săptămâni în urmă că Preşedintele Obama a decis să nu mai apere în Instanţă legea federală americană, adoptată în 1996, care defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Creştinii americani şi-au unit forţele şi glasurile într-o DECLARAŢIE unanimă, înaintată Congresului American, cerând intervenţia acestuia în acţiunile judecătoreşti. Declaraţia a fost emisă pe 3 martie şi vă redăm textul ei integral în limba engleză :

USCCB News Release

Washington (March 4, 2011)

FOR IMMEDIATE RELEASE

Interfaith Group Urges Speaker of the House to Defend DOMA Legislation in Court

Dear Speaker Boehner:

We write to express our grave concern over the Department of Justice’s decision to no longer defend Section 3 of the Defense of Marriage Act (DOMA) against legal challenges. We are very troubled by the Obama Administration’s decision to no longer protect the traditional definition of marriage and defend existing law. Because DOMA is so crucial to our society, by protecting its cornerstone institution, we urge the House of Representatives to take leadership in defending DOMA in the federal courts. Specifically, we ask that the House intervene as a party in all cases where DOMA is challenged, not merely to file amicus curiae briefs. Though such action would be unusual, it would be both lawful and warranted under our current legal system and political context. As you are surely aware, DOMA was passed in 1996 by strong, bipartisan majorities.

The law is crucial because it gives states the authority to make their own decisions regarding the recognition of marriages, and defines marriage at the federal level as “a legal union between one man and one woman,” preventing the federal government from recognizing same-sex “marriages.” While the traditional definition of marriage has faced legal and popular challenges of late, a clear majority of Americans oppose same-sex “marriage” and have expressed their support of marriage as the union of one man and one woman in all 31 state referenda and initiatives where the issue has been raised. The definition of marriage is one of the central questions facing our society today. The American people do not want their wishes being overruled by the judiciary—or the executive. By choosing to no longer defend DOMA in federal court because it believes the law to be unconstitutional, the Obama Administration has undermined the rule of law and the separation of powers. The House has the authority to rectify this lapse in judgment. We implore you to lead the House to take the important, necessary step to protect American law, American families, and American values by defending DOMA and protecting the true meaning of marriage.

Semnatarii Declaraţiei:

Archbishop Wilton Gregory of Atlanta, chairman of the U.S. Bishops’ Committee on Ecumenical and Interreligious Affairs; Bishop Salvatore Cordileone of Oakland, California, chairman of the bishops’ Ad Hoc Committee on Defense of Marriage; Leith Anderson, president, National Association of Evangelicals; Dr. Glenn C. Burris, Jr., president, International Church of the Foursquare Gospel; Most Rev. Robert Duncan, Archbishop, Anglican Church in North America; Richard Land, president of the Southern Baptist Ethics and Religious Liberty Commission; and Dr. Tarunjit Singh (Butalia), secretary general, World Sikh Council-America Region.

CONFERINŢA ANUALĂ A.F.R. LA CLUJ

Pe 9 aprilie e programată Conferinţa anuală AFR la Cluj. Reţineţi data aceasta şi însemnaţi-o în calendar. Invitaţia e deschisă tuturor, atât celor din Cluj cât şi celor din toată ţara! Deja şi-au anunţat participarea personalităţi proeminente din viaţa politică din România şi din străinătate. Printre vorbitori putem deja confirma 3 oaspeţi internaţionali, doi europarlamentari români, un reprezentant al Guvernului, preoţi şi pastori din Cluj. Nădăjduim să finalizăm curând programul Conferinţei şi îl vom publica săptămâna viitoare, împreună cu toate celelalte detalii necesare.
Vă invităm pe toţi şi dorim să ne vedem în număr cât mai mare!

SEMNEAZĂ ŞI TU DECLARAŢIA DE LA TIMIŞOARA !

Am trecut de 5.300 de adeziuni la Declaraţia de la Timişoara :

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Încă o dată rugăm pe cei care încă nu au semnat-o, să o semneze, iar pe toţi să o dea mai departe să fie semnată de cât mai mulţi.

Important – Cum se semnează Declaraţia:

Vă reamintim că semnarea Declaraţiei se face în două etape. Click pe linkul de mai jos şi semnaţi Declaraţia :

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

După aceea veţi primi un mesaj care vă va cere să confirmaţi semnătura, apăsând pe un link de confirmare. Fără confirmarea semnăturii, numele şi semnătura dvs nu vor apare în lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnăturii apare în limba engleză cu următorul text:

“Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:”

adică :

“Mulţumim pentru că aţi completat formularul petiţiei. Semnarea petiţiei e aproape gata. Vă rugăm, confirmaţi-vă semnătura, apasând pe linkul de mai jos.”

Declaraţia acceptă doar o singură semnătură pe adresa electronică. Ca atare, sugerăm ca în situaţiile în care două persoane folosesc aceeşsi adresă electronică, de exemplu, soţul şi soţia, semnătura să fie dată în numele ambilor soţi, de exemplu “Ioan şi Maria Ionescu.”

Rugăminte: Vă rugăm semnaţi Declaraţia cu numele întreg nu doar cu iniţiale !
Vă mulţumim !

VREŢI SĂ FIŢI INFORMAŢI ?

Buletinul informativ AFR apare în fiecare Marţi şi e dedicat mai mult ştirilor de ultimă oră, iar publicaţia AFR online apare în fiecare Joi şi e dedicată mai mult comentariilor şi opiniilor. Cei care doriţi să primiţi săptămânal ştiri şi comentarii la zi privind valorile şi evenimentele legislative, politice şi sociale care vă afectează familiile, atât la nivel naţional, cât şi la nivel unional şi internaţional, sunteţi invitaţi să vă abonaţi la buletinul informativ săptămânal AFR. Cum? Înregistrându-vă numele şi adresa electronică pe pagina Home a site-ului nostru electronic :

http://www.alianta-familiilor.ro/

FACEŢI-NE CUNOSCUŢI !

Faceţi-ne cunoscuţi familiilor şi prietenilor dvs ! Daţi mai departe mesajele noastre şi încurajaţi-i să se aboneze ! Vă mulţumim.

ANUNŢURI

Cei care doriţi să faceţi anunţuri prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie şi valori, vă rugam să ni le transmiteţi la adresa :

contact@alianta-familiilor.ro

Alianţa Familiilor din România

http://www.alianta-familiilor.ro/

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

2 răspunsuri to “REŢETA SINUCIDERII UNEI BISERICI SAU CUM TE POŢI DISTRUGE CA BISERICĂ ?”

  1. Am citit acest material foarte interesant în ciuda lungimii lui şi am avut confirmarea temerilor mele cu privire la mersul „Bisericii” ! România nu este scutită de flagelul îndepărtării de Biblie pentru a „ne moderniza” cu consecinţa directă arătată în material că aceia care nu acceptă aceste modernizări, viziuni pragmatice, idei de marketing, vor părăsi comunităţile în care s-au întâlnit cu Domnul !

    La început a fost o mică abatere dar şuvoiul devierilor a crescut şi azi deplângem pierderea trăirii creştine pe care am deprins-o cândva…

    Să veghem ca micile vulpi care strică viile în floare să nu se strecoare pe o uşă sau alta în Biserica din care facem parte !
    Asta nu se va întâmpla acolo unde Domnul Isus este Capul iar Duhul Sfânt călăuzitorul !!!

  2. Parafrazand blogul tau iti prezint o generalizare si anume:

    Reteta sinuciderii unei natiuni

    Fostul deputat adjunct si secretar de stat sub trei administratii diferite, Steve R. Pieczenik, spune ca este pregatit sa spuna unui mare juriu federal numele unui general de top care i-a spus direct faptul ca atacurile de la 11 septembrie au fost o inscenare.
    Dr. Steve R. Pieczenik, un informator de top din cadrul guvernului, un om care a detinut numeroase si diferite pozitii influente sub trei presedinti diferiti si inca colaboreaza cu Departamentul Apararii, a declarat ieri in cadrul emisiunii Alex Jones Show o stire socanta si anume ca Osama Bin Laden a murit in 2001 si ca el s-a pregatit sa depuna marturie in fata unui mare juriu modul in care un general de top i-a spus direct ca atacul 9/11 a fost o operatiune sub identitate falsa („steag fals”).

    Pieczenik nu poate fi considerat ca ar fi un „teoretician al conspiratiei”. El a servit ca secretar de stat adjunct sub trei administratii diferite, Nixon, Ford si Carter, in timp ce lucra, de asemenea, pentru Reagan si Bush senior si inca mai munceste ca si consultant pentru Departamentul Apararii. Fost Capitan al Marinei SUA, Pieczenik a obtinut doua premii prestigioase Harry C. Solomon la Harvard Medical School si in acelasi timp a obtinut doctoratul la MIT (Massachusetts Institute of Technology).
    Fiind recrutat de catre Lawrence Eagleburger ca secretar de stat adjunct in domeniul managementului, Pieczenik a continuat sa-si dezvolte „principiile de baza pentru razboiul psihologic, combaterea terorismului, strategia si tactica de negocieri transculturale pentru Departamentul de Stat american, comunitatile militare si de informatii si alte agentii ale guvernului Statelor Unite”, in timp ce a elaborat, de asemenea, strategii fundamentale pentru salvarea de ostatici, care au fost ulterior folosite in intreaga lume.

    Pieczenik a mai servit, de asemenea, ca senior in tactici politice in subordinea secretarilor Henry Kissinger, Cyrus Vance, George Schultz si James Baker si a lucrat pentru campania electorala a lui George W. Bush impotriva lui Al Gore.
    Palmaresul sau subliniaza faptul ca el este unul dintre oamenii cu cele mai profunde conexiuni in cercurile serviciilor de informatii secrete din ultimele 3 decenii cel putin.
    Personajul lui Jack Ryan, care apare in multe romane ale lui Tom Clancy si a fost, de asemenea, jucat de Harrison Ford in cunoscutul film Patriot Games din 1992, se bazeaza pe persoana lui Steve Pieczenik.

    In aprilie 2002, cu peste noua ani in urma, Pieczenik a spus in cadrul emisiunii „Alex Jones Show” ca Bin Laden „era deja mort de luni de zile” si ca guvernul a planuit sa astepte momentul cel mai oportun din punct de vedere politic pentru a lansa subiectul si totodata cadavrul sau. Pieczenik ar fi in pozitia de cunoscator, avand in vedere ca l-a intalnit personal pe Bin Laden si a lucrat cu el in timpul razboiului impotriva sovieticilor in Afganistan, pe la inceputul anilor 80.
    Pieczenik a spus ca Bin Laden a murit in 2001, „nu pentru ca fortele speciale l-ar fi ucis, ci pentru ca medicii CIA l-au tratat si era inscris in registrul secret de informatii cu sindromul Marfan”, adaugand ca guvernul american stia ca bin Laden a fost mort dinaintea invadarii Afganistanului.

    Sindromul Marfan este o boala genetica degenerativa pentru care nu exista nici un tratament permanent. Boala scurteaza grav durata de viata a suferindului. „El a murit de sindromul Marfan, iar Bush junior stia despre asta, comunitatea serviciilor si informatiilor secrete stia despre el”, a declarat Pieczenik, specificand modul in care medicii CIA l-au vizitat pe Bin Laden in iulie 2001 la Spitalul American din Dubai.

    „El era deja foarte bolnav de sindromul Marfan, aflandu-se pe moarte, asa ca nimeni nu a trebuit sa-l omoare”, a adaugat Pieczenik, declarand ca Bin Laden a murit la scurt timp dupa atentatele de la 11 septembrie in resedinta lui din Tora Bora.

    „In cazul in care va intrebati daca comunitatea de informatii sau CIA s-au ocupat de musamalizarea acestei situatii, raspunsul este da, categoric da”, a declarat Pieczenik, referindu-se la declaratia ziarului Sunday’s cum ca Bin Laden a fost ucis la complexul sau in Pakistan si adaugand „Acest intreg scenariu in care veti vedea o gramada de oameni care stau acolo si privesc intens si in direct la un ecran mare asasinarea teroristului, acestea sunt prostii”, referindu-se la imaginile publicate de Casa Alba, care pretind sa-i arate pe Biden, Obama si Hillary Clinton uitandu-se la operatiunea de ucidere a lui Bin Laden in direct pe un ecran de televizor.

    „Este o mare inscenare, o simulare, suntem intr-un teatru american al absurdului… De ce facem asta din nou… Omul e mort de noua ani deja… De ce, in mod repetat, guvernul trebuie sa minta poporul american”, a intrebat Pieczenik.

    „Osama Bin Laden a fost complet mort, deci acesta nu ar fi putut fi atacat sau confruntat sau ucis”, a declarat Pieczenik, glumind ca singurul mod in care s-ar fi putut intampla ar fi fost cazul in care fortele speciale au atacat o morga.

    Pieczenik a declarat ca decizia de a lansa aceasta farsa a fost luata acum pentru ca Obama a ajuns la un nivel scazut prin prabusirea rating-ului de aprobare si din cauza faptului ca problema cu certificatul de nastere i-a explodat in fata.
    „A trebuit sa dovedeasca faptul ca el e mai mult decat american… a trebuit sa fie agresiv”, a spus Pieczenik, adaugand ca farsa a fost, de asemenea, o modalitate de izolare a Pakistanului, ca razbunare la opozitia intensa a programului Predator care a ucis sute de pakistanezi.

    Demitand raportul guvernului de asasinare a lui Bin Laden ca o „gluma bolnava” pe seama poporului american, Pieczenik a spus: „Ei sunt atat de disperati sa-l faca viabil pe Obama, sa nege faptul ca el nu ar fi fost nascut aici, orice intrebari sau nereguli cu privire la trecutul sau, sa-l faca sa para asertiv… pentru ca acest presedinte sa fie din nou ales si astfel publicul american sa poata fi pacalit inca o data”.

    Afirmatia lui Pieczenik, aceea ca Bin Laden a murit in urma cu aproape zece ani, este repetata de catre profesionisti ai serviciilor secrete precum si de numerosi sefi de stat din intreaga lume. Bin Laden „a fost folosit in acelasi mod in care atentatele 11 septembrie au fost folosite pentru a mobiliza emotii si sentimente ale poporului american, in scopul de a merge la un razboi care a trebuit sa fie justificat printr-o
    naratiune creata de Bush junior si Cheney despre lumea terorismului ”, a declarat Pieczenik.

    In timpul interviului de la Jones Alex Show de acum 2 zile Pieczenik a afirmat, de asemenea, ca i-a fost relatat direct de catre un general important ca pe 11 septembrie a fost un ordin de neinterventie militara si o operatiune de tip „steag fals” si ca el este pregatit sa mearga la un mare juriu pentru a dezvalui numele generalului.
    „Ei au condus atacurile”, a declarat Pieczenik, numindu-i pe Dick Cheney, Paul Wolfowitz, Stephen Hadley, Elliott Abrams si Condoleezza Rice, printre altii ce au mai fost direct implicati.

    „Am predat aceste tipuri de operatiuni la Colegiul National de Razboi, le-am predat sub toate aspectele si modalitatile de operare, asa ca am stiut exact ce a fost facut publicului american”, a adaugat el.

    Pieczenik s-a tot repetat ca el e perfect de acord sa dezvaluie numele generalului care i-a spus despre 11 septembrie ca a fost o lucratura interna, intr-un tribunal federal „astfel incat sa putem clarifica acest lucru din punct de vedere legal, nu cu stupida Comisie 9/11, care a fost absurda”.

    Pieczenik a explicat ca el nu e un liberal, nici un conservator sau un membru de partid de ceai, ci doar un american care este profund ingrijorat de directia in care se indreapta tara lui.

    Sursa: http://InfoWars.com


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: