TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

LEGEA LUSTRAŢIEI A FOST ADOPTATĂ ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Legea Lustratiei a fost adoptata de Parlamentul Romaniei astazi 28 februarie 2012

Astăzi, marţi 28 februarie 2012, s-a întâmplat minunea (din păcate, cam târziu sau prea târziu) Legea Lustraţiei a fost adoptată în plenul Camerei Deputaţilor, forul decizional al Parlamentului României. Ca să vă faceţi o idee, voi prezenta numărul de voturi : 167 voturi PENTRU, 4 ABŢINERI, niciun vot ÎMPOTRIVĂ.

O veste foarte bună este că Legea Lustraţiei adoptată astăzi, „a avut grijă” inclusiv de foştii procurori comunişti. De reţinut faptul că aceşti foşti procurori comunişti au fost la un pas să scape de lustraţie, aşa cum s-a întâmplat cu foştii UTC-işti, respectiv cu foştii funcţionari diplomatici şi consulari din vremea dictaturii comuniste. Ideea ca foştii membri UTC să nu fie vizaţi de lustraţie, a aparţinut deputatului Mircea Toader, al cărui amendament a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor. Ideea ca foştii procurori comunişti „să se bucure” de lustraţie, a aparţinut deputatului Mate Andraş al cărui amendament a fost de asemenea, aprobat de Camera Deputaţilor.

Prin Legea Lustraţiei, anumite categorii de persoane (unele dintre ele, mai sus menţionate) care au fost plătite de regimul comunist, NU VOR MAI PUTEA OCUPA DEMNITĂŢI (FUNCŢII) PUBLICE / NU VOR MAI PUTEA CANDIDA LA DEMNITĂŢI (FUNCŢII) PUBLICE PE O PERIOADĂ DE CINCI ANI !!!

Iată care sunt funcţiile la care stimabilii (sau mai bine-zis lustrabilii) nu vor mai avea acces : senator, deputat, membru al Parlamentului European, consilier local sau judeţean, preşedinte al Consiliului Judeţean, funcţii de conducere în principalele direcţii ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, secretari de stat, secretari generali, posturi de conducere ale SRTV, SRR, CNSAS, Consiliului Legislativ, BNR, companiilor de stat şi regiilor naţionale.

Camera Deputaţilor a adoptat şi amendamentul la Codul Penal referitor la prescrierea crimelor mai vechi de 20 de ani (179 voturi PENTRU).

Legea Lustraţiei prevede că o persoană care a ocupat funcţii politice retribuite de Partidul Comunist Român (PCR) poate candida pentru orice funcţie, inclusiv cea de preşedinte, însă NU VA PUTEA FI NUMITĂ PRIM-MINISTRU !!!

Conform ultimei variante a Legii Lustraţiei (aprobată astăzi de Parlament) persoanele care doresc să acceadă la diverse funcţii, trebuie să depună nu numai un simplu Curriculum Vitae ci şi o declaraţie pe proprie răspundere că n-au făcut parte din aparatul represiv comunist. Formularul arată cam aşa :

„Subsemnatul….. declar că nu am făcut parte din aparatul de partid şi de stat comunist şi nu am fost colaborator sau agent al fostei securităţi”

Atât CV-ul cât şi declaraţia pe proprie răspundere vor fi luate la puricat de CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) cu posibilitatea contestării deciziei acestei instituţii respectabile.

P.S. Deoarece, iniţial, exista riscul ca foştii procurori comunişti să nu fie lustraţi, un fost deţinut politic (domnul Constantin Soare) care a suferit în timpul dictaturii comuniste, fiind prezent la lucrările Comisiei Juridice, a îngenuncheat în faţa deputaţilor, spunându-le că este inadmisibil ca foştii procurori comunişti, care l-au aruncat în închisoare, să nu fie cuprinşi în Legea Lustraţiei.

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

2 răspunsuri to “LEGEA LUSTRAŢIEI A FOST ADOPTATĂ ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI”

  1. La mulţi ani ! O primăvară cu soare şi numai bucurii !

    Despre legea lustraţiei, foarte bine şi acum, „mai bine mai târziu decât niciodată”

    • Corina, îţi mulţumesc mult pentru gândurile tale bune, pentru urările de bine, pentru bunătatea şi dragostea ta, deşi nu te cunosc şi nu ştiu cine eşti. Cu toate acestea, apreciez întotdeauna comentariile şi mesajele tale şi te mai aştept cu drag !

      Fii binecuvântată, Corina ! 🙂

      P.S. Din păcate, Legea Lustraţiei este departe de a fi ceea ce trebuia să fie, este o lege ciuntită, amendată şi para-amendată, din care a ieşit ceea ce a ieşit…
      Asta este… e mai bună şi asta decât nimic…


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: