TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

RITUALUL BOTEZULUI ORTODOX ESTE DOVADA IMPOSIBILITĂŢII REFORMEI ÎN BISERICA ORTODOXĂ

domnul hristos iese din apa botezului

Preoții ortodocși vor participa la dezbateri, începând cu luna aceasta, referitor la ritualul botezului. Este un pas foarte mare, însă el este determinat de atenția publică ce, în ultima vreme, s-a îndreptat către accidentele petrecute cu pruncii în timpul acestui rit.

PREOTUL EFECTUEAZA BOTEZUL ORTODOX BARBAR

Preoții vor dezbate deci această procedură, tardiv, numai după ce imaginea Bisericii s-a ros considerabil. Este, de fapt, o dezbatere care să salveze gradul de încredere al Bisericii și nu pruncii care sunt supuși unui ritual barbar.

Încep să iasă la iveală cazurile în care bebeluși de numai câteva săptămâni au suferit stopuri respiratorii, au fost înecați sau au murit la câteva zile după ritualul botezului. Desigur, preoți habotnici se vor găsi mereu, să ne spună că părinții n-au avut credință, că nașii nu s-au lepădat de Satana, că micuțul i-a fost destinat lui Hristos, nu lumii pământești, deci și ce dacă a murit? Este însă timpul ca Biserica Ortodoxă Română să facă un salt enorm, din pre-evul mediu în care se află, înspre zilele noastre.

Bisericile vestice au renunțat demult la procedeul scufundării sub apă, în favoarea stropirii, o metodă mai puțin traumatizantă și care nu poate afecta în niciun fel sănătatea copilului.

Obiceiul botezului la români este unanim răspândit. Cu credință mai mare sau mai mică, toți părinții își botează copiii. Semnificația profundă a tainei, intrarea în Biserica lui Hristos, este însă puțin cunoscută sau pur și simplu ignorată, prilejul fiind mai degrabă folosit PENTRU PETRECERI, pentru ca rudele și apropiații să-l cunoască pe noul membru al familiei, pentru ca părinții să se mândrească cu odrasla lor, etc. Preoții iau totuși ritualul în serios. Atât de în serios, încât au impresia că, dacă micuțul nu supraviețuiește, ghinion, așa a vrut Domnul !!!

Bunicii mei au avut 12 copii. Era vreme de război, era foamete. Patru dintre ei au murit în scutece. Sunt numere, statistici, într-o Românie de care vrem să uităm. Astăzi, părinții aduc pe lume, unul sau doi copii, cu obstacole medicale tot mai mari, impuse de propriul corp. Statistic, nu ne permitem să-i mai pierdem. Sufletește, nu ne permitem să mai trăim la fel după pierderea lor.

În toată această realitate, BISERICA ORTODOXĂ ÎNCHIDE OCHII și își continuă practicile inventate cu mii de ani în urmă. Inventate plecând de la ce? De la scena botezului lui Iisus Hristos, UN BĂRBAT ROBUST, ÎN JURUL VÂRSTEI DE 30 DE ANI, care trăia într-o regiune cu climă blândă și care s-a scufundat, într-o zi, într-un râu. DE BUNĂVOIE !!! Sute de ani după această scenă, botezul a fost înțeles ca ACT BENEVOL DE ACCEPTANŢĂ A UNEI CREDINŢE !!! Dar, într-o zi, Biserica a decis că are nevoie de mai mulți enoriași. Și ce metodă mai simplă să fie decât obligativitatea ca cei care erau deja unși să își boteze copiii neștiutori?

Dar un prunc care nu știe ce urmează să i se întâmple, care nu are posibilitatea să se apere, care nu știe să-și țină respirația în timp ce este scufundat în apă, care poate înghiți lichid nu o dată, ci de trei ori, acesta este supus unui pericol iminent, pe care-l poate certifica orice medic începător. Preoții ortodocși afundă copilul în apă – de cele mai multe ori rece ca gheața – fără să aibă cele mai vagi noțiuni despre cât rău poate să-i producă această procedură bebelușului. Cele trei scufundări se fac rapid, una după alta. Micuțul va încerca instinctiv să își umple plămânii cu aer, moment în care este din nou îmbăiat cu totul. Apa riscă să-i blocheze căile respiratorii, poate să-i ajungă în plămâni, iar inima poate să înceteze să mai bată din cauza șocului sau pruncul poate intra în șoc termic din cauza temperaturii scăzute a apei. Nu mai enumerăm posibilele complicații ulterioare, de la pneumonii și până la teama instinctivă de apă, de care mulți micuți suferă timp îndelungat după botez.

Ritualul botezului în Biserica Ortodoxă nu stă numai în scufundarea în apă. Simbolurile, ca celebra „lepădare de Satana”, ungerea cu mir, împărtășirea, tunderea părului, sunt împrăștiate pe parcursul ceremoniei și sunt probabil la fel de eficiente și dacă s-ar renunța la BARBARIA SCUFUNDĂRII PRUNCULUI SUB APĂ !!!

Poate însă Biserica Ortodoxă Română să accepte acest compromis ?!?

SURSA ACESTUI ARTICOL : ORA DE SIBIU

http://www.oradesibiu.ro/2011/11/14/ritualul-botezului-ortodox-%E2%80%93-dovada-imposibilitatii-reformei-in-biserica-ortodoxa/

AUTORUL ACESTUI ARTICOL : ADELA MOHANU

DATA PUBLICĂRII ACESTUI ARTICOL : 14 NOV. 2011

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

CLICK AICI CA SĂ VEZI FILMUL CUMPLITULUI BOTEZ ORTODOX BARBAR !!!

http://www.stirileprotv.ro/un preot a ucis un bebelus nevinovat in timpul botezului ortodox barbar/uite cum „dreptcredinciosii” sfideaza Biblia si calca in picioare litera si spiritul Evangheliei

http://www.stirileprotv.ro/botez ortodox barbar/in biserica ortodoxa romana, o fetita a fost la un pas sa fie inecata de preot in cristelnita mortii/vezi spaima si groaza prin care au trecut parintii bebelusului

IATĂ CUM ARATĂ ADEVĂRATUL BOTEZ CREŞTIN (UNDE NU MOARE NIMENI AŞA CUM SE ÎNTÂMPLĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ) PORUNCIT DE BIBLIE – VEZI NOUL TESTAMENT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS :

(click pe fotografia de mai jos pentru a o vedea la rezoluţie maximă)

BOTEZUL CREŞTIN NOU-TESTAMENTAR

CITEŞTE UN ARTICOL EXCELENT ÎN CARE POŢI ÎNŢELEGE CARE ESTE ADEVĂRATUL BOTEZ CREŞTIN, CARE ESTE VALOAREA ŞI SEMNIFICAŢIA BOTEZULUI BIBLIC NOU-TESTAMENTAR :

https://tomisthecat.wordpress.com/botezul-ortodox-al-pruncilor-%E2%80%93-un-botez-al-mortii-%E2%80%93-un-act-barbar-antibiblic-si-anticrestin-care-determina-tragedii-cumplite/

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

19 răspunsuri to “RITUALUL BOTEZULUI ORTODOX ESTE DOVADA IMPOSIBILITĂŢII REFORMEI ÎN BISERICA ORTODOXĂ”

  1. Biserica Ortodoxă nu este singura care practică botezul pruncilor. Mai este de asemenea şi Biserica Evanghelică Română B.E.R. care practică botezul casei creştine, inclusiv al pruncilor. Dar ei o fac, bazându-se pe aceeaşi Biblie pe care se bazează şi ceilalţi neoprotestanţi.

    • Nicu, am şi eu o întrebare pentru cultura mea generală…

      Spui că Biserica Evanghelică Română practică botezul casei creştine, inclusiv al pruncilor… Eşti sigur că ai folosit corect termenul „inclusiv” ?!? Nu cumva era corect să spui că Biserica Evanghelică Română practică EXCLUSIV botezul pruncilor ??? Nu cumva este vorba despre o reminiscenţă ortodoxă care a fost tolerată de la bun început de prezbiterii Bisericii Evanghelice Române ?!?

      • Teoretic vorbind, Biserica Evanghelică Română nu practică exclusiv botezul pruncilor. Dar nu vreau să intru în discuţie pe această temă. O să-i las pe cei care sunt convinşi şi pasionaţi de acest subiect…

      • Nicu, ai spus foarte bine „teoretic vorbind” şi mă bucur că eşti un om sincer pentru că astfel recunoşti că este O PURĂ TEORIE ideea că Biserica Evanghelică Română botează şi pe altcineva în afară de prunci. Dacă îmi dai MĂCAR UN SINGUR EXEMPLU de adult botezat în Biserica Evanghelică Română, atunci eu mă fac popă… Din nefericire, n-ai să vezi aşa ceva în BER… Dânşii au o spaimă şi o groază ieşite din comun atunci când aud că un om în toată firea se întoarce cu adevărat la Dumnezeu şi mărturiseşte în apa botezului (în mod public) credinţa lui !

        Pe de altă parte, te-ai gândit vreodată că cei care sunt convinşi şi pasionaţi de subiectul botezului, sunt de fapt convinşi şi pasionaţi de CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ?!? Aici nu e vorba doar de un simplu subiect despre care discutăm ca să ne aflăm în treabă… Aici e vorba de litera şi spiritul Evangheliei, e vorba de ceea ce ne învaţă BIBLIA – Cuvântul Sfânt al Domnului !
        Aaa… dacă ne prefacem că nu vedem că în Faptele Apostolilor ni se spune CLAR că primii creştini se botezau ATUNCI CÂND LUAU DECIZIA SĂ-L URMEZE PE DOMNUL HRISTOS, atunci aia e o altă poveste… Un bebeluş (un prunc) NU POATE LUA DECIZIA FERMĂ DE A-L URMA PE DOMNUL IISUS HRISTOS, alţii „iau decizia” în locul lui, alţii „se leapădă de Satana” în locul lui… aspecte contrare învăţăturii simple şi curate a Cuvântului lui Dumnezeu…

  2. Tomis, încercând să nu jignesc pe nimeni dar cu riscul de a spune cel puţin o prostie, o să-ţi las aici câteva rânduri.

    Sunt de acord, ai şi tu dreptate în câteva idei şi anume:

    – trebuie să fii conştient de botez şi să fie un act benevol, liber consimţit, aşa cum şi Iisus a fost botezat la maturitate, nu la naştere.
    – apa să nu fie rece, tehnica scufundării să fie foarte bine stăpânită (pauza dintre scufundări, clamparea nărilor pentru a evita accesul apei la nivelul căilor aeriene superioare)
    – ai dreptate când spui că BOTEZUL a ajuns mai mult o zi în care se ţine o petrecere decât o zi în care copilul ia parte la un ritual sfânt după care-l va urma şi va fi ocrotit de Dumnezeu.

    Acum vin şi-ţi spun. Când copilul va fi destul de mare şi va avea puterea să-şi schimbe orientările sexuale, orientările şi credinţa, religia şi felul lui de a fi… crede-mă că o va face fără să fie îngrădit de nimeni. De blamat, vorbit pe la colţuri… toţi suntem vorbiţi dar contează ceea ce credem noi, nu alţii.

    Cu tot respectul, îţi pot spune că nu poţi trage la răspundere religia ortodoxă sau toţi preoţii pentru greşeala făcută de unul sau doi oameni.

    • Bogdan, mă bucur mult că ai ajuns la trei concluzii înţelepte cu privire la botezul creştin. Întotdeauna am avut convingerea că a fi creştin înseamnă A FI UN URMAŞ AL LUI HRISTOS sau mai bine zis a urma pilda Sa, a călca pe urmele Lui. Ori cel mai bun exemplu de ascultare, supunere şi urmare a lui Hristos este SĂ FACEM ŞI NOI CE A FĂCUT EL, respectiv SĂ NE BOTEZĂM ŞI NOI AŞA CUM S-A BOTEZAT DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS !!! Nu numai că este vorba de o învăţătură biblică foarte clară dar este şi o chestiune de logică… Dacă vrem să fim creştini (urmaşi ai lui Hristos) atunci trebuie să ne botezăm la maturitate aşa cum a făcut şi El la vârsta de 30 de ani. Acum nu înseamnă că vârsta de 30 de ani e bătută în cuie, important este ca persoana care se botează, să ajungă la maturitate ca să poată lua SINGURĂ decizia de a se întoarce cu adevărat la Dumnezeu şi de a-L primi în inima Sa pe Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, persoana adultă (matură) poate opta pentru o altă religie sau chiar pentru ateism, drepturi care nu i se permit de către religia ortodoxă care TE OBLIGĂ vrei-nu vrei să te faci „creştin” (care mâine-poimâine umple puşcăriile României)

      Cu privire la temperatura apei, în Biserica Evanghelică în care slujesc ca diacon de peste 20 de ani, avem posibilitatea încălzirii apei din baptistier (bazinul în care se efectuează botezurile) astfel încât nu există niciun pericol de pneumonie sau disconfort. Mi se pare o chestie de normalitate şi bun simţ să nu îmbolnăveşti oamenii atunci când îi botezi…

      În Bisericile Evanghelice, Baptiste, etc, NU SE FAC PETRECERI DUPĂ BOTEZ, ci se fac rugăciuni de binecuvântare pentru cei recent botezaţi care sunt primiţi cu multă dragoste în calitatea lor de noi membri ai Bisericii. Nu se consumă băuturi alcoolice, nu se dansează, nu se fac paranghelii şi bairamuri după botez. Oamenii sunt foarte fericiţi că au împlinit voia şi porunca lui Dumnezeu cu privire la botez şi pleacă de la Biserică liniştiţi, plini de pace şi bucurie, iar acasă, în familie, fac o masă plăcută şi decentă, unde prioritate absolută au comuniunea creştină, citirea unor versete din Biblie, rugăciunea şi prezenţa lui Dumnezeu. În loc de băuturi alcoolice, se servesc diverse răcoritoare, apă minerală sau apă plată, sucuri de fructe, etc. ÎN NICIUN CAZ N-AI SĂ VEZI BĂUTURI ALCOOLICE, ŢIGĂRI, DANSURI, MANELE SAU MUZICĂ STRIDENTĂ LA MAXIMUM, DESFRÂNARE, DECOLTEE, FUSTE SCURTE SAU STRÂMTE, IMORALITATE, DEPRAVARE, etc…
      Nu există asemenea elemente în viaţa adevăratului creştin evanghelic iar dacă există, înseamnă că nu vorbim de creştinii evanghelici, ci vorbim de oamenii fără Hristos şi fără Dumnezeu…

      Când copilul va fi destul de mare, va avea doar două căi
      (depinde foarte mult de mediul în care a trăit, de educaţia / non-educaţia primită, de ce fel de părinţi a avut sau nu a avut, etc)

      1) Va lua decizia sinceră şi fermă de a-L urma pe Domnul nostru Iisus Hristos pentru toată viaţa lui, acceptând că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi aplicând practic în viaţa de zi cu zi învăţăturile Sfintei Scripturi, căutând să se apropie din ce în ce mai mult de Domnul, crescând în credinţă şi neprihănire.

      2) Va opta pentru necredinţă (ateism) sau pentru o religie necreştină (păgână) alegând să trăiască de capul lui, după poftele lui, fără Hristos şi fără Dumnezeu în inima şi în viaţa lui.

      Nici nu e nevoie să trag la răspundere religia ortodoxă pentru că RELIGIA ORTODOXĂ SE CONDAMNĂ SINGURĂ PRIN DOGMELE EI ABSURDE ŞI PRIN EREZIILE EI, PRIN SFIDAREA SISTEMATICĂ A LITEREI ŞI SPIRITULUI SFINTEI EVANGHELII, PRIN ÎNCĂLCAREA GRAVĂ A CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU !!!

      Eu doar atrag atenţia asupra acestor aspecte, trag un semnal de alarmă şi îmi fac o sfântă datorie prin a-i convinge pe români că religia ortodoxă este O RELIGIE MOARTĂ CARE NU SCHIMBĂ CU NIMIC VIAŢA OMULUI, o religie formală care nu transformă inimile românilor şi-i ţine mai departe în orbire şi în întuneric spiritual. Românii se complac într-un soi de pseudocreştinism în care se bălăcesc mai departe în mocirla păcatului şi a morţii fără să le pese de Hristos şi de Dumnezeu…

      Cel mai mare pericol care paşte România este FORMALISMUL RELIGIOS !!! Urmează ateizarea / secularizarea, cea mai mare nenorocire care se va abate peste poporul român care refuză să meargă pe Calea lui Hristos, preferând materialismul, petrecerile, desfrânarea, trăirea fără nicio normă etică sau morală că doar am intrat în secolul 21, nu-i aşa ? Doar nu mai suntem în Evul Mediu, nu-i aşa ?!? Mai are vreo importanţă cum trăim pe acest pământ ??? Nu trebuie să fim în pas cu „moda” lumii în care trăim ?!? S-a întors cineva de-acolo de sus să ne spună că există Dumnezeu ?

      Bunul Dumnezeu să aibă milă de poporul român !

      Îţi mulţumesc pentru comentariul tău şi te mai aştept !

  3. În Bisericile B.E.R. și chiar în statutul lor, scrie că ei practică botezul casei creștine, “INCLUSIV” al copiilor. TOTAL FALS !!! Dacă într-o Biserică B.E.R. cineva se botează la maturitate, așa cum scrie porunca Domnului, imediat este exclus din Biserică ! Așa se întâmplă la Biserica B.E.R din Băleni-Sârbi, jud. Dâmbovița. La această Biserică, în timp de câțiva ani, s-au botezat, după ce s-au pocăit, 5-6 frați, veniți de la ortodocși și acum au fost excluși din Biserică cu un tertip. Au creat o capcană cu niște cereri de membru. Cine nu completează cererea de membru este exclus din Biserică. Dar ei au făcut asta, știind că cei care s-au botezat după porunca Domnului, nu vor completa acea cerere pentru că au pus câteva capcane în ea, și anume, scrie în primele rânduri că :

    “am luat la cunoștință Statutul B.E.R. și Mărturisirea de credință pe care mi le-am însușit…”

    Aici este capcana… nu poți să-ți însușești un statut, numai pe jumătate. Ori ești întru totul de acord cu ce scrie în el, ori nu-l accepți deloc.
    Ca să faci parte dintr-o astfel de biserică B.E.R., ești obligat de prezbiterii locali, în cazul nostru, Băleni, și Sfatul de frați al Bisericii SĂ TE LEPEZI DE BOTEZ !!! Dar nici ei nu știu cum se poate face acest lucru. Așa că mai bine te exclud din Biserică ! Culmea este că sunt susținuți și de Biserica B.E.R din Carol Davila din București. Ce este și mai tragic-comic, că la Biserica B.E.R. Carol Davila, sunt jumate-jumate, botezați (mici) și botezați (mari) și acolo nu este exclus nimeni din Biserică ! OARE DE CE ?!? Eu cred că răspunsul este acesta: Dacă-i exclud pe toți botezații la maturitate, LE RĂMÂNE BISERICA GOALĂ !!! Nici măcar nu-i mustră pe cei care se botează, și fiecare se duc pe la Baptiști, pe la Creștini după Evanghelie și pe la Penticostali, de fiecare dată când sunt botezuri în celelalte Biserici pe care le-am enumerat, vin și din Biserica B.E.R. să se boteze, pt că așa este scris în Biblie și așa este porunca Domnului Iisus.

    În fiecare an se botează cel puțin 15 frați din B.E.R. Carol Davila, majoritatea tineri lucrători în Biserică. Tineri ai căror părinți sunt în conducerea Bisericii, vezi ginerele fratelui Nelu Istrate. Atunci când s-a întâmplat să se boteze ginerele fratelui Nelu Istrate, a fost ceva scandal în familie și fratele Nelu l-a judecat foarte aspru dar după un timp, a stat și s-a gândit: ce-a făcut copilul ăsta greșit ? s-a îmbătat ? a curvit ? ce păcat a făcut ? și după aceea, l-a acceptat fără să-i mai zică nimic.

    Ce părere aveți, fraților, despre ce se întâmplă în B.E.R ? Că se vede clar că dânșii nu se luptă împotriva păcatului, ci ÎMPOTRIVA FRAȚILOR, ÎNTORȘI LA DUMNEZEU, ba mai mult, veniți din lume…

    Domnul să aibă milă de ei !!!

    • Copilul Domnului, te salut cu toată dragostea în Numele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos !

      Se vede că într-adevăr ești un copil al Domnului pentru că văd că pui accent deosebit PE CEEA CE ESTE SCRIS ÎN BIBLIE și nu pe tot felul de povești, datini, tradiții, istorisiri închipuite, reguli sau opinii omenești.

      Eu știam de ani și ani de zile că frații tudoriști (cei care botează bebelușii așa cum fac și ortodocșii/catolicii) se înfurie foarte rău atunci când credincioșii din Bisericile dumnealor ajung la înțelegerea clară a Cuvântului lui Dumnezeu și doresc să respecte litera și spiritul Evangheliei, botezându-se la maturitate (evident, în alte Biserici unde acest lucru este permis) așa cum a procedat Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ca o pildă pentru noi (nu pentru că El ar fi avut nevoie de botez ci doar pentru că a dorit să sublinieze faptul că botezul trebuie să fie efectuat la o vârstă când omul care se întoarce la Dumnezeu POATE DECIDE SINGUR PENTRU EL ÎNSUȘI și nu e nevoie ca alții ”să se lepede de satana” pentru el și în locul lui, nu e nevoie ca alții să-i hotărască religia sau calea pe care o are de urmat spre mântuire )

      Întotdeauna am considerat că toți acei frați tudoriști care doresc să se boteze la maturitate, sunt niște OAMENI ALEȘI DE DUMNEZEU, această lucrare sfântă, survenind în viața dumnealor numai prin bunătatea și îndurarea Domnului care le-a vorbit prin Duhul Sfânt, cercetându-le inimile ! Harul lui Dumnezeu este mai presus decât orgoliul nemăsurat al unor slujitori obtuzi ai Bisericii care REFUZĂ SĂ ÎNȚELEAGĂ că a te boteza la maturitate nu este o nenorocire, nu este o tragedie, ci dimpotrivă, este EXPRESIA CEA MAI CLARĂ ȘI SINCERĂ A DECIZIEI UNUI OM DE A SE ÎNTOARCE CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU ! Acești oameni care decid (cu riscul de a fi dați afară din Bisericile B.E.R.) să împlinească porunca Domnului și să se boteze la maturitate, nu fac altceva decât să prezinte o mărturie curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor iar acest lucru nu poate fi decât apreciat, nicidecum judecat și condamnat !

      M-aș bucura mult dacă aș avea permisiunea dumitale să scriu un articol în care să citez cuvânt cu cuvânt acest comentariu deosebit de concludent pe care mi l-ai trimis.

      Fii binecuvântat, scump Copil al Domnului, frate al meu întru Hristos, chiar dacă n-am avut plăcerea să te cunosc, dar sunt puternic încredințat că dacă nu ne vom vedea vreodată aici pe acest pământ, ne vom întâlni într-o fericită zi în Împărăția lui Dumnezeu și aceasta nu prin meritele noastre ci prin harul și îndurarea Domnului !

  4. M-aș bucura să știe cât mai mulți din întreaga lume ce se întâmplă în Biserica Evanghelică Română B.E.R.

    Este un trist adevăr și nu o bucurie cum a fost în casa temnicerului :
    “S-a bucurat cu toată casa lui că au crezut în Dumnezeu…”
    (acest pasaj reprezintă temelia lor pentru doctrina botezului copiilor)
    Și nu cred că s-au bucurat pruncii că a crezut tatăl lor…

    Tocmai cu scopul de a vedea cât mai mulți oameni pe ce se bazează o doctrină de cult: PE O PRESUPUNERE !!! și nu vor să respecte Însuși porunca Domnului din Marcu 16:16

    Priviți cu câtă asemănare de ortodox, vorbește fratele Nelu Istrate la un botez de copii :

    Și tot la Ploiești, un alt frate, cum botează o fetiță de 2 ani și zice că-i dă un nume prin botez… nume de creștin :

    Aceste 2 filmulețe, aș vrea să le vadă orice om, orice creștin… și să se minuneze de cum gândesc frații aceștia !!!

    Domnul să le dea lumină tuturor celor care sunt vii pe Calea Domnului din cultul tudoriștilor, și să nu țină cont de ce a gândit un om odată, un om care NU S-A SUPUS SCRIPTURII și nu a știut că ASCULTAREA FACE MAI MULT DECÂT JERTFELE !

    Treziți-vă, frații mei, și nu slujiți datina bătrânilor, ci pe Domnul Iisus care a stat pe cruce pentru noi !
    A murit, a înviat și are dreptul să fie ascultat ! DOMNUL IISUS HRISTOS ESTE SINGURUL CARE POATE PORUNCI ! SĂ ASCULTĂM DE EL !

    Domnul să vă binecuvânteze cu dragoste dovedită în fapte !

    Porunca biblică din Iacov 1:22 „Fiți împlinitori ai Cuvântului…” este valabilă și pentru TUDORIȘTI !

  5. Este foarte obositor fondul negru și scrisul alb!
    Mă dor ochii grozav. Poți schimba, te rog, combinațiile?
    Ceva simplu : fond alb, scris negru…

    Mulțumim! Urmăresc cu interes!

    • Cătălin, mai întâi îți mulțumesc că ai avut bunătatea să vizitezi blogul meu și îți spun BINE AI VENIT !

      Aș schimba cu cea mai mare plăcere background-ul blogului dar risc foarte mult să afectez DATELE HTML pentru că eu folosesc o platformă de blogging gratuită (wordpress.com) care n-are plug-in-uri, n-are CSS și n-are PHP, deci este complet depășită din punct de vedere tehnic. Dacă aș găsi un sponsor care să fie alături de mine, mi-aș deschide site propriu dar asta costă bani iar eu am o situație familială extrem de grea (nu intru în detalii dar dacă vei intra în ARHIVA acestui blog, vei vedea că în ultimele luni de zile, postez doar un articol pe lună ptr. că n-am timp, fiind presat sau mai bine zis strivit de problemele personale grele).

      WordPress.com este de un milion de ori mai bun decât Blogspot.com din toate punctele de vedere dar totuși să nu uităm că este o platformă GRATUITĂ și de-aici vin toate limitările tehnice. Pe de altă parte, dacă aș avea un site propriu (deocamdată am doar domeniu propriu care este mapat tot peste wordpress.com), riscurile de securitate ar fi mult mai mari ( vezi ce a pățit site-ul radiofiladelfia.ro http://www.radiofiladelfia.ro/stiri-interne/serverele-radio-filadelfia-atacate-pe-1-decembrie.html ) ptr.că aș fi mult mai vulnerabil în raport cu hackerii, în timp ce acum sunt foarte bine apărat, pentru că între mine și băieții răi există un zid de securitate numit WORDRESS.COM peste care e foarte greu să treci. Ca să ataci cibernetic blogul meu, trebuie ca mai întâi să străpunzi bariera de apărare wordpress.com care îmi oferă o bună protecție.

      Pe de altă parte, există și opinii contrare, mulți vizitatori îmi scriu că negrul nu obosește deloc ochii, pe când un fundal (background) alb înseamnă o suprafață luminoasă mare care ocupă monitorul calculatorului și obosește teribil ochii. Și eu sunt de acord că cel mai obositor ptr. ochi este atunci când PREDOMINĂ ALBUL (de exemplu, un background alb, cum sugerezi tu). Caracterele albe n-au cum să obosească ochii ptr că ele nu ocupă o suprafață mare pe ecranul monitorului iar negrul niciodată nu poate obosi ochii.

      În cazul tău, cred că ar fi bine să umbli în setările plăcii video și să dai contrastul mai mic, probabil că ai contrastul foarte mare și din cauza asta îți obosesc ochii mai ales dacă ai un display LED cu contrast foarte bun și mai ales dacă în cameră nu aprinzi lumina (întotdeauna e bine ca atunci când lucrezi la calculator desktop sau laptop, să aprinzi lumina în cameră, principiu care este valabil și atunci când te uiți la TV).

      De asemenea, ptr. citirea ușoară a textului articolelor (post-urilor) sau paginilor web, îți recomand să folosești combinația de taste CTRL+ (mărire, adică zoom +) sau CTRL- (micșorare, adică zoom -). Mai poți folosi o metodă, ții apăsat pe tasta CTRL și în acest timp, învârtești rotița scroll din mouse ca să-ți reglezi dimensiunea paginii web în așa fel încât să nu-ți mai obosească ochii atunci când citești.

      În concluzie, totul pleacă de la bani, dacă aș avea posibilități, mi-aș face un site unde aș avea 1001 background-uri și plug-in-uri la dispoziție, aș avea CSS și PHP și aspectul blogului ar fi muuuuuult mai bun…

      Fii binecuvântat !

      • Fratele meu,

        Ți-am scris câteva rânduri pe blogul lui Emi Zărnescu, la rubrica gelu……..

        Fii binecuvântat !

      • Har și pace, fratele meu Gelu, mă bucur să te „cunosc”! 🙂

        Îți mulțumesc mult pentru comentariul pe care l-ai trimis pe blogul lui Emi Zărnescu, l-am citit cu atenție chiar din ziua când l-ai scris și am observat și reacția vehementă la ceea ce ai scris.
        Din nefericire, am fost plecat în fiecare zi de dimineața până seara (acum 30 minute am intrat pe ușă și am servit masa) și din această cauză a fost imposibil să răspund și eu la comentariul tău excelent. Fii sigur că imediat cum voi avea câteva clipe libere, voi interveni și eu acolo și voi avea un punct de vedere cu privire la ceea ce ai scris, lucruri cu care sunt întru totul de acord chiar dacă vor sări unii ca arși, e problema lor, pe mine mă interesează să fie respectată litera și spiritul Evangheliei.

        Acum te las și Îl rog pe bunul Dumnezeu să te ocrotească și să te binecuvânteze, să te ajute să ai și alte intervenții binevenite (poate că ai puțin mai mult timp decât mine, eu abia apuc cu mare greutate să intru pe blogul meu, să-mi verific panoul de control, să aprob / moderez comentariile primite, etc.)
        Nici vorbă de scris vreun articol, dacă te uiți în arhiva blogului meu, vei vedea că în ultimele luni de zile mi-am redus mult activitatea.

        Roagă-te pentru mine ca să pot continua să slujesc Domnului prin acest blog.

        Nu uita că ești întotdeauna binevenit pe blogul meu !
        Dumnezeu să te păstreze în harul Său !

      • Scump frate Gelu,

        Ai avut mare dreptate când m-ai sfătuit să nu mai încerc niciodată să aduc în discuție botezul creștinului față de frații din BER, sau pe vreun blog de-al lor :

        „Așadar, frate, sfatul meu este acesta, nu discuta cu oricine din BER aceste lucruri, căci e ca și când ai trage un câine de urechi…”

        Intenția mea n-a fost „să trag niște câini de urechi” dar se pare că până la urmă am reușit să ating această „performanță” deși eu n-am dorit nimic altceva decât să se respecte litera și spiritul Evangheliei… Din nefericire, reacția lui Emi Zărnescu a fost exact precum m-ai avertizat, parcă ai fi profet. Totuși sunt foarte bucuros că Emi a fost SINCER și este pentru prima oară când un Frate Tudorist recunoaște PUBLIC că în Bisericile dumnealor sunt botezați NUMAI PRUNCII !!!

        Ia uite ce spune Emi Zărnescu (și pune inclusiv „punct” ca lucrurile să fie afirmate cât mai clar și mai categoric, fără vreo posibilitate de interpretare) :

        „O spun încă o dată ca și în alte comentarii –
        În bisericile BER se practică BOTEZUL COPIILOR MICI (punct).”

        Deci, în sfârșit, a dat Domnul ca un Tudorist să fie sincer și să recunoască într-un mod clar că dânșii botează NUMAI COPIII MICI, nici vorbă să boteze vreo „casă creștină” (adică inclusiv adulți), ci dânșii botează NUMAI BEBELUȘI doar că până la Emi Zărnescu, NIMENI DIN BISERICA DUMNEALOR N-A AVUT TĂRIA SĂ RECUNOASCĂ DESCHIS ACEST ADEVĂR INCONTESTABIL !

        De obicei, Frații Tudoriști strecoară O MARE DIVERSIUNE în spațiul public, susținând că în Biserica dumnealor nu sunt botezați NUMAI PRUNCII (ca la ortodocși și catolici) ci inclusiv adulții. Dânșii extrag un text (care scos din context devine pretext) din Faptele Apostolilor și vorbesc tot timpul despre botezul „casei creștine”, adică al întregii familii care se întoarce la Dumnezeu prin credință și pocăință, deși este bine cunoscut faptul că nici nu vor să audă de botezul adulților, admițând EXCLUSIV botezul pruncilor).

        http://emizarnescu.wordpress.com/2013/09/20/ber-probleme-actuale/#comment-689

        http://emizarnescu.wordpress.com/2013/09/20/ber-probleme-actuale/#comment-704

        http://emizarnescu.wordpress.com/2013/09/20/ber-probleme-actuale/#comment-706

        Oricum, îți mulțumesc mult că te-ai gândit să-mi dai un sfat bun și înțelept, se pare că ai avut dreptate.

        Nu uita că te mai aștept cu drag pe blogul meu, unde poți să intervii oridecâteori dorești !

        Fii binecuvântat !

  6. Salutări,
    pentru aceia dintre dvs care vor să studieze în detaliu…

    • @ botezulcopiilormici

      Salutări! Vezi că blogul meu nu mai funcționează aici și s-a mutat la altă adresă internet.
      Dacă te uitai cu atenție pe pagina Home, puteai să observi că am anunțat cu literi mari cât toate zilele :

      TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

      Deci dacă dorești să postezi un comentariu, poți să o faci pe blogul meu actual, adică aici (click pe linkul de mai jos) :

      http://tomisthecat.ro/2012/03/16/ritualul-botezului-ortodox-este-dovada-imposibilitatii-reformei-in-biserica-ortodoxa/

      NU UITA că întotdeauna când dorești să vizitezi blogul meu, o poți face la această adresă internet :

      http://tomisthecat.ro/

      • Salutări, văzusem anunțul că s-a mutat, însă n-am intrat pe noua adresă ca să caut același articol. Pagina aceasta am găsit-o în căutare google, cred că intră încă destul de multă lume pe aici. O sugestie ar fi să faci o redirecționare automată (sau manuală) către noua adresă, în loc să lași conținutul postărilor și pe adresa veche. Am rugămintea totuși să-mi aprobi întregul comentariu, pentru cei care intră pe pagina aceasta, și voi posta și pe cea nouă. Mulțumesc.
        Dacă nu-l mai ai, ți-l pot trimite ca să editezi din nou mesajul.

      • Salut! Am intrat în panoul de control și am efectuat setarea prin care am înștiințat motoarele de căutare să nu mai indexeze acest vechi blog al meu.
        Teoretic, ar trebui ca treptat-treptat, în urma procesului de crawling, să nu mai apară în rezultatele search engines. Nu-mi convine să fac redirecționare automată pentru că acest serviciu (oferit de wordpress.com) costă bani și n-are sens să cheltuiesc.

        Vezi că ți-am răspuns la comentariu pe blogul meu actual :

        http://tomisthecat.ro/2012/03/16/ritualul-botezului-ortodox-este-dovada-imposibilitatii-reformei-in-biserica-ortodoxa/#comment-3743


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: