TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

BIBLIA, CREDINŢA ŞI ROMÂNII – UN FILM DE ADI GLIGA

„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea!”
(Luca 13:24)

ROMANII SUNT FARA HRISTOS SI FARA DUMNEZEU

Îmi place foarte mult când văd oameni care se consumă enorm pentru starea de mizerie morală în care se află poporul român. ADI GLIGA este unul dintre slujitorii lui Dumnezeu care suferă pentru acest popor „creştin”.
Poţi să-ţi dai seama de acest lucru, numai dacă asculţi cântările lui Adi Gliga, rămâi puternic impresionat de mesajul lor deosebit şi de stilul direct, personal, prin care Adi aduce Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta.
Ascultaţi cântările lui Adi Gliga, vizionaţi videoclipurile sale şi veţi vedea că am dreptate, veţi simţi şi voi (ca şi mine) prezenţa Duhului Sfânt, veţi fi cercetaţi, încurajaţi, treziţi la realitate, vi se vor deschide ochii, pentru că aici nu este vorba de Adi ci este vorba de Cuvântul Domnului, de litera şi spiritul Evangheliei, de învăţătura creştină biblică sănătoasă de care românii au nevoie ca de aer.

Eu nu spun că în acest popor nu există şi oameni deosebiţi care încearcă să trăiască o viaţă curată, în ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu dar aceştia sunt doar o minoritate, sunt foarte puţini…
Nici n-ar trebui să ne mire acest lucru pentru că Biblia spune foarte clar că pe calea cea strâmtă (care duce spre mântuire şi implicit spre Împărăţia lui Dumnezeu) intră MINORITATEA şi în niciun caz majoritatea. Deci în Rai nu se intră cu grămada, cu majoritatea sau cu „majoritarii”… Acest adevăr esenţial reiese cu foarte multă claritate de pe paginile Sfintei Scripturi.
Cine doreşte să se convingă de acest lucru, n-are decât să deschidă Biblia
(în special Noul Testament) şi să o citească pentru a ajunge la cunoştinţa adevărului şi pentru a păşi în viaţă pe o cale bună şi sănătoasă din care va avea numai de câştigat (bineînţeles că ateiştii mă vor contrazice şi vor contesta această cale bună şi sănătoasă, nu mai spun că se vor supăra că-i numesc „ateişti” în loc de atei). De această dată nu mă adresez ateiştilor în mod deosebit (deşi sunt vizaţi inclusiv dumnealor care preferă să spună că sunt „ortodocşi” că aşa sună bine) ci mai ales CELOR CARE SPUN CĂ SUNT CREŞTINI (nu discutăm de cult, confesiune, denominaţiune).

ROMÂNILOR CARE SPUNEŢI CĂ SUNTEŢI „CREŞTINI DE 2000 DE ANI”, DESCHIDEŢI OCHII ŞI TREZIŢI-VĂ PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU ! ÎNCĂ MAI PUTEM SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DOMNUL DUMNEZEU !

Felicitări din toată inima, producătorului NEW VISION ROMANIA, felicitări moderatorului Cătălin Ciuculescu, cameramanului Samuel Tunaş şi nu în ultimul rând lui Adi Gliga pentru montajul reuşit ! Fiţi binecuvântaţi şi continuaţi să slujiţi Domnului în acelaşi mod, cu toată fiinţa voastră ! Domnul să vă ajute !

Vă invit să urmărim împreună acest material video deosebit care ar trebui difuzat pe toate posturile naţionale de televiziune pentru a putea fi vizionat de toţi românii ! Vă doresc ca naşterea lui Hristos să vă fie de folos !

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

ATENŢIE ! RECLAMA DE MAI JOS ESTE IMPUSĂ DE WORDPRESS.COM ŞI NU ARE ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ CU BLOGUL MEU !!!

CA SĂ SCAP DE ACESTE RECLAME NEDORITE, TREBUIE SĂ PLĂTESC DIN BUZUNARUL PROPRIU… VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE !

FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Anunțuri

5 răspunsuri to “BIBLIA, CREDINŢA ŞI ROMÂNII – UN FILM DE ADI GLIGA”

  1. Draga Adi, te urmaresc si te admir de aici din State, unde am ajuns in 1977. Am parasit clandestin Romania dupa ce am fost inchis mai multi ani in inchisorile lui Ceausescu. In 23 Februarie 1977, poarta inchsorii Gherla s-a deschis larg pentru mine si orbit de un soare primaverin, am pasit afara, intr-o inchisoare ceva mai larga. Comandantul inchisorii, pe atunci era colonelul Trocaru, de asemenea membru supleant in Marea Adunare Nationala ! Pe peronul garii din Gherla, am ingenunchiat si am cerut ajutorul lui Dumnezeu, sa ma ajute sa nu mai fiu prins niciodata, sa scap, sa trec cu succes frontiera R.S.R.-ului si sa devin liber ! Tatal Ceresc mi-a ascultat rugaciunea si in vara aceluiasi an, urmarit de agentii Securitatii, am trecut inot Dunarea prin Cazne in Iugoslavia, apoi tot clandestin frontiera in Austria, unde am primit azil politic si dreptul de emigrare in Statele Unite. Povestea vietii mele este tumultoasa, plina de incercari, experiente si examene grele, ce as dori sa le astern pe sute si sute de foi, sa scriu o carte care sa dezvaluie multor cititori dragostea pe care Dumnezeu mi-o poarta !

    Acum, real, infiorator si trist, si la noi aici in State, datorita necredintei si departarii de Dumnezeu, soseste treptat comunismul ! Dar inainte ca el sa prinda radacini ireversibile, as dori sa ne intalnim, sa stam pe indelete de vorba ! Pastorul Petru Lascau din Arizona cunoaste destul de bine adevarata mea identitate si daca-l contactezi, te va ajuta sa luam legatura. Anonimatul meu, desi nu prea profund dar similar anonimatului generalului Pacepa, isi are rostul lui iar eu, personal, il consider bine motivat ! Sper ca vei lua in considerare dorinta mea de a ne intalni, de preferinta aici in State, unde ma voi stradui sa-ti acord cateva zile de reala vacanta, de autentica relaxare si odihna, in inima naturii, in mijlocul preeriei din Indiana, departe de lumea dezlantuita !

    God bless you, dear brother in Christ, Adi Gliga !

    • Moş Ion Roată, ar fi foarte bine să scrii o carte în care să prezinţi povestea vieţii dumitale şi Îl rog pe bunul Dumnezeu să te ajute să-ţi împlineşti această frumoasă dorinţă !

      Pe de altă parte, eu zic să dai un COPY şi un PASTE pe comentariul pe care tocmai l-ai postat pe blogul meu şi să-l repostezi inclusiv pe linkul de mai jos :

      http://tomisthecat.ro/adi-gliga-un-tanar-slujitor-al-lui-dumnezeu/

      Linkul pentru comentarii este acesta :

      http://tomisthecat.ro/adi-gliga-un-tanar-slujitor-al-lui-dumnezeu/#comments

      Îţi recomand cu căldură să faci acest lucru pentru că există o şansă ca Adi Gliga să viziteze vreodată pagina respectivă de Internet pe care am înfiinţat-o pe blogul meu, special pentru el. Trebuie să fiu foarte sincer şi să-ţi spun înaintea Domnului că eu n-am avut (deocamdată) plăcerea şi bucuria să-l cunosc personal pe Adi Gliga şi nici n-am fost vreodată la vreun concert al lui deşi mi-aş fi dorit foarte mult. Nu e rău deloc că ai intrat pe blogul meu şi că te-ai gândit să-l contactezi pe Adi Gliga dar părerea mea este că ar fi bine să dai un COPY şi un PASTE pe comentariu şi să-l postezi inclusiv pe site-ul lui Adi, unde ai şanse mult mai mari să fii remarcat de Adi. M-aş bucura enorm ca Adi Gliga să-mi facă bucuria şi onoarea să viziteze blogul meu dar nu ştiu dacă el are timp, sunt sigur că e foarte prins, slujeşte mult lui Dumnezeu, este deosebit de implicat, ar fi mare lucru dacă ar fi intrat măcar o singură dată pe blogul meu.

      Nu uita că te mai aştept cu drag pe blogul meu unde întotdeauna eşti binevenit !

      Îţi doresc un An Nou binecuvântat şi fericit !
      Slavă lui Dumnezeu şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui ! La mulţi ani veşnici, scump frate în Hristos ! 🙂

      P.S. Acesta este site-ul lui Adi : http://www.adigliga.ro/

    • Moş Ion Roată, aici poţi să-i trimiţi un mesaj lui Adi Gliga :

      http://www.adigliga.ro/contact-2/

  2. La multi ani ! Am reflectat mai profund la sfatul si sugestia ta şi… m-am decis sa-ti incredintez tie acest serviciu, respectiv transferul comentariului meu pe site-ul lui Adi. Astfel, el va afla ca are sinceri admiratori; si poate, prin voia Domnului, viitori colaboratori si asociati spiritului si devotamentului misionar pe care el il exercita prin deosebitul si originalul lui talent, prin muzica vibranta si calda, ce a ajuns raspandita in lungul si latul Pamantului !

    Iti doresc din toata inima mult succes si binecuvantare Divina in intreaga ta activitate bloghistica !

    Sincerely,

    • LA MULŢI ANI VEŞNICI !
      dragă Moş Ion Roată ! 🙂

      Chiar din ziua de 28 decembrie 2012, i-am trimis un mesaj e-mail lui Adi Gliga şi în plus, am intrat inclusiv pe site-ul lui la rubrica respectivă de CONTACT unde există un formular online care mi-a permis să-i las un mesaj.

      http://www.adigliga.ro/contact.html

      Întrebările pe care mi le pun eu sunt DACĂ şi CÂND va intra Adi Gliga pe site-ul său sau pe adresa personală de e-mail, fiind probabil foarte prins, mai ales în această perioadă, îmi imaginez că este deosebit de solicitat şi nu ar fi exclus ca să nu apuce să-şi verifice INBOX-ul mai ales dacă nu este internaut (spre deosebire de mine care sunt obligat să lucrez foarte mult pe Internet, dată fiind natura şi specificul activităţii mele de blogger evanghelic).
      Am prieteni care îşi verifică adresa e-mail o dată pe săptămână sau chiar o dată pe lună. Chiar mă întreb de ce şi-au mai deschis o adresă e-mail din moment ce o verifică atât de rar…

      M-aş bucura ca Adi Gliga să afle că îl susţin, îl promovez cum se cuvine pe blogul meu şi mă rog pentru el, dar mult mai mult m-aş bucura ca să-ţi răspundă dumitale la mesaj şi să poţi să-i oferi aşa cum ai promis, o vacanţă frumoasă de câteva zile, mă gândesc că prin acele colţuri de preerie americană, ar putea să filmeze şi să realizeze nişte videoclipuri superbe. Pe de altă parte, costurile ar fi mult mai mici dacă ar filma prin munţii noştri, aici în România avem peisaje deosebite, ţara noastră este un adevărat colţ de rai dar noi, românii, nu ştim să preţuim aceste meleaguri de vis… Mare păcat de această ţară minunată pe care nu o apreciem ! Sper din toată inima ca într-o zi, România să iasă din mizerie, atât din cea materială dar mai ales din cea morală…

      Îţi mulţumesc mult pentru gândurile frumoase exprimate prin cuvinte calde, prin urări de bine referitoare la modesta mea activitate şi slujire în calitate de blogger creştin evanghelic, să-mi ajute bunul Dumnezeu să pot continua mai departe cu ajutorul şi voia Sa ! Pentru dumneata, îmi îndrept ruga către Domnul ca să ai un an 2013 plin de bucurii şi împliniri, multe biruinţe pe Calea Sfântă a Mântuirii, sănătate şi binecuvântare pentru toţi cei dragi apropiaţi !


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: