TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

TORNADA DE FOC – UN SEMN AL VREMURILOR DIN URMĂ

„Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată. Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi. Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte. Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. […]

Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri, împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea. Se va întâmpla ca şi cu un om plecat în altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.

Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!”

(Noul Testament – Sfânta Evanghelie după Marcu capitolul 13)

Deşi este un fenomen extrem de rar, o asemenea tornadă de foc a omorât pe loc 15 mii de oameni în timpul marelui cutremur din Câmpia Kanto care a făcut ravagii în Japonia în ziua de 1 septembrie 1923 şi a avut 8,3 grade pe scara Richter. Ceea ce ar trebui să ne dea tuturor de gândit, în cazul acestei tornade de foc din oraşul Alice Springs situat în centrul Australiei, este faptul că ÎN ACEA ZONĂ ERA O VREME SUPERBĂ, NU BĂTEA VÂNTUL DELOC ŞI TEMPERATURA ERA DE 25 GRADE CELSIUS !!! Deci nu era vorba de cine ştie ce condiţii meteorologice nefavorabile, vreun cod roşu sau portocaliu de vreme rea, etc… Vă rog să reţineţi (mai ales cei care nu credeţi în Dumnezeu ci în omul care se trage din maimuţă) că TORNADA DE FOC S-A DECLANŞAT PUR ŞI SIMPLU DIN SENIN fără ca nimeni să se fi aşteptat la o asemenea manifestare înfricoşătoare pentru oricine. În loc să se îndepărteze urgent de acea zonă periculoasă, producătorul de film (regizorul) CHRIS TANGEY, aflându-se întâmplător prin apropiere, a avut un curaj foarte mare şi a filmat de la distanţa de 300 metri, tornada de foc cu înălţimea de 30 metri ! A făcut foarte bine pentru că acum putem viziona şi noi materialul video de mai jos, dar dacă tornada de foc şi-ar fi modificat brusc direcţia, sunt sigur că n-ar mai fi rămas nimic din Chris şi nici din camera video excelentă cu care a preluat imaginile…

Un alt aspect care ar trebui să ne pună pe gânduri este că deşi tornadele de foc durează doar câteva minute, cea pe care o veţi vedea imediat, a durat circa 40 DE MINUTE !!!! Hai să o vedem şi noi :

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

4 răspunsuri to “TORNADA DE FOC – UN SEMN AL VREMURILOR DIN URMĂ”

  1. Domnul vorbeşte când într-un fel, când în altul, însă oamenii nu vor să înţeleagă…

  2. Draga Tom ! semne apar multe, multe, dar „orbi” prin alegere toti aceia care chiar de au vederea buna, isi acopera privirea cu valul ignorantei, trufiei, ipocriziei sau fatarniciei, sau intorc capul dupa te miri ce ! sunt mult mai multi ! si… de au in fata ochilor, refuza sa vada ! accepta in schimb toate „minunatiile” iluziilor tehnologice ! proiectii holografice, cinematografice, jocuri de lumini si umbre, mult zgomot pentru tot felul de fleacuri si mai ales spectacole de spiritism modern (ozn-uri si alte farfurii zburatoare, tele si alte comunicatii via pleiade, zombiade, arta abstracta prin lanuri de cereale, si multe alte scamatorii !!) toate acestea, facand deliciul celor cazuti si al slugoilor acestora ! un singur lucru pot spune : cand avem credinta in suflet, toate acestea sunt doar elemente de decor, trebuie sa distingem realitatea de butaforie, luciditatea de alienare, adevarul de minciuna. cum ? pentru aceasta avem SFÂNTA SCRIPTURĂ !

  3. well iti mai citesc blogu..rar…in fine…dar..chestia asta ma cam lasat rece …zici ca mam uitat la otv…si mna..tornada de foc din senin..jezus…,srsly…Din senin? @_@ …voi sunteti dinastia..care,…nu credeti in stiinta…dar e acolo-o folositi…dar in rest…din senin!

    Masina ce o conduci…cand lasi ambreajul..de fapt…il lasi pe Dumnezeu sa te atinga..si deaia pornesti..asai ? so ..deja ajung la alte subiecte. :)) ….serios..prea…”senzational” …in rest e fain si toate cele…dar…meh…o sa vezi tu comentariu si daca nul aprobi @_@ Bafta !


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: