TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

PANTEISM ŞI PANENTEISM

Un prieten ortodox (nenea Ticu) mi-a trimis recent filmul CONVERSAŢII CU DUMNEZEU, o ecranizare după cartea lui Neale Donald Walsch. Filmul durează cam o oră şi 44 minute şi trebuie să recunosc că din punct de vedere artistic este un film plăcut care aparent ne învaţă „lucruri bune” şi frumoase. Când vizionezi acest film, nici nu-ţi dă prin cap că ceva ar putea să nu fie în regulă. Cu toate acestea, filozofia acestui film (sau mai bine zis a autorului cărţii) este GREŞITĂ. Am fost întrebat de prietenul meu ortodox ce părere am despre acest film.
Vă spun sincer că nici nu ştiu ce să-i răspund la această întrebare. Dacă aş spune că este un film prost sau slab, aş greşi. Dacă aş spune că este un film bun care emană parfumul Cuvântului lui Dumnezeu, AŞ GREŞI ÎN MOD FATAL !!! De aceea, trebuie să spun de la bun început că Neale Donald Walsch crede într-un Dumnezeu panenteist. Ce înseamnă acest lucru, veţi vedea mai jos. Cred că nu e rău să abordăm atât panteismul, cât şi panenteismul ca să vedem exact „cu ce se mănâncă”…

Uneori aud diverşi creştini citând maxime renumite, cugetări şi reflecţii care n-au nicio legătură cu învăţătura curată a Bibliei. Unele dintre aceste maxime sunt interesante şi chiar deosebite dar altele mă surprind în mod extrem de neplăcut pentru că distorsionează sau chiar ignoră total Cuvântul Sfânt al Domnului. De exemplu, odată am găsit chiar în Biserică, un citat din Henry David Thoreau. Acest Thoreau a provenit dintr-o familie de unitarieni (persoane care nu acceptă doctrina Sfintei Treimi), a criticat Biserica Creştină toată viaţa sa şi a fost un PANENTEIST, un om cu o filozofie cuprinsă undeva între hinduism şi budism, un om care a făcut tot posibilul să convingă că „toate religiile sunt bune”. În ultimii săi ani de viaţă, Thoreau a spus : „Pentru mine, o furtună de zăpadă are o importanţă mai mare decât Hristos !” Mă întreb cum este oare posibil ca un om cu asemenea idei să fie menţionat şi citat într-o Biserică Creştină ?!? Pasajul meu biblic preferat pentru respingerea filozofiilor lumeşti este COLOSENI 2:8

„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu FILOZOFIA şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos !”

CE ESTE PANTEISMUL ?

RĂSPUNS :

Panteismul este învăţătura conform căreia Dumnezeu este în tot ce ne înconjoară şi în fiecare dintre noi, respectiv faptul că fiecare dintre noi este Dumnezeu şi tot ce se află în jurul nostru este Dumnezeu. Panteismul se aseamănă cu politeismul (credinţa în mai mulţi zei) dar diferă de politeism prin faptul că propagă ideea că TOTUL ESTE DUMNEZEU !!! De exemplu, un pom este Dumnezeu, o piatră este Dumnezeu, un animal este Dumnezeu, cerul este Dumnezeu, soarele este Dumnezeu, tu eşti Dumnezeu, etc. Panteismul este rădăcina multor învăţături greşite ale unor secte, curente spirituale şi religii false, de exemplu, hinduismul, budismul, cei care se închină la „mama natură”, etc.

Oare Biblia ne învaţă să fim adepţi ai panteismului ? Nu, Biblia nu ne învaţă aşa ceva !
Greşeala cea mai mare pe care o fac oamenii este că ei confundă panteismul cu învăţătura biblică despre faptul că Dumnezeu este atotprezent.

În psalmul 139:7-8 putem citi :

Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa ta ? Dacă mă voi sui în Cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo !”

Atotprezenţa lui Dumnezeu înseamnă că El este prezent pretutindeni. Nu există niciun loc în Univers în care Dumnezeu să nu fie prezent ! Acest adevăr fundamental NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU PANTEISMUL !!! Dumnezeu este peste tot DAR NU ESTE ORICE !!! Da, Dumnezeu este „prezent” într-un pom sau într-o persoană dar acest lucru nu înseamnă că acel pom este Dumnezeu sau acea persoană este Dumnezeu !
În concluzie, PANTEISMUL NU ESTE NICIDECUM O CREDINŢĂ BIBLICĂ !!!

Cele mai clare argumente biblice împotriva panteismului sunt nenumăratele porunci împotriva idolatriei. Biblia interzice categoric închinarea la idoli, îngeri, corpuri cereşti (astre), diverse lucruri întâlnite în natură, etc. Dacă doctrina panteistă ar fi adevărată, atunci a te închina în faţa unui obiect n-ar mai fi o greşeală, dacă acel obiect (pom, piatră, etc) este de fapt Dumnezeu. Dacă panteismul ar fi adevărat, atunci n-ar mai fi nicio deosebire între a te închina la o piatră sau la un animal şi a te închina unei Fiinţe spirituale invizibile cum este Dumnezeu. Sfânta Scriptură denunţă idolatria într-un mod clar şi ferm, acesta fiind argumentul definitiv împotriva panteismului !

CE ESTE PANENTEISMUL ?

În esenţă, panenteismul este o combinaţie între teism (Dumnezeu este Fiinţa Supremă) şi panteism (Dumnezeu este totul). În timp ce panteismul spune că Dumnezeu şi Universul sunt coextensive, panenteismul îşi revendică ideea că Dumnezeu este mai mare decât Universul şi că Universul este cuprins în Dumnezeu. Panenteismul spune că Dumnezeu este „efectul suprem” asupra Universului. Dumnezeu este tot ceea ce se află în Univers dar totodată, Dumnezeu este mai mare decât Universul. Evenimentele şi modificările care au loc în Univers, Îl afectează şi Îl schimbă pe Dumnezeu. Pe măsură ce Universul evoluează şi se perfecţionează, Dumnezeu, de asemenea, creşte în cunoştinţă şi în fiinţă.
În concluzie, PANENTEISMUL ESTE O ÎNVĂŢĂTURĂ COMPLET NEBIBLICĂ !!!
De fapt, este o erezie extremă care contestă caracterul lui Dumnezeu şi consideră că Dumnezeu este puţin mai mult decât un om.

Dumnezeu e prezent pretutindeni (Psalmul 139:7-8) dar cu toate acestea, Dumnezeu NU ESTE ORICE !!! Dumnezeu cunoaşte totul (Psalmul 139:1-6 şi Romani 11:33-35). Dumnezeu nu trebuie să înveţe şi să se perfecţioneze pentru că El are deja toată cunoştinţa ! Dumnezeu este „afectat” de lucrurile care se petrec în Univers dar numai atunci când păcatul oamenilor Îl mânie sau când sfinţenia oamenilor ajunge la El ca o jertfă curată şi plăcută. Acţiunile noastre nu-L schimbă pe Dumnezeu şi nu pot să transforme esenţa Fiinţei Sale.

Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind SFÂNT (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), SUVERAN (1Cronici 29:11; Neemia 9:6; Psalm 83:18; Isaia 37:20), ATOTPREZENT (Psalm 139:7-10), ATOTCUNOSCĂTOR (Iov 28:24; Psalm 147:4-5), UNIC (Exod 3:14; Psalm 36:9), ETERN (Psalm 90:2; Habacuc 1:12), IMUTABIL (Psalm 33:11; Iacov 1:17), DESĂVÂRŞIT (Deuteronom 32:3-4) şi INFINIT (Iov 5:9; Iov 9:10).

NICI UNUL DINTRE ATRIBUTELE MAI SUS MENŢIONATE NU SUNT COMPATIBILE CU DOCTRINA PANTEISMULUI !!! Dumnezeu este mai presus de toată creaţia Sa, nu este absolut deloc limitat şi nu poate fi schimbat de evenimentele survenite în creaţia Sa !

Traducere din limba engleză :
Tomis the Cat

SURSĂ :

http://kimolsen.wordpress.com/2010/07/05/what-is-pantheism-and-panentheism/

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

10 răspunsuri to “PANTEISM ŞI PANENTEISM”

  1. Şi eu am vizionat filmul şi sunt total de acord cu dvs.
    Filmul nu are nimic creştin, din păcate.

    O seară frumoasă !

    • Andreea, acum 10 minute am venit acasă şi am găsit comentariul tău. Tocmai de aceea nu am integrat acest film pe blogul meu (din punct de vedere tehnic aş fi putut să o fac) pentru că în ciuda faptului că pare a fi un film „frumos”, totuşi filmul trădează o filozofie care seamănă mai mult a NEW AGE… Anumite idei, anumite afirmaţii, anumite puncte de vedere şi enunţuri, mi-au făcut O IMPRESIE PROASTĂ (o să sară ateii în sus ca arşi) în ciuda aspectului artistic plăcut al acestui film (de exemplu, trebuie să recunosc că mi-au plăcut atât muzica, cât şi modul cum s-a efectuat filmarea). Din nefericire, nu de „artă” avem nevoie în primul rând, ci de respectarea Sfintei Scripturi.

      Îţi mulţumesc pentru comentariul tău şi nu uita că întotdeauna eşti binevenită pe blogul meu !

      Fii binecuvântată ! 🙂

  2. CONCEPŢIILE MENŢIONATE, DE INSPIRAŢIE PĂGÂN-ORIENTALĂ, NU AU NIMIC ÎN COMUN CU DUMNEZEUL CREŞTIN ŞI RECONFIRMĂ JUSTEŢEA MÂNIEI LUI DUMNEZEU ÎMPOTRIVA CELOR CARE AU SCHIMBAT ADEVĂRUL ŞI SLAVA LUI ÎN IMAGINI, CHIPURI ŞI ICOANE ŞI PE CARE DUMNEZEU I-A LĂSAT PRADĂ NECURĂŢIEI, ADUCÂND OMENIREA LA DECADENŢA MORALĂ DE AZI !
    (vezi ROMANI Capitolul 1)

    • Domnule doctor Wagner, ai perfectă dreptate şi trebuie să constatăm că neopăgânismul s-a infiltrat puternic în creştinism, iar despre ortodoxie bine ai spus cu privire la imagini, chipuri şi icoane, elemente care trădează distorsionarea Cuvântului lui Dumnezeu şi aplecarea oamenilor către „o altă evanghelie”…

      Să ne păzească bunul Dumnezeu atât gândurile, cât şi inimile, să nu acceptăm niciodată alte evanghelii, să rămânem întotdeauna doar la ceea ce spune BIBLIA – CUVÂNTUL SFÂNT – cartea noastră de căpătâi ! Amin !

  3. Biblia si conceptiile aferente ei, descriu de fapt un Dumnezeu dual. Dualitatea nu are absolut nici o legatura cu adevarata forta numita Divinitate universala. Dualitatea este un atribut uman, este un reziduu al salbaticiei din om. Cum se poate crede ca Divinitatea este un imbatranit de zile cu plete (cum este descris de Daniel) daca este etern, sau care comanda uciderea unui om fiindca a strans o legatura de lemne intr-o zi de Sabat (Numeri 15:32-36), sau ca este una si aceeasi persoana cu Iisus daca tot Biblia descrie clar ca sfarsitul nu-l stie decat Dumnezeu si nimeni altcineva, nici macar Fiul. Deci sunt doua ”entitati” diferite, deoarece Tatal stie dar Fiul nu stie !

    Sunt muuuulte contradictii si neclaritati, DAR institutiile bisericesti nu le vor indica niciodata deoarece isi vor pierde increderea si turma platitoare de bani si bunuri materiale catre popi, pastori, predicatori.

    Adevarata Divinitate este inca neinteleasa de umanitate, deoarece inca nu intelegem universul (adevarata casa a Divinitatii, nicidecum cladiri facute de mana omului) chiar Biblia indica clar ca Dumnezeu nu locuieste in nici o constructie facuta de mana omului, biserici, secte, etc, aspect descris in Faptele Apostolilor 17:24

    Adevarul este Dumnezeul omului liber

    • Bebe, NICI EU NU CRED că Dumnezeu este ”un îmbătrânit de zile cu plete” pentru că în primul rând că DUMNEZEU NU ESTE OM ci o Ființă spirituală care nu este supusă timpului și spațiului, deci NU ÎMBĂTRÂNEȘTE, nu-i crește părul, nu are nevoi fiziologice (nu are nevoie de hrană și apă, nu transpiră, nu merge la toaletă, etc), nu trebuie să-și taie săptămânal unghiile, etc (am dat niște exemple ușor forțate ca să fie clar ce cred eu despre Dumnezeu). Asta nu înseamnă ca dintr-o extremă să cădem în alta, adică să începem să credem într-un Dumnezeu panteist sau panenteist !!! Deci nu trebuie să cădem din lac în puț, sper că ești de acord cu mine.

      Faptul că Dumnezeu poruncește ”uciderea unui om fiindcă a strâns o legătură de lemne într-o zi de Sabat” (Numeri 15:32-36) nu este un motiv suficient de întemeiat care să mă determine să cred că Dumnezeu este un pom sau că Dumnezeu este o piatră… Cumva mândria (orgoliul nemăsurat) nu ne permite să acceptăm ideea că am putea fi pedepsiți de Dumnezeu pentru lucrurile rele pe care le facem ? E așa de greu de conceput că Dumnezeu ne poate pedepsi ? E greu de digerat acest adevăr ?!? Cade greu la stomac ??? Ce legătură are acest articol PANTEISM SAU PANENTEISM cu ce spui tu referitor la Numeri 15:32-36 ?!? NICI UNA ! Dar așa ne place nouă să divagăm, să ne referim la ALTE LUCRURI decât la cele tratate în articolul mai sus prezentat…

      Întotdeauna, omul care nu a ascultat de Dumnezeu A FOST PEDEPSIT (nu întotdeauna cu moartea așa cum încerci tu să sugerezi) pentru SFIDAREA DIVINITĂȚII, pentru REBELIUNE ȘI ÎMPOTRIVIRE SISTEMATICĂ FAȚĂ DE DUMNEZEU (sper că nu ești un asemenea gen de om pentru că nu-ți recomand să riști ca să vezi ce se poate întâmpla cu tine)

      Pe de altă parte, SUNT PERFECT DE ACORD CU TINE
      că adevărata casă a Divinității nu se află în nici o construcție făcută de mâna omului (Biserici, Catedrale, Adunări evanghelice, etc) și mă bucur că ți-a ieșit un porumbel din gură !

      Există muuuulte contradicții și neclarități doar în capul omului FĂRĂ Hristos și FĂRĂ Dumnezeu, în mintea ateului sau semi-ateului, în mentalitatea raționalistului, a omului care se bazează exclusiv pe ”logica” acestei lumi care se prăbușește din ce în ce mai mult în orbire și întuneric spiritual, în secularism / necredință (pseudocredință), în întinăciune și păcat…

  4. TEST DE POSTARE COMENTARIU ca să văd dacă apare public adresa mea e-mail !

    • Nu e nicio problemă, numai eu văd adresa e-mail, în calitatea mea de webmaster / administrator unic al acestui blog ! 🙂 NIMENI nu poate vedea adresa e-mail a celui care postează un comentariu (sau mai multe) pe acest blog serios !

  5. Unde sunt oameni sunt și păreri. Părerile stabile, exprimate cu fermitate și susținute cu ”argumente” pot fi clasificate în categoria ”filozofii”. Filozofiile pot fi conforme cu realitatea sau nu. Depinde de sistemul de referință acceptat de ”filozof”. În privința religiei creștine (catolicism, protestantism, ortodoxie), sistemul referențial este imuabil: BIBLIA. Potrivit Bibliei, Dumnezeu este etern, unic, universal, atotputernic, atotștiutor, atotvăzător, pretutindeni în spațiu și timp. Abaterea de la prescripțiile biblice duce la erezie.
    Și alte religii sunt constituite tot din oameni. Le respect credința acestor oameni dar nu o împărtășesc. Suntem diferiți (simțim, gândim, acționăm și vorbim diferit) dar toți suntem fiii lui Dumnezeu, trăim pe aceeași planetă, trebuie să ne respectăm și să fim toleranți.

    • Domnule Necula,

      Credința creștină este mult mai mult decât o filozofie sau o religie, este O RELAȚIE PERSONALĂ CU DUMNEZEU PRIN DOMNUL IISUS HRISTOS – SINGURUL MIJLOCITOR. În timp ce filozofiile acestei lumi te îndreaptă spre NICĂIERI, credința creștină te îndrumă pe CALEA CĂTRE MÂNTUIRE, îți conferă o direcție clară, un sens al existenței. Una e să orbecăim prin filozofie sau prin diverse religii moarte și alta este să îmbrățișăm O RELIGIE VIE care se caracterizează prin faptul că schimbă în profunzime inima și viața omului, oferindu-i șansa de a fi mântuit, respectiv, perspectiva unei vieți veșnice trăite în prezența lui Dumnezeu. Aveți dreptate când spuneți că trebuie să respectăm alte religii dar eu ridic problema sub aspect practic și îmi pun întrebarea LA CE-MI FOLOSEȘTE O RELIGIE care nu-mi schimbă viața cu nimic, care mă lasă să fiu ACELAȘI FEL DE OM ca și până acum, care mă orientează spre nicăieri, spre nimic… Avem de ales între filozofiile lumii păgâne și teologia creștină, de această alegere vitală, depinzând direcția pe care mergem, modul de a trăi și de a ne comporta pe acest pământ și mai ales SOARTA NOASTRĂ VEȘNICĂ…

      Dacă îl urmez pe Voltaire, pe Sartre sau pe Cioran, voi ajunge la concluzia că singura soluție este să mă sinucid (conform acestor ”genii filozofice”, din moment ce existența mea se termină la mormânt, din moment ce ”nu există” Dumnezeu, rezultă inevitabil că am dreptul să decid SINGUR cum îmi închei socotelile pe acest pământ)
      Dacă mă bazez pe Sfânta Scriptură – Cuvântul lui Dumnezeu – atunci voi ajunge la concluzia ca singura soluție este SĂ-L URMEZ PE HRISTOS pentru că El este CALEA CĂTRE MÂNTUIRE, El este Adevărul și Viața.

      Dacă eu cred într-un Dumnezeu panteist sau panenteist, voi culege roadele acestor filozofii de sorginte asiatică / păgână și mă voi afla în cel mai mare pericol care poate exista pentru sufletul meu adică RATAREA MÂNTUIRII

      CE CALE ALEG ? CE DECID ? ÎN CINE CRED ? Într-o floare ? Într-un pom ? Într-o piatră ?!? Într-un Dumnezeu panteist sau panenteist, în lipsa / absența / non-existența lui Dumnezeu sau într-un Dumnezeu al credinței creștine ?!?

      Sunt întrebări esențiale care trebuie să ne pună pe gânduri ACUM cât încă se mai poate, până nu e prea târziu… Nu mai este timp pentru ”experimente” filozofice… E prea riscant și NU NE PUTEM PERMITE ACEST LUX ! Mântuirea este mai presus de orice filozofie și de orice religie !

      Domnul să ne lumineze pe fiecare ! Amin.


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: