TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

MITROPOLITUL LAURENŢIU STREZA A SALVAT ONOAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, ATACÂND FRONTAL STAREA DE PĂCAT ÎN CARE TRĂIESC ROMÂNII

ADOLESCENTII SE ROAGA DOMNULUI

Cititorii blogului meu ştiu foarte bine că eu critic destul de aspru pasivitatea Bisericii Ortodoxe Române faţă de degradarea valorică, morală, spirituală care a luat o amploare fără precedent în ţara noastră. Nu puţine sunt articolele în care am atras atenţia asupra stării deplorabile în care se prăbuşeşte poporul român care se bate cu pumnul în piept că este „creştin de 2000 de ani”. Materialismul şi secularismul au început de ani buni să-şi arate colţii în societatea românească. Am scris despre manelizarea / ferentarizarea, respectiv, rockerizarea / satanizarea României şi despre pericolul ca românii să-şi camufleze ateismul sub masca ortodoxiei. Dacă întrebi un ateu român ce religie are, el va spune că este „creştin ortodox” pentru că aşa sună bine şi nu există riscul unei imagini şifonate sau al unor repercursiuni din partea familiei, a rudelor, a vecinilor, a prietenilor, a colegilor de liceu, facultate sau serviciu. Ascunderea ateismului sub paravanul ortodoxiei, este o idee practică şi eficientă, aplicată de mulţi români. Din nenorocire, rezultatele dezastruoase se văd peste tot, suntem un popor plin de creştini ortodocşi care de fapt sunt în marea lor majoritate, ATEI.

În locul Bisericii Ortodoxe Române, eu n-aş risca diverse „emanaţii” sau teze aberante conform cărora peste 80% din români sunt ortodocşi. A continua să faci o asemenea afirmaţie deplasată este o eroare foarte gravă care poate fi oricând contrabalansată de o altă afirmaţie mult mai realistă :

PESTE 80% DIN ROMÂNI (CU MICI VARIAŢII, PROCENTUL NU ESTE EXAGERAT DELOC) SUNT ATEI CARE SE DECLARĂ CREŞTINI ORTODOCŞI CĂ AŞA SUNĂ BINE !!!

De unde ne dăm seama că afirmaţia de mai sus este corectă ? Păi… există câteva criterii care pledează în favoarea unei asemenea ipoteze de lucru :

1. Peste 80% din români n-au citit în viaţa lor Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu (Sfânta Scriptură) şi nici n-au de gând să facă vreodată acest lucru !!!

* Aici sunt de vină şi preoţii ortodocşi care au învăţat poporul român că „Biblia nu e pentru oricine ci numai pentru preoţi”. Oare aşa să fie ?!? Înţeleg că Vechiul Testament este mai dificil şi este greu de interpretat de cei care nu au o pregătire teologică dar Noul Testament de ce nu este citit ?!? Psalmii de ce nu sunt citiţi ? Proverbele lui Solomon de ce nu sunt citite ???
E mai bine ca poporul român să piară din lipsa de cunoştinţă a Cuvântului lui Dumnezeu ?!? E mai bine ca românii să se prăbuşească în idolatrie şi neopăgânism, în desfrânare fără limite, în alcool, ţigări, droguri, manele şi alte lucruri de felul acesta ???

2. Peste 80% din români merg la Biserică doar de 2 ori pe an, de Paşte şi de Crăciun.

Românii merg la Biserică nu pentru că nu pot trăi fără Hristos şi fără Dumnezeu şi nici din dorinţa sinceră ca viaţa lor să fie în mod real schimbată (transformată) aşa cum cere Biblia ci pentru că „aşa e obiceiul”, „aşa am apucat”, „aşa e tradiţia”, „aşa a spus bunica”, etc. Este binecunoscut faptul că mulţi români merg să pupe icoanele sau moaştele ca să aibă noroc în dragoste, ca să câştige la loto, etc, etc…

Românii nu merg la Biserică cu dorinţa sinceră de a se întoarce cu adevărat la Dumnezeu şi nici pentru a lua decizia vieţii lor, aceea de a-L primi în inimile lor pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dovada este faptul că în timpul slujbelor ortodoxe, oamenii stau de vorbă, ies afară la „o ţigară” (mă mir că nu-şi fac şi-o cafea sau chiar un grătar), nu sunt atenţi la Sfânta Liturghie şi nu-i interesează când preoţii citesc Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Nu mai spun că după ce se termină slujbele din Bisericile Ortodoxe, mulţi români revin la stilul lor de viaţă de zi cu zi (se întorc în cârciumi, îşi înşeală soţiile sau soţii, nu renunţă la manele şi filme pornografice, nu renunţă la idolii spurcaţi ai acestei lumi, divorţează şi se căsătoresc când au chef pentru că „aşa-i moda”, continuă să drăcuie, să înjure, să blesteme, să fure materiale de la serviciu pentru că oricum „nu-i vede nimeni”, continuă să spună minciuni după minciuni pentru că „minciuna nu e păcat, doar nu omori pe nimeni şi nu dai în cap, nimănui”, etc)

3. Peste 80% din români spun că „nu contează ce crezi sau în cine crezi”, respectiv, că „important e să nu faci rău”.

Românii promovează idei antibiblice şi anticreştine de genul „eu nu fac niciun rău” sau „n-am spart casa nimănui” sau „credinţa şi pocăinţa sunt doar pentru ăia care ajung la puşcărie, pentru criminali, pentru violatori, pentru curve, nu pentru mine care sunt un om cumsecade şi toată viaţa am făcut numai bine”.

Există un risc enorm ca românii să nu mai recunoască faptul că NOI, TOŢI, SUNTEM OAMENI PĂCĂTOŞI, EXPUŞI ZILNIC PERICOLULUI IMENS DE A CĂDEA ÎN PĂCAT şi că nu ne putem permite luxul de a trăi fără Hristos şi fără Dumnezeu într-o lume atât de murdară, plină de întinăciune, o lume care se cufundă din ce în ce mai rău în mocirla păcatului şi a morţii. Într-un asemenea context, nu ne putem permite să fim atei, nu ne putem permite luxul de a nu deschide cu anii Biblia, de a nu o citi şi de a nu primi mesajul simplu şi curat al Evangheliei în inimile noastre.

DOI ADOLESCENTI SE ROAGA IMPREUNA, DOMNULUI

MITROPOLITUL LAURENŢIU STREZA A SALVAT ONOAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ŞI A ÎNDRĂZNIT SĂ ATACE STAREA DE PĂCAT ÎN CARE SE CUFUNDĂ POPORUL ROMÂN CARE SE LAUDĂ CĂ ESTE „CREŞTIN DE 2000 DE ANI” !

Cu ocazia Sărbătorii Invierii Domnului, mitropolitul Ardealului a luat taurul de coarne şi a recunoscut public starea de degradare morală şi spirituală în care se află românii anului de graţie 2012. Domnia sa a precizat următoarele :

„Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, iar părinţii lor sunt plecaţi să-şi câştige existenţa în alte ţări. Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul, fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când DESFRÂNAREA A DEVENIT NOTA GENERALĂ A TELEVIZIUNILOR care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera fiecărui copil? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?”

Mitropolitul Laurenţiu Streza consideră că legătura cu Mântuitorul a devenit una de circumstanţă, românii mergând la Biserică doar atunci când au nevoie.

„Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică, aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate, însă, noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi şi, prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acesteia, Îl batjocorim, Îl hulim şi doar atunci când avem nevoie, alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la Biserică doar atunci când avem nevoie, iar CREŞTINISMUL NOSTRU FORMAL ESTE CAUZA A TOT RĂUL MATERIAL ŞI SPIRITUAL CE VINE ASUPRA NOASTRĂ. Ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru.”

Mitropolitul Streza a mai precizat că, în timp ce părinţii sunt plecaţi să muncească în străinătate, copiii sunt educaţi de mass-media, societatea fiind intoxicată de „necinste, răutate, invidie, egoism şi neîncredere”.

„Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea, intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări”.

Mitropolitul Ardealului a mai spus că toate necazurile omenirii nu sunt altceva decât rezultatul îndepărtării oamenilor de Dumnezeu şi ale încrederii în confortul şi plăcerile trupeşti.

„Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât ROADE ALE ÎNDEPĂRTĂRII NOASTRE DE DUMNEZEU, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi, oare, Domnului, primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului […] ? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească? Şansa noastră nu poate fi alta decât SĂ NE ÎNTOARCEM CU TOATĂ INIMA LA HRISTOS”.

Mitropolitul Laurenţiu Streza a arătat că doar mila lui Dumnezeu îi poate scoate pe creştini din toate necazurile, ispitele şi încercările.

„Trebuie multă răbdare în necazuri şi POCĂINŢĂ înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această Cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său Celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată, greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci SĂ OMORÂM ÎN NOI PE OMUL CEL VECHI pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, […] să fim împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia Cerurilor, celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”

Puteţi vedea mai jos care a fost poziţia înaltului ierarh ortodox cu privire la starea de păcat în care se cufundă poporul român „creştin de 2000 de ani” :

SURSE :

REALITATEA.NET

http://www.realitatea.net/biserica-ataca-presa-desfranarea-e-nota-generala-a-televiziunilor_933179.html#ixzz1sBhRp0sm

GÂNDUL.INFO

http://www.gandul.info/news/mitropolitul-ardealului-pregateste-o-pastorala-de-paste-de-o-duritate-fara-precedent-desfranarea-a-devenit-nota-generala-a-televiziunilor-9499756

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

7 răspunsuri to “MITROPOLITUL LAURENŢIU STREZA A SALVAT ONOAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, ATACÂND FRONTAL STAREA DE PĂCAT ÎN CARE TRĂIESC ROMÂNII”

  1. „Dacă voi veţi tăcea… pietrele vor striga !”

  2. „Cine are urechi de auzit, să audă !”

  3. Jalnic… 80 % din români sunt atei ?!?
    Domnul să aibă milă de poporul român !

  4. Recomand a se citi : „Rugăciuni către tineri” – Monahul Paulin Editura Egumenita care arată şi mai bine starea în care se află societatea noastră.

    Cred că e dur procentajul şi nu cred că ar fi real, iar acum nu mai suntem pe vremea comunismului să-ţi fie frică să spui de ce credinţă eşti; încă mai mult, unora le este ruşine să spună că sunt creştini pt că nu este la modă şi ai putea fi catalogat habotnic sau pe ultimul loc în lista prietenilor şi asta nu dă bine; în plus, dacă eşti angajat, nu ştii de ce credinţă este şeful tău şi s-ar putea să te dea afară dacă îţi mărturiseşti credinţa ori să-ţi propună să treci în credinţa lui.

    Din punctul meu de vedere, toţi ateii pe care i-am întâlnit, au recunoscut că sunt atei. Sunt unii atei care se luptă împotriva lui Dumnezeu, dar întrebarea vine! De ce se luptă cu Cineva care nu există ?!?

    Cantitatea nu face calitatea !

    • Emil, eşti un fericit dacă toţi ateii pe care i-ai întâlnit au recunoscut că sunt atei ! Înseamnă că nu prea ai întâlnit mulţi atei, altfel nu-mi explic, că doar trăieşti tot aici în România ca şi mine.

      Din nefericire, de-a lungul timpului m-am confruntat cu multe personaje al căror caracter mi-a lăsat un gust amar. Aş putea să-ţi dau o grămadă de exemple dar acum îţi dau doar unul că nu am timp şi fac un efort deosebit să-ţi scriu (nu prea răspund oricui la comentarii, deci socoteşte-te un privilegiat).

      Ce părere ai despre o respectabilă doamnă (soţie de colonel în rezervă) care se umflă în pene că este creştină ortodoxă ? Dânsa se duce de Paşte şi ia lumină „ca să se ilumineze”, face „milostenii” ca să fie bine văzută de oameni, donează Bisericii Ortodoxe tot felul de lucruri, etc, după care… acasă… cu mine de faţă, începe să drăcuie, să blesteme, să bârfească ca la uşa cortului, făcând-o „curvă” chiar pe cumnata ei (despre care ştiu sigur că este o doamnă deosebit de curată înaintea lui Dumnezeu, o soţie şi o mamă excepţională, o femeie neprihănită şi plină de credinţă, un suflet ales) ?

      Ce părere ai despre faptul că atunci când am mustrat-o că se comportă astfel şi am avertizat-o că îşi va pierde sufletul şi va ajunge în iad, dânsa mi-a spus :

      „Care iad ? Despre ce suflet vorbeşti ?!? De unde ştii tu că există aşa ceva ? Ce sunt prostiile astea ??? S-a întors cineva de-acolo să ne zică dacă există aşa ceva ? Ce-mi pasă mie unde mă duc după moarte din moment ce nu există nimic dincolo ? Hai, măi omule, că toate se termină în mormânt !!! Aici e raiul, aici e iadul !”

      I-am explicat că Dumnezeu nu primeşte faptele noastre bune şi jertfele noastre dacă nu ne întoarcem CU ADEVĂRAT din căile noastre rele (pocăinţă sinceră şi profundă) şi dacă nu Îl primim CU ADEVĂRAT în inimile noastre pe Domnul Iisus Hristos (credinţa adevărată care duce la mântuire şi la viaţa veşnică). I-am explicat că mersul la Biserică (indiferent ce fel de Biserică) nu ne asigură intrarea automată în Rai. I-am spus că TREBUIE SĂ NE NAŞTEM DIN NOU (vezi Ioan 3:7) pentru că altfel cu nici un chip nu vom putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu !!! I-am explicat că dacă nu se întoarce la Domnul cu adevărat, în loc să ajungă la „loc cu verdeaţă” cum spune preotul ortodox, va ajunge ÎN FUNDUL IADULUI acolo unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor pentru vecii vecilor ! I-am explicat că degeaba spune „Hristos a înviat !” dacă Domnul Iisus nu se naşte în inima dânsei ! Am rugat-o fierbinte să citească Biblia Ortodoxă (i-am recomandat în primul rând Noul Testament) dar dânsa a ridicat tonul la mine şi mi-a spus : „Care Biblie ? Ce Biblie ?!? Aia pe care cine ştie cine a scris-o şi câţi au rescris-o ? De unde ştii tu că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu ?!? Care Dumnezeu ? A venit cineva din Cosmos să ne spună că L-a văzut pe undeva pe Dumnezeu ???”

      Emil, iată un exemplu concludent, o femeie fără Hristos şi fără Dumnezeu, o persoană care îşi camuflează ATEISMUL sub paravanul ortodoxiei !!! (dacă o întrebi, dânsa va spune întotdeauna că e creştină ortodoxă, merge şi se spovedeşte şi se împărtăşeşte, deci înseamnă că e „ok” chiar dacă nu crede în existenţa lui Dumnezeu, nu crede în existenţa iadului, etc. Iată ce înseamnă ideile ortodoxe conform cărora dacă te spovedeşti şi te împărtăşeşti, poţi să stai liniştit că ajungi în Rai, nu mai contează că nu crezi cu adevărat în existenţa lui Dumnezeu, nu mai contează că nu crezi în pedeapsa veşnică şi în existenţa iadului. Mergi să te spovedeşti şi te împărtăşeşti doar „ca să ai sufletul liniştit”, ca să fii liniştit că ţi-ai făcut datoria, că ţi-ai făcut partea iar acum Dumnezeu trebuie să-şi facă partea Lui, să te ierte şi să te primească în Rai (că doar n-are încotro, nu-i aşa ?!?)… Nu mai contează că viaţa ta nu se schimbă cu nimic, nu mai contează că drăcui şi că blestemi, că o faci „curvă” pe cumnata ta (o femeie curată şi neprihănită, o soţie şi o mamă devotată), că jigneşti oricând şi pe oricine, că bârfeşti, că urăşti, etc.

      Să ţii minte un lucru cât trăieşti, Emil ! UN ATEU ESTE TOT UN ATEU indiferent că spune că e creştin ortodox, indiferent că participă la slujbele ortodoxe, indiferent că face „milostenii” ca să fie bine văzut de oameni… Ortodoxia poate fi o mască, poate fi un paravan, poate fi un camuflaj al ateismului dar doar pentru o vreme… până la urmă, pomul se cunoaşte după roadele sale… adevărul iese întotdeauna la suprafaţă…

  5. Dacă mai mulţi conducători ai B.O.R. ar avea asemenea acţiuni, cred că starea societăţii se va schimba în bine !

    • Adrian, din nefericire, vorbim de cazuri foarte rare de luări clare de poziţie pe care să le putem observa la înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, aceşti „slujitori ai Domnului” fiind în general preocupaţi de alte aspecte cum ar fi câte jeep-uri să-şi mai cumpere, câte vile să-şi mai construiască, câţi bani să mai ceară (vezi botezurile, nunţile şi înmormântările), etc… Starea morală deplorabilă, nepăsarea totală faţă de Dumnezeu, formalismul religios, sfidarea literei şi spiritului Evangheliei şi ATEISMUL în care se cufundă din ce în ce mai mult poporul român, sunt ultima grijă a majorităţii preoţilor ortodocşi. Cei mai mulţi dintre aceşti preoţi, au absolvit teologia doar pentru a practica O MESERIE FOARTE BĂNOASĂ CARE NU E DELOC DE LEPĂDAT. Foarte puţini preoţi şi-au înţeles menirea şi chemarea pe care o au din partea lui Dumnezeu, respectiv, RĂSPUNDEREA ENORMĂ PE CARE O AU pentru sufletele şi mântuirea românilor care dorm noaptea liniştiţi, bazându-se pe faptul că sunt „creştini de 2000 de ani”.
      Orbire, întuneric spiritual, erezie, idolatrie cât cuprinde şi neopăgânism infiltrat în creştinism… Acestea sunt elementele caracteristice definitorii ale „ortodocşilor” români care invocă „legea strămoşească” pentru a-şi ascunde predispoziţia către superstiţie sau lipsa de credinţă în Dumnezeu / ateismul. Întreabă-l pe un ateu dacă este ateu şi-ţi va răspunde „sunt creştin ortodox” pentru că e mai convenabil să dea un asemenea răspuns decât să se „complice”, recunoscând sincer că e ateu… MULŢI ROMÂNI SUNT ATEI dar se declară ortodocşi deşi habar n-au cu ce se mănâncă ortodoxia sau credinţa creştină în general ! Ei n-au teamă de Dumnezeu şi sunt exponenţi ai umanismului secularist care a cuprins în ultimele secole lumea „civilizată”, consecinţele grave ale acestei ideologii, fiind cele pe care le putem constata cu toţii : legalizarea avorturilor făcute aiurea fără sens, încercări de legalizare a prostituţiei, încercări de legalizare a căsătoriei între persoane de acelaşi sex, etc. Când scriu despre aceste „încercări” mă refer la România unde prostituatele, homosexualii şi lesbienele încă n-au ajuns să-şi facă de cap aşa cum se întâmplă în multe ţări din Occident de unde luăm toate „lucrurile bune”…

      Starea societăţii româneşti se va schimba în bine numai atunci când românii Îl vor primi cu adevărat pe Domnul nostru Iisus Hristos în inimile şi în vieţile lor !

      Nu există decât o singură soluţie :
      ÎNTOARCEREA POPORULUI ROMÂN LA DUMNEZEU !!!


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: