TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

FOTOGRAFII DIN MINUNATA MEA VACANŢĂ ÎN COVASNA

Un fluturas din Covasna Voinesti

Mulţumesc din toată inima, bunului Dumnezeu, pentru vacanţa minunată pe care am petrecut-o în Covasna, timp de aproape două săptămâni ! Am făcut foarte bine că am plecat cu toţii împreună (eu cu soţia şi cei doi copii), am scăpat de canicula de 42 grade Celsius (înregistrată la umbră) din Bucureşti, am cunoscut nişte suflete pline de bunătate şi dragoste, gata să se jertfească şi să se dăruiască pentru noi. Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze, să-i răsplătească pe fiecare şi să le dea cununa pe care o merită ! Le doresc multă sănătate, har şi pace de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Efeseni 6:23-24) !

M-am gândit să vă arăt şi vouă fotografiile pe care le-am făcut în această vacanţă, locurile minunate pe unde am fost, peisajele superbe din zilele de vară de neuitat pe care le-am petrecut în Covasna. Sper să vă placă, mai ales că am făcut o selecţie, alegându-le doar pe cele de bună calitate.

Vă invit să poposiţi pentru câteva clipe pe aceste minunate meleaguri ardeleneşti şi nu uitaţi să postaţi comentarii cu impresiile voastre !

DAŢI UN CLICK PE FOTOGRAFIE CA SĂ O VEDEŢI LA DIMENSIUNE MAI MARE IAR APOI MAI DAŢI ÎNCĂ UN CLICK PENTRU VIZIONARE LA REZOLUŢIE MAXIMĂ (DIMENSIUNI FOARTE MARI ŞI CALITATE EXCELENTĂ) !!!

Covasna este un loc minunat in timpul verii

Luna plina se odihneste la 6 dimineata printre casele ardelenesti din Covasna

La 6 dimineata soarele abia rasarise peste casele din Covasna

Soarele abia se trezise din somn la 6 dimineata in Covasna

Casutele ardelenesti din Covasna si primele raze ale soarelui

Soarele rasare peste casutele ardelenesti din Covasna

Casuta ardeleneasca care se bucura de rasaritul soarelui

Asa arata o dimineata de vara in Transilvania

Ardealul este locul minunat unde mi-ar place sa locuiesc toata viata

In racoarea diminetii din Covasna este o placere sa faci fotografii

In Covasna erau 29 grade Celsius in timp ce in Bucuresti erau 42 la umbra

Aici in Ardeal ar trebui sa ma mut ca sa scap de canicula si mizeria din Bucuresti

O vila in Ardeal este visul meu in fiecare noapte

Partie de schi intr-o dimineata de vara in Covasna - Transilvania

Un ardelean pleaca dimineata la serviciu cu bicicleta in Covasna

In Covasna se face focul chiar si in unele dimineti de vara

Poate ma supar si cumpar vila asta (in vis, evident)

O dimineata de vara in Ardeal - o liniste incredibila care te umple de pace

M-apuc sa strang bani sa cumpar casa asta din Ardeal

Turistii coboara spre orasul Covasna

Pe acest drum coboram spre casa unde locuiam in Covasna

O dimineata de vara in orasul Covasna

Vila mea pe care o voi mosteni (in vis) peste 20 de ani la batranete

Soseaua care coboara dinspre Hotelul Montana spre orasul Covasna

Cred ca m-as multumi si cu aceasta casuta din Ardeal ca sa scap din Bucuresti

Mijloc de transport in comun intr-o dimineata de vara in Covasna

Busteanul pe care jucam sah cu baiatul meu

Covasna intr-o frumoasa dimineata de august 2012

Stateam intins pe iarba si fotografiam cerul din Covasna-Voinesti

Covasna este un orasel curat, placut si civilizat

Cam asa va arata casa mea (cel putin asa visez noaptea)

Soarele zambeste dimineata la o rascruce de drumuri in Covasna

Daca ma supar, vin aici in Ardeal si uit de Bucuresti

Covasna - Aer curat si oameni civilizati

O doamna si un domn se plimba dupa-amiaza in acest colt de rai din zona orasului Covasna

O pisica ardeleanca din Covasna

In Voinesti Covasna am prins o vreme incredibila

Nu-mi venea sa mai plec din Voinesti Covasna

Amintire din Voinesti Covasna

Un cal foarte bland si foarte frumos din Voinesti Covasna

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

10 răspunsuri to “FOTOGRAFII DIN MINUNATA MEA VACANŢĂ ÎN COVASNA”

  1. Sper că ai reuşit să uiţi de cele 42 de grade Celsius. Şi să te umpli cu energie pozitivă. Şi să te rupi de toate. Cam la asta ar trebui să servească vacanţele. Uneori chiar funcţionează !

    • @Abisurile

      Îţi mulţumesc pentru vizită şi pentru comentariu ! Da, ai dreptate, a fost o perioadă superbă, fără serviciu, fără calculator, fără televizor, fără stress, etc, şi practic, m-am detaşat complet de ceea ce însemna viaţa mea de zi cu zi. Cred că am făcut foarte bine să mergem cu toţii, împreună, toată familia şi chiar a fost o vacanţă foarte frumoasă care a trecut repede şi mi s-a părut scurtă.

      Deşi blogul tău are un page rank bun ca şi al meu (PR3) totuşi am decis ca deocamdată să nu linkez spre tine pentru că îţi spun sincer că nu mi-a plăcut pe cine promovezi în blogroll (nici măcar n-am să pomenesc despre ce site este vorba ca să nu-i fac reclamă). Nu ţi-am verificat în totalitate blogul, dar la o primă vedere, sunt obligat (n-am nicio plăcere să fac acest lucru) să şterg linkul tău pentru că nu pot linka spre bloguri / site-uri despre care nu ştiu nimic sau care nu mi-au făcut o primă impresie prea bună… Oricum, sper să nu te superi pe mine şi să mă înţelegi, mai ales că în calitatea mea de blogger creştin evanghelic am o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să am grjă CE promovez şi PE CINE promovez. Asta nu înseamnă că nu eşti întotdeauna binevenit pe blogul meu !

      Îţi doresc o zi binecuvântată, ţie, şi celor dragi ai tăi ! 🙂

      • O zi plăcută şi senină îţi doresc !

        PS. Eu nu te-am citit pentru link, rank sau alte bazaconii. Te-am citit şi doar atât.

      • @ Abisurile

        Mersi pentru urare şi apreciez că eşti un cititor al blogului meu, mai ales că văd că şi tu eşti blogger.
        Anyway, te mai aştept pe blog şi sper că vei găsi aici lucruri utile pentru sufletul tău ! Cu bine !

  2. Frumoase amintiri… cred că ţi-a plăcut zona Covasna ! 🙂

    • Zona Covasna este foarte frumoasă, mi-a plăcut oraşul dar mai ales zonele înconjurătoare cu peisaje de ţară / munte absolut deosebite ! N-am putut să mă abţin şi deşi ai mei dormeau, eu m-am trezit la 5.30 iar la ora 6 dimineaţa eram sus la Hotel Montana şi am început să fac toate aceste fotografii minunate, chiar atunci când răsărea soarele şi cerul era de-un albastru incredibil. Puteţi să vedeţi şi voi (în poze) acel albastru intens al cerului, o imagine pe care nu o poţi vedea aici în Bucureşti, razele timide ale soarelui care abia se trezea din somn şi care se strecurau cu sfială printre crengile brazilor măreţi…

      Fii binecuvântat şi te mai aştept cu drag pe blogul meu !

  3. NE BUCURĂM PENTRU VOI !
    DOMNUL SĂ-I RĂSPLĂTEASCĂ PE CEI CE V-AU DĂRUIT ACEASTĂ VACANŢĂ !

    • Frate Valentin, spun AMIN si din nou spun AMIN din toată inima ca Domnul să te asculte şi să-i răsplătească pe scumpii fraţi maghiari care ne-au dovedit o prietenie sinceră şi adevărată deşi nu i-am cunoscut niciodată până acum şi nici măcar nu fac parte din Biserica noastră… Oameni deosebit de credincioşi Domnului, suflete alese cărora le-a păsat de noi, fiinţe altruiste care au fost gata să se jertfească pentru noi, ca să ne simţim cât mai bine şi să avem parte de o vacanţă frumoasă în prezenţa lui Dumnezeu. Nu prea găseşti asemenea oameni în zilele noastre dar iată că Domnul a fost cu noi şi ne-a binecuvântat într-un mod greu de descris în cuvinte ! 🙂

  4. Frumoasă vacanţă aţi avut ! Sper că v-aţi „încărcat” bateriile pentru mult timp… Despre poze… ce să spun ?… decât că pentru o clipă, m-am simţit ACASĂ… îmi e dor de România !

    După o aşa vacanţă, să aveţi numai realizări, iar celor ce v-au ajutat, să le răsplătească Domnul însutit !

    • Any, într-adevăr, putem să spunem că ne-am „încărcat” cu adevărat bateriile pentru prima oară după 17 ani de zile…
      De-a lungul celor 21 de ani de când suntem căsătoriţi, am putut merge în vacanţă dar numai PE RÂND, niciodată toţi patru împreună ! În această vară, am decis să punem punct acestei stări de lucruri şi cred că am procedat foarte bine.

      Mă bucur mult că fotografiile realizate de mine în această vacanţă, te-au adus pentru câteva clipe pe acele meleaguri de vis pe care le poţi întâlni doar în România, niciunde în altă parte… Mă simt excelent că am reuşit (măcar pentru scurt timp) să te fac să te simţi acasă în patria ta !

      Îţi mulţumesc pentru gândurile bune şi cuvintele calde şi frumoase, izvorâte din inima ta plină de bunătate !
      Să te asculte Domnul şi să reuşim să ducem la bun sfârşit tot ceea ce ne-am propus pentru gloria Numelui Său ! 🙂

      Fie ca bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i răsplătească pe scumpii prieteni, români şi mai ales maghiari, care au fost alături de noi şi ne-au oferit găzduire cu atâta dragoste fără să ne ceară absolut niciun ban !

      AMIN !


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: