TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

LEGEA LUSTRAŢIEI A FOST DECLARATĂ OFICIAL NECONSTITUŢIONALĂ ŞI A FOST ELIMINATĂ

CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI (CCR)

Tocmai ziceam şi eu că după mai bine de 20 de ani, vom avea şi noi, românii, o aplicare concretă a punctului 8 al PROCLAMAŢIEI DE LA TIMIŞOARA (11 martie 1990), document pe care l-am semnat şi eu cu toată convingerea, atunci după Revoluţie. Aşa zisa „lege a lustraţiei” emanată de parlamentarii puterii (fără prezenţa opoziţiei aflată în grevă parlamentară) în 28 februarie 2012, era de fapt un simulacru de lege, o tentativă ieftină care să ne închidă gura şi să ne convingă să spunem : „gata, am trăit s-o vedem şi pe-asta, avem în sfârşit o lege a lustraţiei”. Problema e că totul a fost doar un foc de paie, praf aruncat în ochii românilor care tot speră iluzoriu într-o purificare a societăţii româneşti. Eu am avut şi voi avea întotdeauna o puternică încredinţare că anumite elemente de tristă amintire n-ar trebui să mai aibă ce căuta ÎN VECII VECILOR în viaţa politică a României. Amin !

Nu mai intru în detalii şi nici nu mai contează DE CE această „lege a lustraţiei” îşi merită din plin ghilimelele, oricum ea a fost declarată (pentru a doua oară în decurs de doi ani) NECONSTITUŢIONALĂ deci acum îmi este şi mai clar cum au lucrat parlamentarii la această „lege”… Au lucrat aşa cum lucrează şi la alte legi… LA MIŞTO !!! (scuze pentru această exprimare neacademică).

Poate că UNII români pot fi fraieriţi şi prostiţi dar din fericire, NU TOŢI ROMÂNII pot fi fraieriţi şi prostiţi… Chestia asta cu „anticomunismul” unora care au făcut ei însişi parte din structurile comuniste (represive sau nerepresive), nu prea ţine… Sau mai ştii ?!? Poate că ţine…

Până una alta, Curtea Constituţională a României (CCR) şi-a făcut treaba şi a trimis această „lege a lustraţiei” la coşul de gunoi.

https://tomisthecat.wordpress.com/proclamatia-de-la-timisoara-11-martie-1990-dupa-20-de-ani/

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

3 răspunsuri to “LEGEA LUSTRAŢIEI A FOST DECLARATĂ OFICIAL NECONSTITUŢIONALĂ ŞI A FOST ELIMINATĂ”

  1. MOTĂNELE,

    E si normal sa te miri, avand in vedere ca tie iti scapa din ecuatie masoneria si rolul ei activ si dictatorial in statul si societatea romana si mondiala (Ca si Adrian Nastate, Tariceanu, Petre Roman, etc, etc ). Iata :

    EXCLUSIV: Frunzăverde a făcut presing la Blejnar în Afacerea Moldomin. Politică, masonerie şi corupţie, ingredientele unei demisii.

    Toţi cei implicaţi în Afacerea Moldomin sunt colegi în loja masonică „Lumină şi Adevăr”. Frunzăverde, Chişărău, judecătorul Şerban sunt toţi masoni. Frunzăverde s-a lăudat într-o conferinţă de presă cu vânzarea Moldomin. În acest ghem de interese, un rol central îl are fostul colonel SIE Marian Mihăilă, prieten la cataramă cu Frunzăverde, de asemenea mason. Mihăilă este prorector în Reşiţa. Cei doi obişnuiau să se vadă la o cabană pe malul Dunării, aflată în proprietatea Universităţii.

    Masoneria este o religie luciferică
    ________________________________________
    Nu o sa scriu nimic de la mine. Doar o sa copiez declaratiile unor fosti masoni.

    Albert Vigneau scrie in cartea „Loja masonică – revelaţiile unui fost francmason”:
    „Surpriza mea s-a transformat în stupoare, căci domnul Marechal avea reputaţia unui om tolerant, care respectă tradiţia. Iar ceea ce spunea acum era exact pe dos faţă de ce i se povestea candidatului la intrarea în masonerie.
    Atunci Marele Maestru [fratele Jacques Marechal – grad 33] mi-a reamintit care sunt scopurile masoneriei:

    • Să răzbune moartea templierilor (n.n. Ordinul Templierilor a fost desfiinţat în mod brutal de Biserică în secolul XIV, iar Marele Maestru al templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug pe 18 martie 1314. Din acest motiv ziua de 18 martie are o semnificaţie deosebită pentru masonerie, iar Biserica este considerată răspunzătoare pentru moartea templierilor). Cu această misiune sunt însărcinaţi masonii de grad 30, cavaler Kadosh.

    • Să distrugă frontierele pentru a stabili statul universal, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 32, Sublim Prinţ al Secretului Regal (n.n. acest stat universal planetar este acelaşi lucru cu „Noua Ordine Mondială” către care ţinteşte fenomenul actual de globalizare).

    • Să suprime familia tradiţională prin emanciparea femeilor şi copiilor după morala laică, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 33, Suveran Mare Inspector General.

    Stupoarea mea era fără margini, iată deci care erau principiile reale ale masoneriei. […] Din acel moment am rupt orice legătură cu această societate criminală care a recurs la toate mijloacele posibile pentru distrugerea creştinismului în lume şi a sentimentului naţional în Franţa.”

    „Aceşti oameni nu erau răi, unii aveau calităţi, însă atmosfera lojilor riscă să îi corupă chiar şi pe cei mai buni. De ce? Pentru că ea dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi. În masonerie, umilinţa este înlocuită de mândrie şi orgoliu, caritatea este înlocuită de urmărirea intereselor de grup, iar în locul sentimentelor religioase, aceasta dezvoltă raţionalismul. Nu există respect pentru celelalte fiinţe umane, şi cu atât mai puţin respect faţă de femei – masonii nu au deloc aşa ceva.”

    Charles Grandison Finney in cartea „The Character, Claims, and Practical Workings of Freemasonry” (Caracterul, afirmaţiile şi lucrările practice ale francmasoneriei):

    „Judecând după nenumărate dovezi disponibile, putem spune fără teama de a greşi în vreun fel, că francmasoneria este o instituţie ne-creştină şi anti-creştină. Moralitatea şi jurămintele impuse de masonerie sunt ne-creştine şi chiar satanice. Jurămintele masonice cer cele mai satanice lucruri cu putinţă:

    1.Să ascunzi crimele înfăptuite de ceilalţi fraţi masoni;

    2.Să-ţi scapi fratele mason din orice dificultate, indiferent de motivele, care pot fi justificate, pentru care a ajuns în aceea situaţie;

    3.Să favorizezi pe fraţii masoni în acţiunile politice şi în afaceri;

    4.Masonii jură să se răzbune şi să persecute până la moarte pe cei care încalcă obligaţiile masonice;

    5.Masoneria nu cunoaşte mila şi compasiunea şi obligă pe membrii săi să jure că vor răzbuna violările obligaţiilor masonice;

    6.Jurămintele masonice sunt profane, luând numele Domnului în van;

    7.Pedepsele pentru cei care încalcă aceste jurăminte sunt barbare, chiar sălbatice;

    8.Învăţăturile masonice sunt false şi profane;

    9.Ceremoniile masonice sunt un amestec de pueril şi satanic;

    10.Masoneria este o mare escrocherie, cerând bani de la membrii săi sub pretexte false;

    11.Masoneria refuză orice examinare obiectivă a sa şi se acoperă cu un văl dens sub pretextul păstrării secretului;

    12.Masoneria este o conspiraţie contra Statului şi Bisericii.

    Concluzii:

    Nimeni, până acum, nu a urmărit să apere masoneria, răspunzând acuzaţiilor de mai sus. Înşişi masonii nu pretind că organizaţia lor este compatibilă cu creştinismul.

    Aşadar:

    1.Biserica creştină nu trebuie să aibă nici o relaţie cu masoneria, iar aceia care aderă conştient şi deliberat la masonerie nu mai au nici un drept să rămână şi să se considere creştini. Spun acest lucru cu părere de rău, dar solemn!

    2.Ce să răspundem la întrebarea : “Ce facem cu marele număr de creştini care sunt francmasoni?” Răspund: ajutaţi-i să se desprindă de tirania satanică a masoneriei. Făceţi-i să înţeleagă, într-un mod conştient şi responsabil, că toţi masonii, de la rangul trei în sus, au jurat solemn să ascundă faptele rele ale celorlalţi fraţi şi că masonii de la gradul şase în sus au jurat să sprijine cauza celorlalţi fraţi şi să-i scape din orice dificultate în care se află, indiferent de motivele pentru care au ajuns în acea situaţie.

    3.Dacă întâlniţi masoni care au fost iniţiaţi în acele grade pentru care au jurat să persecute până la moarte pe cei ce violează legile masonice, întrebaţi-i dacă chiar sunt în stare să facă aşa ceva!

    4.Poate un om care aderă la jurământul masonic de a ascunde orice fărădelege să fie un om de încredere în societate? Putem avea încredere în aceşti oameni dacă-i întâlnim ca martori, juraţi sau implicaţi în orice alt mod, în realizarea actului de justiţie?

    5.Poate un om care a realizat jurăminte masonice să mai prezinte încredere dacă exercită funcţii publice, în armată, poliţie, justiţie, etc.?

    Care este răspunsul vostru?

    Fac apel solemn la conştiinţa voastră şi la lumina lui Dumnezeu, un apel pentru un răspuns cinstit la următoarele întrebări:

    1.Este fiinţa umană aflată sub un jurământ solemn de a ucide pe toţi cei ce violează legile masonice, o fiinţă care se mai poate situa printre oameni?

    2.Francmasonii de această teapă mai pot să fie primiţi în Biserică?

    3.Credeţi în consecinţele acestor jurăminte satanice de a-i urmări numai pe cei ce le aplică întocmai? Consecinţele îngrozitoare vor veni şi asupra celor ce jură, chiar dacă nu aplică întocmai acele jurăminte.”

    Albert Pike, Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale, scrie in cartea “Morals and Dogma”:

    „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…”

    „Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”

    „Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste.”

    Acum cred ca poti sa intelegi si singur de ce trebuie sa fim impotriva masoneriei.

    Originile francmasoneriei

    Sunt mai multe ipoteze asupra inceputului masoneriei. Istoriceste, se poate afirma ca francmasoneria exista sub forma actuala de la 1717. In aceasta epoca, mai multe loji engleze s-au reunit la Londra si au fondat “Marea Lojă din Anglia”. James Andreson a fost insarcinat cu redactarea definitiva a Constitutiilor masonice. Lucrarea sa a aparut in 1723 si a servit drept baza la toate Constitutiile masonice actuale. Nascuta in Anglia, n-a întârziat a se extinde pe intregul continent, unde ea s-a raspândit in prima jumatate a secolului XVIII.
    Din circumstantele istorice si din datele fondarii marei Loji din Anglia, specialistii sunt in unanimitate de aceeasi parere in ceea ce priveste originea si evolutia masoneriei pe glob. Asa de pilda Bernard Fay, profesor la Colegiul Frantei, in remarcabila sa lucrare “La Francmasonerie et la Revolution Intelectuelle du XVIII Siecle”, vol. V. din colectia Cluny, – consacra un studiu special masoneriei engleze asupra careia vom reveni mai jos.

    Eliminând teoriile fanteziste asupra istoricului masoneriei, citam dupa Vicontele Leon de Poncins: “La Dictature des Puissances Occultes” pag. 64:
    I. – Originea păgână – Francmasoneria ar deriva din vechile mistere religioase ale grecilor si egiptenilor.
    II – Originea templieră – Ordinul templierilor (care fusese mai inainte un ordin eminamente crestin), dar din cauza ca se infiltrase francmasoneria in el si-i daduse o noua directiva contrara scopului pentru care fusese creat, a fost desfiintat de Papa) s-ar fi perpetuat in secret si reactiveaza sub forma masoneriei.
    III. – Originea rosacruciana – Francmasoneria ar proveni din ordinul ocultist al Rosei-Cruce (la acest grad, calcarea in picioare si strapungerea cu spada a crucifixului constituie un act ritual in masonerie).
    IV. – Originea Corporativa – Francmasoneria ar proveni din asociatiile de masoni (Corporatiile) din Evul Mediu.
    V. – Originea stuartista – Francmasoneria ar fi creata de Printul Charles Stuart in scop politic.
    VI. – Originea deista – Francmasoneria ar deriva din teoriile scolii deiste, al carei reprezentant principal a fost John Toland.
    Vll. – Originea protestanta – Francmasoneria ar fi internationala protestanta, de origine calvinista si puritana.
    VIII. – Originea ocultista – Francmasoneria si-ar avea sorgintea in diferite secte ocultiste ele insele, inspirate din Kabala evreiasca.
    IX. – Originea evreiasca – (care e cea veridica). Evreii au creat toate piesele masoneriei in scopul dominatiei oculte mondiale.

    Filosofia francmasoneriei

    Filosofia masonica e diametral opusa filosofiei crestine. Aceasta filosofie atee si materialista le este inoculata treptat, masonilor, pe masura ce trec de la un grad de initiere la un grad mai inalt, fara ca sa fie observata aceasta evolutie “spirituala” a masonului, din cauza ca ideile masoneriei se administreaza membrilor prin sugestie si saturatie lenta.

    “Primul efect al initierii e de a purifica “ucenicul” de orice mentalitate crestina…”

    “Copilul crescut in religia crestina vede, judeca si lucreaza crestineste; masonul nascut la lumina templului va vedea, judeca si lucra masonic” (Gustave Bord, “La Francmasonnerie en France”, des origines a 1815, preface, p. XVII).

    Filosofia masonica e de esenta panteista, pentru ca neaga existenta lui Dumnezeu, inlocuind-o cu Natura, adica cu Omul. Doctrina panteista masonica e redactata de iudeomasonul Adriano Lemni (fost primar al Romei) unul din sefii supremi ai magiei internationale:

    I. Cred in eterna Materie-Mama…

    II. II. Si in Om ce-i Fiul ei iubit…

    III. III. Carele din materie s-a zamislit si s-a nascut din PamântuI ce-l sustine si-l nutreste…

    IV. IV. Cred in Cugetare, duh de viata facator… (citat dupa Dr. Emil Jouin: “Revue in-ternationalle des Societes Secretes” Nr.I, ian. 1930 pag. 20).

    Francmasoneria contra religiei creştine

    Dupa dărâmarea Templului din Ierusalim – care a fost profetizata de catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca o pedeapsa divina data evreilor pentru crucificarea lui Iisus – iudaismul, prin formidabilul său instrument, masoneria, a mobilizat toate fortele oculte pentru reconstituirea templului lui Solomon, prin descrestinarea omenirii.

    V. Istoricul francez Maurice Muret in lucrarea sa: “L’Esprit Juif”, Paris, – defineste astfel actiunea iudaismului anticrestin: “Francmasonul, de când a faptuit cea mai mare crima contra Dumnezeirii (omorârea lui Hristos) a ramas dusmanul neimpacat al lui Dumnezeu.
    VI. Din aceasta pricina, el ia proportiile si semnificatia unui simbol al luptei contra Bisericii; descrestinarea lumii fiind scopul suprem al francmasoneriei, rezuma toata actiunea iudaismului contemporan.”
    “Descrestinarea lumii”, la aceasta se reduce actiunea francmasonilor contemporani.
    VII. Din cauza doctrinei, educatiei si practicii masonilor, atât in conceptia lor despre viata si lume, cât si in activitatea lor in societate, ei vor avea o atitudine net anti-crestina, vor arata un sentiment de ura implacabila fata de religia crestina si mai ales vor caricaturiza prin diferite legende viata si activitatea preotului crestin.

    VIII. Iata ce ne spune francmasonul Lafargue, la congresul international masonic de la Bruxelles: “Razboi lui Dumnezeu! Ura lui Dumnezeu”!
    Iar francmasonul De Lanessan, fost ministru si guvernator al Indochinei, a spus intr-o cuvân-tare la Loja “La Clemente Amitie”: “Infamul este Dumnezeu”.
    IX. Trebuie sa zdrobim infamul!”

    Iudaismului, ca sa poata sa darâme crestinismul, i-a trebuit aceasta asociatie, aceasta pârghie – francmasoneria – recrutând diferiti adepti din diferite clase sociale ale societatii crestine ca prin ei sa poata da mai usor lovitura mortala religiei lui Hristos.

    X. Serviciile crestinilor masoni au fost considerabile. Dar patrunderea lor in tainele masoneriei a constat in aceea ca unii masoni recrutati dintre crestini, atunci când au parvenit la gradul cel mai mare (gradul 33 – ce semnifica anii crucificarii lui Hristos) si au fost in posesiunea planurilor infernale ale iudaismului de a submina civilizatia crestina, s-au grabit sa iasa din infama congregatie, denuntând intregii lumi caracterul si scopul criminal al sectei.

    XI. Dupa Paul Rosen, fost Inspector General al masoneriei, care a dat o lovitura aproape mortala mafiei, un alt mare mason, ocultist, membru in consiliul Ordinului Marelui Orient francez, M.I. Doinel, convertit in cele din urma la crestinism, a facut destainuiri pretioase asupra telurilor masoneriei: “De câte ori am auzit (e vorba aici de acei crestini “cu numele” care au avut nenorocul sa se vândă, prin masonerie, francmasonului) francmasoni gemând sub dominatia evreilor din loji, in atelierele filosofice in toate tarile, in marele Orient, în consilii, la toate punctele triunghiului cum zic ei, pe toata intinderea vastei lumi!

    XII.
    XIII. Nu-mi apartine mie dreptul sa demasc aceasta tiranie din punct de vedere politic, nici din punct de vedere financiar. Insa in gândirea Satanei, Sinagoga are o parte imensa, preponderenta. El conteaza pe evrei pentru a guverna masoneria, asa cum conteaza pe Masonerie pentru a distruge Biserica lui Hristos… De la Revolutie (1787) evreii au invadat lojile. Invadarea a fost progresiva. Ea este acum completa. Kabala a fost regina in lojile secrete. Spiritul evreiesc a fost rege in atelierele simbolice. Celor care sunt dotati cu inteligenta le este prescris studiul Kabalei; ignorantilor, spiritul evreiesc; Kabala dogmatizeaza si face din aceasta filozofie o metafizica, metafizica lui Lucifer”.

    XIV. “Spiritul francmason conduce actiunea.
    XV.
    XVI. Si, atât dogma francmasona, cât si spiritul francmason, teoria si punerea ei in practica, totul este dirijat in contra Bisericii crestine, contra ei si numai contra ei si contra sefului Ei invizibil, Iisus Hristos”. (Emmanuel Barbier, “Les Infiltrations massonniques dans l’Eglise”, pag. 12”.

    Fondul anticrestin al masoneriei se poate vedea si din acest canon al rabinului Tharphon, citat de Bernard Lazare in lucrarea sa: “Antisemitisme”, pag. 47: “Evangheliile trebuiesc arse pentru că păgânismul este mai putin periculos pentru credinta ebraica decât crestinismul”.

    XVII. Un alt expert in materie, un cunoscator profund al tainelor hrubelor masonice, Jean Bidegain, fost secretar general al masoneriei franceze, in lucrarea sa, “Le Grand Orient de France”, Paris 1905 pag. 186, arată că: “Francmasoneria, care incontestabil este de origine iudaica, este pentru israeliti un instrument de actiune si de lupta, de care se servesc in mod secret. Evreii – atât de remarcabili prin instinctul lor de dominatie si prin stiinta lor de a guverna – au creat francmasoneria, ca sa inroleze intr-insa oameni care, neapartinând neamului lor, se angajeaza totusi sa-i ajute in faptele lor, sa colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel, printre oameni”.

    Conceptia francmasonica despre Dumnezeu

    Francmasonii naivi gândesc ca francmasonii cred in Dumnezeu. Aceasta e fals. Francmasonul Bernardin, gradul 33, a declarat formal: “Dumnezeu nu trebuie sa se confunde cu marele “Arhitect al Universului” (“Preçis historique du Grand Orient de France”, 1909 pag. 25). Afirmatia aceasta e clara si neta pentru toti francmasonii.
    Fr. Sergent spunea la fel in anul 1904: “Acei care au primit o initiere superioara stiu ca aceasta formula: Marele Arhitect al Universului, n-are nici o valoare religioasa. Marele Arhitect al Universului, nu este Dumnezeu, ci este Francmasoneria Universala.”

    “Constitutia si Codul Organic” al lojei Marelui Orient al României, care are imprimata data calendarului iudaic 5927, contine la pag. 8 aceasta minciuna grosolana: “Francmasoneria onoreaza pe Dumnezeu, Puterea Suprema; sub numele de: Marele Arhitect al Universului “.
    Formula “Marele Arhitect al Universului”, dupa marturisirea unanima a fruntasilor masoni din supremele consilii, recunosc ca n-are nici o valoare religioasa, asa cum este propagata de ei, adica ei nu cred in Dumnezeu.
    Ca sa spulberam orice urma de indoiala, citam aceste rânduri categorice din Oswald Wirth, “Le Livre de L’Aprenti”, pag. 22: “Sa avem curajul sa ne marturisim religiosi, sa ne afirmam apostolii unei noi religii, mai sfântă decât toate celelalte. Sa propagam Religia Republicii.”

    “Francmasoneria este “Biserica lui Satan”, Seful ei Suprem isi avea sediul la Roma: Lemni (francmasonul condamnat la 1844 ca escroc, de tribunalul din Marsilia), Nathan.” (Tilloy: “Le peril judeo-maçconique”, Paris pag. 55).
    Francmasonul Minat a scris despre acest din urma ex-Papa masonic: “Nathan e evreu, urmas al unei familii olandeze: Nathan la Roma este continuarea revolutiei… Asemanarea numelor este fatidica. Nathan este Satan, este puterea infernala”. (Revue maçonnique). “In imensa sa majoritate, poporul iudaic a trecut de la adorarea lui Dumnezeu la adorarea lui Satan”.
    “Kabala jidoveasca este traditia orala a lui Moise falsificata, pagânizata si, se poate spune, diabolizata”. (E. Barbier: “Infiltrations maçonniques dans I’Eglise”).
    “In gândul lui Satan, sinagoga are o putere imensa, preponderenta. El conteaza pe evrei pentru a guverna masoneria, dupa cum conteaza pe masonerie pentru a distruge Biserica lui Isus Hristos”. (Doinel, francmason, grad mare, convertit, in: “Satan demasqué”.)
    Iata o magistrala calificare data francmasoneriei de catre un episcop crestin: “Minciuna: este religia ei; Satan: Dumnezeul ei; Turpitudinea: sacrificiul ei”.
    La gradul 25, Venerabilul zice Initiatului: Marele Arhitect al Universului in onoarea caruia arde tamâia Lojilor si a Atelierelor nu este Dumnezeu, este Ingerul Luminii Luciferice, Geniul Muncii, Spiritul Focului Gheenei”.
    Doctrina secreta a Ordinului francmasonic Odd Fellovs si a Paladistilor (a francmasonilor luciferieni), consta dintr-un sistem manechinist al dublei divinitati.
    “Dumnezeul crestinilor este rau si trebuie sa-l combatem. Domnia lui se va sfârsi la venirea lui Anti-Crist”. Venirea Anti-Cristului, profetizata de Sfântul loan Evanghelistul in Apocalipsa, a fost realizata undeva in Eurasia si in marsul ei de actiune satanica ar fi cuprins toata Europa daca nu s-ar fi lovit de rezistenta viguroasa a marelui spirit european.
    Voltaire si d’Alembert, francmasoni cu grade mari, se salutau intru Belzebut (Regele Demonilor) si intru Lucifer: “Voi iubi, scria Voltaire inainte de reconvertirea la crestinism, o buna carte de filosofie care va zdrobi pentru totdeauna Infamul. Imi pun toate sperantele in Enciclopedie”.
    D’Alembert raspundea lui Voltaire: “Este evident cum spui tu, ca lucrarea (Enciclopedia) este iesita din mâini diferite; eu am recunoscut patru, acelea ale lui Belzebut, Astaroth; Asmodeu si Lucifer”.
    La initierea in gradul 20, venerabilul rosteste: “Fiti ca steaua de dimineata (Luceafarul), care anunta venirea zilei, mergeti de duceti lumii lumina, in numele sfânt a lui Lucifer, dezradacinati intunericul.”
    La gradul 21: “Oamenii care au intreprins constructia cladirii Turnului Babel, erau toti din urmasii lui Cain din Canaan. Acest turn era un monu-ment ridicat in gloria “Ingerului Luminii” si pentru salvarea umanitatii viitoare in cazul unui nou potop…”
    In gradul 30 Kados (Sfânt), initiatul injun-ghie trei capete care reprezinta: Armata, Regele si Seful Bisericii.
    N-ar trebui sa mai reamintim ca s-au gasit francmasoni in asa grad de imbecilitate, ca au ridicat statui lui Satan. Cazul francmasonului Herman Menz, din America, care a ridicat statuie lui Satan, aproape de New-York, impartind cu acest prilej brosuri gratuite prin care proclama credinta lui intr-un diavol unic.
    Acesta nu este un caz izolat de satanism. Sunt rugaciuni si imnuri inchinate lui Satan si nu sunt create de un francmason oarecare, ci de conducatori, ca francmasonul Canducci, gradul 33, din Italia.
    Francmasoneria contra religiei, Bisericii si preotimii crestine
    Razboiul feroce al francmasoneriei contra religiei vizeaza adevarata religie: crestinismul.
    Iata câteva dovezi despre cele afirmate: “Organizata asa cum este ea, francmasoneria poate, daca vrea, sa inlocuiasca Biserica Crestina” (Fr. Felix Pyat).
    “Clericalismul; iata inamicul” – urla evreul francmason Gambeta.
    “Clericalismul, acesta este dusmanul lumii moderne, pe care noi trebuie sa-l doborâm, si sa-l distrugem”. (Fr. Salva).
    Autorul “Cursului de Masonerie practică” (un mason de grad foarte inalt) scrie (Tom. I. pag. 5, si b): “Descreştinarea Lumii prin toate mijloacele, mai ales strangulând crestinismul, câte putin, prin noi legi contra clerului, acesta este scopul nostru; in felul acesta se ajunge la lichidarea Bisericilor. Gratie instructiei laice, fara Dumnezeu, se va avea o generatie atee. Vom face atunci o armata si o vom lansa asupra intregii omeniri crestine, armata care va fi ajutata de catre toti fratii si amicii tarilor in care va navali armata”. (Conventul secret din 1879).
    “Trebuie nu numai sa descrestinam Omenirea ci s-o si ateizam” (Fr. Beauguier).
    “Razboi de moarte Crestinismului.” (Fr. Viviani)

    Se pot inmulti aceste perle de ura din conventele si atelierele lojilor francmasonice, din care reiese ca francmasoneria, departe de a practica adevarul, isi impune ca dogma minciuna.

    Francmasonii sunt atei.

    Nutresc si duc o lupta inversunata contra bisericii, religiei si clerului crestin. Suntem siguri ca francmasonii nostri cei mari vor cauta sa le spuna francmasonilor mai mici, dar naivi, ca toate astea se intâmpla auirea, in lojile straine, sau la “cei de la Marele Orient”, dar “la noi”, la Loja Naţională, aici e cu totul altceva…

    Raspundem acestor mistificatori ordinare precizând ca “Marele Orient Francez” a adresat catre toate Lojile din Franta si strainatate (Francmasoneria se stie ca e universala, internationala si solidara, iar “Marele Orient al României” si “Marea Loja” zisa “Nationala” sunt recunoscute de “Marele Orient Francez”), o instructie secreta in care scrie:

    “…Scopul nostru final este acela al lui Voltaire si a Revolutiei Franceze: Nimicirea pentru totdeauna a ideii crestine “

    “Templul masonic, trebuie sa inlocuiasca Biserica” (Fr. Charbonier la Congresul Masonic din 1885)

    Lucrarea masonului Most: “La Peste religieuse”, e tradusa in româneste de un oarecare Neagu (Neghel) si publicata in biblioteca revistei “Idei”, a socialistului Petre Musoiu.
    Citez o parte din finalul lucrarii “Ciuma religioasa” a francmasonului Most.
    in traducere de Neagu:

    “Va veni vremea când crucile si icoanele vor fi aruncate in foc, potirele si vasele sfinte schimbate in unelte folositoare, bisericile prefacute in sali de concert, de teatru sau adunari si, când n-ar putea sluji unui asemenea scop, in hambare de grâne si in grajduri de cai. Sa nadajduim ca va veni o zi când multimea luminata de asta data, se va minuna cum de nu s-a savârsit inca de mult o asemenea prefacere.

    Se va face atunci Tabula Rasa din tovarasii popimii…

    Statul, ca si Biserica, vor fi sterse de pe fata pamântului”.

    Observând fenomenele sociale si revolutionare care au avut loc in Spania cu incendieri de biserici, preoti jupuiti de vii si pusi in panoplii, in macelariile din Madrid, vedem o identitate perfecta intre ideologia masonica si pragmatica comunista.

    Telegramele de presa din vremea razboiului civil spaniol ne relateaza cazuri de incendieri care ilustreaza textele masonice de mai sus:

    “In Alcada de Henares, aproape de Madrid, comunistii au incendiat biserica si au facut in piata un foc in care au aruncat statuile, icoanele si sfintele odoare.

    Apoi au incercat sa incendieze mânastirea Madeleines si biserica Sf. Jacques.”

    “La Torrevieja (aproape de Alicante), doua biserici au fost incendiate, apoi teatrul municipal, doua hoteluri si patru case particulare.
    La Centa, au fost incendiate biserica Remadias.” (Tel. Rador, ziarul “Universul” Nr. 70, 18 Martie 1936).

    Mai citim intr-unul din numerele ziarului “Bezbojnik” ca, tribunalul U.R.S.S.. a condamnat la moarte pe preotii Prjuchin si Shuraw Iljoff, pentru crima grava de a fi slujit biserica si a fi propovaduit moralitatea si smerenia.

    Ei au vorbit in favoarea celui mai mare inamic al comunismului, care se numeste Dumnezeu si au trebuit sa-si rascumpere curajul cu viata.

    De altfel, insusi Lenin a spus: “Conceptia oricarui Dumnezeu este o mare infamie”.

    Iata ce spune “Bezbojnik” (Ateul): “Vom da foc tuturor bisericilor din lume”; si trista soarta a Catedralei “Sfânta Camera” din Oviedo au mai avut-o si alte locasuri sfinte din Spania. (“Tara Noastra”, 20 Martie 1936).

    Arhivele secrete masonice
    ________________________________________

    La sfârşitul anului 1930, Departamentul de Stat al Statelor Unite a început o cooperare strânsă cu Marele Orient al Franţei, aşa cum arată documentele incluse în arhivele Marelui Orient, documente care au fost confiscate şi plasate în arhivele speciale din Moscova în anul 1945.

    În legătură cu ocupaţia germană din timpul celui de al doilea război mondial, francmasonii din Franţa au avut serioase probleme. Guvernul de la Vichy, în care Marshal Henri Philippe Petain a jucat un rol important, era împotriva francmasoneriei, şi a închis Marele Orient în anul 1940. Pe data de 13 august 1940,

    Marshal Petain a forţat prin legislaţie dizolvarea tuturor societăţilor secrete. Funcţionarii civili care aparţineau francmasoneriei au fost forţaţi să demisioneze chiar din posturile sau din lojile lor.

    Petain i-a arestat pe francmasonii mai importanţi (în jur de 500), şi i-a trimis în lagăre de concentrare. Oricum, conspiratorii şi-au continuat activităţile lor în lagăre.

    Petain a profitat de ocazie şi a confiscat arhivele francmasonilor, care au fost predate germanilor.

    Francmasonii s-au răzbunat pe Petain în anul 1945, atunci când a fost mai întâi condamnat la moarte, apoi la închisoare pe viaţă. 96 de membri ai francmasoneriei au votat în favoarea lui Petain, pentru a-i încredinţa acestuia autoritatea de a guverna Vichy-Franţa (Ghislaine Ottenheimer, Renaud Lecadre – Fraţii invizibili, Paris, 2001, p. 63).

    În anul 1945, Armata Roşie a transportat la castelul lui Altan din Nieder-Schlesien, 25 de vagoane cu materiale preţioase de arhivă, inclusiv documente ale diferitelor loji din Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Polonia şi Cehoslovacia (Platonov, op. cit. Vol. 1, p. 3).

    Documentele au dat o imagine cuprinzătoare a puterii secrete exercitată de francmasoneria internaţională. Toate materialele au fost duse la Moscova, acolo unde au format baza pentru Arhivele Speciale ale Uniunii Sovietice (Osoby Arkhiv, 0A).

    Preşedintele Cehoslovaciei de dinaintea războiului, Edvard Benes (1884-1948) s-a dovedit a fi un francmason de grad înalt. Un alt membru important al Marelui Orient a fost Emile Vandervelde (1866- 1938), ministrul de externe socialist al Belgiei, care a reprezentat ţara sa la Liga Naţiunilor în perioada 1925-1927. El a fost preşedinte al Biroului Socialist Internaţional (1900-1920) şi al Muncitorilor Socialişti Internaţionali (1929-1935).

    Cu ajutorul arhivelor secrete masonice, Stalin a putut să şantajeze de câteva ori pe unii politicieni masoni occidentali, care se temeau să îşi dezvăluie activităţile suspecte.

    Extremistul mason Andrei Kozyrev (pe numele real Aaron Friedman), care după căderea comunismului a devenit ministru de externe al Rusiei, a organizat restituirea documentelor secrete masonice la sediul masonic de la Paris.

    Pe data de 20 mai 1994, Rusia a predat Franţei un milion de documente secrete. Potrivit lui Pierre Mollier, bibliotecarul Marelui Orient, aceasta a fost „ca un adevărat dar de Crăciun”. Aceste documente conţineau informaţii importante despre conspiraţia masonică globală.

    Istoricul rus Oleg Platonov a reuşit să facă copii ale câtorva documente, înainte ca acestea să părăsească Rusia. În ianuarie 2002 francmasoneria scria despre aceste documente: „Pe data de 14 iunie 1940, armata Germaniei a intrat la Paris, şi în aceeaşi zi a preluat controlul asupra clădirilor Marelui Orient al Franţei din strada Cadet, situată în centrul oraşului…

    Pe data de 1 iulie 1940, ministrul de externe german, Alfred Rosenberg, l-a informat pe Martin Borman că au fost descoperite mari bogăţii în sediile masonice ocupate. Au fost stabilite echipe care au pus mâna pe documente în legătură cu activitatea Marelui Orient, cel mai mare corp organizat al francmasoneriei franceze.

    Ei au confiscat valoroase documente istorice, în special dosare care se refereau la relaţiile externe ale Marelui Orient, la mijlocul secolului 19, şi o atenţie specială a fost acordată anilor care au precedat imediat izbucnirea războiului din 1939. Arhivele au fost transportate în Germania.”

    Scopul francmasoneriei
    ________________________________________
    H. G. Wells susţinea că persoanele care sunt mai puţin valoroase ar trebui să fie omorâte, iar „elita” ar trebui să decidă cine trebuie să fie omorât. Wells a scris:

    „Cetăţenii Noii Republici nu ar trebui să aibă nici un pic de milă şi bunăvoinţă faţă de numeroasele creaturi vrednice de dispreţ şi idioate, mânate de frică, neajutorate şi nefolositoare, nefericite, care trăiesc în dezonoare, debile şi hidoase, incapabile, proaste şi născute din desfrâu.”

    Wells a subliniat: „Anticipez că o anumită parte a populaţiei, minoritară de altfel, profund tulburată de bolile transmisibile, precum şi de tulburările mentale, având obiceiuri respingătoare cum ar fi dorinţele nesăţioase de a se intoxica (n.t. – prin consum de alcool, tutun, alimentaţie nesănătoasă), îşi duce existenţa într-o suferinţă permanentă, şi presupun că nu ar ezita să ucidă atunci când suferinţa lor ar deveni insuportabilă.

    Idealul lor îi determină să ucidă la fel ca Abraham, având credinţa că trebuie să ucidă, fără a avea însă superstiţii în legătură cu moartea.

    Pedeapsa pentru aceasta nu ar fi moartea sau mutilarea corpului, nici mutilarea vieţii prin întemniţare, niciunul dintre aceste lucruri oribile, ci a le lua totul, în afară de memorie.” (Wells – Perspective ale reacţiei progresului mecanic şi ştiinţific asupra vieţii şi gândirii umane, Londra, 1901, pp. 299-300)

    În 1905, el a publicat cartea „O utopie modernă”. Wells era de părere că o conspiraţie ar putea foarte bine să fie publică, ca o opoziţie la planurile secrete ale francmasonilor francezi.

    În pamfletul său „Conspiraţia deschisă: Proiecte pentru o revoluţie mondială” (Londra, 1929), Wells a precizat trăsăturile esenţiale ale proiectului francmasonic:

    – Controlul asupra resurselor naturale mondiale

    – Reducerea numărului populaţiei prin declanşarea războaielor

    – Înlocuirea ordinii mondiale multinaţionale, bazate pe suveranitatea naţiunilor, cu dictatura unilaterală.

    Wells era de părere că existenţa statelor naţionale ar conduce inevitabil la războaie şi din acest motiv statele ar trebui să dispară.

    O rasă superioară ar pune atunci bazele unui nou stat mondial. Noua autoritate religioasă s-ar contura în această „conspiraţie deschisă”.

    Toate acestea se potriveau cu scopurile Marelui Orient, aşa cum au fost ele publicate în 1982 în periodicul lor: „Conceptul de rasă se dovedeşte a fi nerealist faţă de descoperirile din biologie, conceptul de limite, anihilate de dezvoltarea comunicaţiilor, conceptul de clasă, slăbit de progresul egalităţii, toate aceste concepte depăşite urmează să fie abolite, pentru a integra pe deplin omul într-un cadru universal.”

    Aceasta este de fapt revoluţia timpurilor moderne, adevărata revoluţie care are loc, şi de la care Marele Orient nu poate lipsi, dacă doreşte să rămână dedicat propriilor principii.” (Humanisme, noiembrie 1982, p. 84).

    Wells a accentuat faptul că ideile şi moralitatea ar trebui să fie controlate într-o aşa măsură încât oamenii să dorească în mod „voluntar” instaurarea Noii Ordini Mondiale promovată de către „conspiraţia deschisă”, care va fi introdusă la momentul potrivit.

    „Conspiraţia deschisă” a fost plănuită ca o reţea insidioasă, un sistem care se dezvoltă ca o naţiune în interiorul unei naţiuni, care eventual înlătură naţiunea, stabilind un guvern mondial.

    Această reţea ar trebui să acţioneze ca „un gen de societate secretă deschisă”, ceea ce neoficial este chiar francmasoneria. Ea va influenţa şi va dirija guvernul în orice direcţie va dori.

    Acest tip de „conspiraţie deschisă” se va baza pe ideile lui Darwin.

    Wells a menţionat: „Toate aceste valori absolute şi atitudini cu care minţile noastre sunt împovărate vor trebui să fie îndepărtate, pentru a putea permite instalarea noilor convingeri.

    Şi nu numai din minţile noastre trebuie să fie îndepărtate aceste convingeri, ci şi din minţile celor care urmează să devină asociaţii noştri.” Wells a considerat că este necesar ca această „conspiraţie deschisă” să se folosească de metoda spălării creierului tinerei generaţii, pentru a crea oameni „mai buni”, folosindu-se de elemente de psihologie a maselor.

    El a denumit această mişcare „războiul cultural”.

    Potrivit lui Wells, scopul acestei „conspiraţii deschise” este acela de a distruge sufletul uman, conştiinţa şi moralitatea, şi de a transforma fiinţele umane în creaturi lipsite de voinţă.

    „Conspiraţia deschisă” ar conduce la devalorizarea omului, de vreme ce îl văduveşte de libertate şi îl determină să se supună unui imperiu mondial.

    Consecinţa acestei conspiraţii ar fi reducerea abilităţii oamenilor de a-şi da seama de cumplitele şi dementele scenarii ale psihopaţilor francmasoni.

    Oamenii îi urmează pe francmasoni ca şi cum ar fi vrăjiţi, exact ca echipajul care îl urma pe demoniacul căpitan Ahab, care, rupt de realitate, îl vâna pe Moby Dick, fantomatica balenă albă.

    În cele din urmă, el a îngăduit chiar distrugerea vasului, de vreme ce majoritatea echipajului nu a îndrăznit să-i pună nicio întrebare lui Ahab, iar ceilalţi mai curajoşi nu i-au putut rezista.

    Erau vrăjiţi cu toţii de Ahab.

    Citiţi mai mult: EXCLUSIV: Frunzăverde a făcut presing la Blejnar în Afacerea Moldomin. Politică, masonerie şi corupţie, ingredientele unei demisii – Partide

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/frunzaverde-s-a-dus-la-blejnar-cu-o-rugaminte-974066.html#ixzz1qVkjnkDb

    • @ JUST MAN

      Te-am rugat (şi nu o dată ci de mai multe ori) să respecţi Regulamentul blogului meu şi să nu-mi trimiţi comentarii off-topic care NU AU LEGĂTURĂ STRICTĂ CU SUBIECTUL propus de mine. Îţi readuc aminte respectuos că tema pe care o abordăm aici este LEGEA LUSTRAŢIEI A FOST DECLARATĂ OFICIAL NECONSTITUŢIONALĂ ŞI A FOST ELIMINATĂ în timp ce temele dezbătute de tine sunt MASONERIA, SIONISMUL, PROBLEMA EVREIASCĂ, etc… Cu alte cuvinte, pe mine mă interesa să te referi strict la subiect şi să-mi spui ce părere ai despre MODUL în care a fost realizată această lege. Masoneria, evreii, etc sunt TEME DIFERITE dar bineînţeles că dacă vrem neapărat să amestecăm totul şi să facem corelaţii între toate lucrurile, putem reuşi acest lucru…

      Îţi spun sincer că NU am fost niciodată pasionat de studiul „teoriei conspiraţiei”, nu sunt genul care să cred că întotdeauna în spatele unui lucru se ascunde obligatoriu un alt lucru… Nu pot generaliza, nu pot extinde totul la orice…

      Pe mine mă interesează COMENTARIUL TĂU adică CE CREZI TU… nu sunt foarte încântat când vii cu pasaje enorme extrase din diferite materiale… Mai bine îmi scrii câteva opinii ALE TALE, decât să-mi trimiţi diverse materiale…

      • Imi pare rau sa te contrazic spunandu-ti ca din contra: Comentariul meu este la obiect! Faptul ca este lung e pentru faptul ca orice afirmatie trebuie insotita de dovezi si fundament. Tu pui in discutie o problema dureroasa si spinoasa si anume: De ce nu este condamnat ferm si pedepsit comunismul in Romania prin legea lustratiei?!

        Iar eu iti raspund simplu: Pt ca cei care au implementat si au adus comunismul in Romania sunt aceeasi cu cei care „Democratizeaza” Romania de 20 de ani si aceeasi care au facut si mult trambitatele revolutii de la 1821 si 1848, aceeiasi care s-au infiltrat in partidele istorice (inclusiv in liberalii lui CRIN), etc.

        Cum iti inchipui tu ca astia vor lua in serios o asemenea initiativa? Adica tu vrei sa-si dea cu stangul in dreptul? Propaganda cu Legea Lustratiei a fost un circ mediatic insa vezi bine ca atunci cand e vorba de fapte…..!!!!, … nu prea se imbina teoria cu practica!

        Iata inca o dovada clara in sprijinul afirmatiilor mele… un articol aparut astazi in ziarul „de partid” Romania Libera. Iti citez doar inceputul… restul nu ai decat sa citesti tu singur si sa te documentezi singur daca te vaiti ca postez comentarii prea lungi. Insa te rog sa postezi si link-ul pentru ca cei ce urmaresc acest forum sa priceapa ca nu vorbesc asa in „Dorul Lelii” ca sa ma aflu in treaba si sa aberez fantezii. Pentru mine e clar: Totul e un circ mediatic, un experiment si o joaca de-a soarecele cu pisica (a se traduce pisica prin LEU, tigru, Leopard, Puma, etc iar soarecele prin cobai de laborator nu mai grei de 300 grame!)

        Citez din articol:


        Un articol apărut în pagina de cultură a „României libere” a stârnit puternice dezbateri pe forumul ediţiei online. Şi nu ca o consecinţă a subiectului prezentat – un dialog între Gabriel Liiceanu şi scriitorul evreu Amos Oz – ci datorită unei fraze inserate de autorul articolului: „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei”, care a fost îndelung dezbătută de cititori.

        Ţinând cont şi de faptul că, potrivit unui sondaj, 20% din români cred că „evreii au sprijinit instaurarea comunismului”, RL a decis să lanseze o dezbatere. Am vrut să aflăm cum se explică prezenţa unui număr important de evrei în diversele structuri ale partidului comunist imediat după momentul instalării acestuia la putere în 1945. La această întrebare au răspuns: Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase

        Detalii la:

        http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/dezbatere-care-a-fost-contributia-evreilor-la-instaurarea-comunismului-in-romania-raspund-neagu-djuvara-radu-ioanid-lucian-boia-liviu-rotman-marius-oprea-stelian-tanase-259059.html


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: