TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

ADI GLIGA – UN TÂNĂR SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU

ADI GLIGA - UN TÂNĂR SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU

În mijlocul zgomotului infernal din jurul nostru, într-o lume agitată
şi preocupată de lucrurile pieritoare care ne depărtează de Dumnezeu,
iată că există şi altfel de oameni.

Am avut bucuria să descopăr (deocamdată numai pe Internet) un tânăr slujitor al lui Dumnezeu care m-a impresionat foarte mult.
Numele lui este ADI GLIGA.

Sunt convins că unii dintre voi, aţi auzit despre el şi mai ales despre ceea ce face el ! Nuuu… nu este un mare pastor sau misionar… nu este un renumit predicator cunoscut pe plan internaţional şi nu-l veţi vedea predicând Evanghelia la amvoanele a zeci sau sute de Biserici Evanghelice !
Adi Gliga nu face evanghelizări pe stadioane şi nu-şi propune să-i concureze pe Billy Graham sau pe Luis Palau !

În schimb, Adi slujeşte lui Dumnezeu într-un mod care îţi dă de gândit !
Muzica lui Adi Gliga este MAI PĂTRUNZĂTOARE DECÂT CEA MAI TARE PREDICĂ !!! Adi Gliga este un evanghelist extraordinar prin cântecele lui superbe şi mai ales prin mesajul deosebit de puternic pe care reuşeşte să ni-l transmită… cuvinte sfinte şi dătătoare de viaţă care te determină să te opreşti din drumul tău, să-ţi dai seama că ai ajuns la o răscruce şi să faci O ALEGERE CLARĂ ŞI IREVERSIBILĂ ! Prin toate cântările sale, Adi Gliga îţi pune în faţă Binele şi Răul, Lumina şi Întunericul, Viaţa şi Moartea ! Adi te invită să fii un om înţelept ! Când îl ascult pe Adi, cântând, parcă văd în faţa ochilor o Biblie care se deschide special pentru mine… Versurile şi melodiile sale sunt nişte rugăciuni înălţate înaintea lui Dumnezeu… Atunci când îl ascult pe Adi Gliga, Duhul Sfânt îmi cercetează cu adevărat inima !

Îţi mulţumesc, Adi, pentru toată dăruirea şi slujirea ta, pentru bucuria pe care o faci îngerilor din Ceruri şi semenilor tăi de pe pământ ! Aşa să faci toată viaţa ta ! Să nu-ţi schimbi niciodată stilul şi să mergi mai departe pe acest drum ! Fii binecuvântat, fratele meu !

Iar voi, dragi prieteni, rugaţi-vă pentru acest tânăr slujitor al lui Dumnezeu ! Muzica lui Adi Gliga te apropie de Cuvântul Sfânt şi te înalţă spre Cer ! 
Vreţi să vă convingeţi că am dreptate ?!?
Ascultaţi câteva superpiese muzicale pe care le-am găsit pe YouTube şi veţi vedea cu ochii voştri ! Vă asigur că NU VEŢI REGRETA !!!

NU UITA ! DACĂ EŞTI CREŞTIN ADEVĂRAT ŞI DOREŞTI SĂ-I SLUJEŞTI LUI DUMNEZEU, TE ROG SĂ CUMPERI CD-URILE ŞI DVD-URILE LUI ADI GLIGA ŞI SĂ LUPŢI ÎMPOTRIVA PIRATERIEI AUDIO-VIDEO !!! CONTACTEAZĂ-L AICI PE ADI GLIGA, SPUNE-I CÂT DE MULT ÎL APRECIEZI, ROAGĂ-TE PENTRU EL, IAR APOI TE ROG SĂ FACI O COMANDĂ CARE ÎNSEAMNĂ O INVESTIŢIE PENTRU SUFLETUL TĂU ŞI AL ALTORA !
FII BINECUVÂNTAT ŞI ÎŢI MULŢUMESC !

22 răspunsuri to “ADI GLIGA – UN TÂNĂR SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU”

  1. Este foarte important să punem în negoţ Talantul pe care l-am primit de la Domnul ! Nu poate să spună un creştin că el nu are vreun talant ! În Via Domnului nu sunt şomeri ! Important este să dorim să lucrăm pe ogorul credinţei ! Amin !

    • ÎN VIA DOMNULUI NU SUNT ŞOMERI !

      Dragă Cristi, există foarte mult adevăr în ceea ce spui ! Fiecare dintre noi avem câte un dar de la Dumnezeu şi trebuie să-I slujim cu toată fiinţa noastră ! Cine spune că nu are cu ce să slujească Domnului probabil că nu îşi cunoaşte darurile sau poate că nu vrea să slujească !

      Există oameni care sunt dăruiţi de Dumnezeu dar care nu sunt încurajaţi să-şi valorifice potenţialul şi talentul deosebit. Unii dintre aceşti oameni rămân toată viaţa în umbră şi este mare păcat…

      Adi Gliga a avut o perioadă foarte grea a vieţii lui dar s-a întors la Dumnezeu şi nu a rămas în umbră ci a venit la lumina Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos ! Adi nu va regreta niciodată că a făcut acest lucru şi a înţeles ce înseamnă să primeşti binecuvântarea lui Dumnezeu şi cum poţi să fii un om fericit în ciuda greutăţilor şi nenorocirilor vieţii care de multe ori se abat asupra noastră…

      Dumnezeu să ne ajute să mergem pe Calea Mântuirii !
      Te mai aştept pe blogul meu !
      Fii binecuvântat, prietene ! 🙂

  2. Mulţumesc, Tom ! Foarte frumos… adevărat…
    ”totu-i goană după vânt”…. cuvintele sunt de prisos… Felicitări pentru descoperire !

    • Dragă Maria, cu multă plăcere îţi recomand să asculţi piesele lui Adi Gliga şi să le recomanzi tuturor prietenilor tăi ! În spatele acestor melodii minunate există cel mai de preţ lucru : CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !!! Asta dă valoare deosebită tuturor pieselor interpretate de Adi Gliga !
      Eu auzisem de ani de zile despre Adi Gliga dar nu îl ascultasem şi abia anul acesta am văzut şi eu cam ce mesaj transmite el şi cam ce fel de piese muzicale interepretează.

      Trebuie să recunosc că muzica lui Adi m-a fascinat, dar şi mai mult m-a fascinat MESAJUL TRANSMIS, respectiv cuvintele dătătoare de viaţă care se ascund în spatele muzicii sale superbe de cea mai bună calitate !
      Mesajul lui Adi este deosebit de puternic !

      Fii binecuvântată, Maria ! Nu uita că întotdeauna eşti binevenită pe blogul meu şi te mai aştept cu drag, scumpă prietenă !

  3. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe acest om minunat !
    Cântările lui fac mult bine sufletului meu şi mă apropie de Dumnezeu !
    Să-l ajute Dumnezeu ca ceea ce a început să ducă la bun sfârşit !

    • Mihaela, mai întâi îţi spun BINE AI VENIT pe blogul meu şi te mai aştept cu drag ! Nu uita că întotdeauna eşti binevenită !

      AMIN ! Domnul să-ţi asculte rugăciunea !
      Nu am avut plăcerea să-l cunosc personal pe Adi Gliga dar doresc din toată inima ca bunul Dumnezeu să-l ajute să slujească mai departe pentru gloria Cerului şi pentru mântuirea sufletelor omeneşti însetate după Cuvântul Sfânt aducător de viaţă veşnică !

      Dumnezeu să te păstreze în harul Său !

  4. Adi Gliga mi-a schimbat viaţa ! Sunt fericită, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu şi mă rog pentru el !

    • Maria, mă bucur că bunul Dumnezeu a intervenit în viaţa ta şi Duhul Sfânt a atins inima ta prin melodiile lui Adi Gliga !

      Esenţa vieţii constă în a-L primi pe Iisus Hristos ca DOMN ŞI MÂNTUITOR al sufletului tău ! Atunci când tu ai decis să ÎL urmezi pe Domnul Iisus Hristos, sunt sigur că bucuria împăcării cu Dumnezeu şi a mântuirii s-a revărsat din Cer peste tine !
      Tocmai de aceea eşti atât de fericită !
      Omul care se întoarce CU ADEVĂRAT la Domnul devine UN OM FERICIT ŞI ÎMPLINIT indiferent de greutăţile şi încercările acestei vieţi trecătoare…

      Fii binecuvântată, dragă Maria şi nu uita că întotdeauna eşti binevenită pe blogul meu !

  5. Paul, mie îmi plac toate videoclipurile lui Adi Gliga iar acesta pe care mi l-ai trimis tu este chiar deosebit. Îţi mulţumesc ! Bless you !

  6. E interesant ceea ce cânţi… dar dacă te-ai considera creştin adevărat, ai fi doar creştin şi atât, nimic mai mult, simplu şi adevărat.

    Bunul Dumnezeu si Sfânta Fecioară Maria, Mama tuturor, nu cer imposibilul, doar să crezi ca un adevărat creştin catolic, nimic mai mult, nu altceva. Credinţa provine din suflet nu de la trup, apoi dacă oamenii au împărţit Biserica lui Hristos în mii şi mii de bisericuţe, Trupul şi Sângele Lui Isus rămâne doar unul.

    • Dragă Ligia Maria Muntean, din nefericire, eu nu cânt deloc pentru că nu sunt Adi Gliga ci doar un simplu şi neînsemnat slujitor al lui Dumnezeu, diacon într-o Biserică Evanghelică din România. Dacă aş fi fost pastor, poate cântam şi eu în timpul serviciilor divine de închinare din Biserică… Adi Gliga este mult mai mult decât un pastor sau decât un diacon… Adi Gliga este UN ADEVĂRAT SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU chiar dacă nu e ortodox aşa cum e „la modă” în România…

      De fapt… tu ştii foarte bine că toată lumea e ortodoxă… Ion Iliescu (ex-preşedintele României) e ortodox (chiar dacă e ateu „liber cugetător”), Gigi Becali e ortodox (chiar dacă înjură de spurcă), Traian Băsescu e ortodox, etc… Sunt „n” exemple de acest gen…

      Dacă discuţi cu o groază de ATEIŞTI (cum fac eu pe blogul meu), 99% dintre ei vor spune că sunt „ortodocşi” şi să te ferească Dumnezeu să le zici ceva, că imediat se simt jigniţi, ofensaţi şi strofocaţi, deşi ar fi mult mai frumos din partea dumnealor să recunoască SINCER că NU sunt creştini (nici măcar ortodocşi)…

      „…dacă te-ai considera creştin adevărat, ai fi doar creştin şi atât, nimic mai mult, simplu şi adevărat.”

      Atunci când faci afirmaţia de mai sus, CUI TE ADRESEZI ?!? Mie, bloggerului evanghelic Tomis the Cat sau lui Adi Gliga ?!? Aştept să-mi răspunzi ca să ştiu şi eu cum să-ţi răspund…

      „Bunul Dumnezeu si Sfânta Fecioară Maria, Mama tuturor, nu cer imposibilul, doar să crezi ca un adevărat creştin catolic…”

      Nu ştiu ce ne cere Sfânta Fecioară Maria, cu privire la A FI SAU A NU FI CATOLIC (Biblia nu menţionează ABSOLUT NIMIC în acest sens) dar pot să-ţi spun ce ne cere bunul Dumnezeu.

      Bunul Dumnezeu NU ne cere să fim catolici sau evanghelici, nici ortodocşi sau mai ştiu eu ce…
      Bunul Dumnezeu NU ne cere să aderăm la o religie sau alta, ci ne cere SĂ-L URMĂM PE DOMNUL IISUS HRISTOS, Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om.

      La Sfânta Judecată de Apoi, bunul Dumnezeu NU NE VA ÎNTREBA dacă am fost evanghelici, catolici sau ortodocşi, ci ne va spune una din cele 2 variante :

      1) Bine, rob bun şi credincios ! Intră în bucuria Stăpânului tău şi bine ai venit în Împărăţia Cerurilor !

      2) Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în iadul care arde cu foc şi pucioasă ! (nota bene : nu se spune NIMIC despre purgatoriu… nu se spune că „se mai poate face ceva” şi după moarte [pentru mântuirea sufletului]

      Îţi doresc o seară de Duminică binecuvântată !

      • Tomis the Cat, în rândurile de mai sus faci afirmația: „nu știu ce ne cere Sfânta Fecioară Maria (Biblia nu menționează ABSOLUT NIMIC în acest sens)… nu știu în ce Biblie citești tu, dar în a mea, la Evanghelia după Ioan cap. 2 cu vers. 5 Mama Lui zice „să faceți orice vă va zice”… deci… sunt multe lucruri pe care ni le zice Mântuitorul nostru să le facem în toată perioada Lucrării Lui

      • Dorina, îți mulțumesc foarte mult pentru comentariu, da, într-adevăr, ai mare dreptate, nu m-am exprimat eu corect dar acum am rectificat ca să se înțeleagă exact ce am vrut să spun ! Vei vedea că acum am scris așa (și așa rămâne definitiv) :

        ”Nu ştiu ce ne cere Sfânta Fecioară Maria, cu privire la A FI SAU A NU FI CATOLIC (Biblia nu menţionează ABSOLUT NIMIC în acest sens) dar pot să-ţi spun ce ne cere bunul Dumnezeu.”

        Și în Biblia mea (traducerea Cornilescu) scrie exact cum spui tu, adică :

        Iisus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”
        Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice!”

        (Ioan 2:4-5 )

        Fii binecuvântată !

  7. Dumnezeu să te binecuvânteze, Tomis, mă bucur că încerci să ţii candela aprinsă şi că îl apreciezi pe Adi Gliga! Îl ador şi ţin foarte mult la acest creştin Adi Gliga de prima dată când l-am văzut şi auzit, nu avea un chip f.frumos, dar am văzut dincolo de aparenţe un suflet sincer pentru Dumnezeu. Bineînţeles, cu timpul a devenit şi el foarte frumos că s-a mai maturizat. Dumnezeu i-a schimbat şi inima şi chipul, e frumos aşa cum trebuie să fie creştinul sincer.

    Rămâi prieten fidel cu Adi că ai multe încă de învăţat de la el şi de la experienţele lui. E creştin sincer, e realist, e genial în tot ce face, muzica, filme, videoclipuri, etc, ce mai, e creştinul favorit nr. 1 ca sinceritate, de vreo 5 ani îl cunosc şi-l ascult zi de zi din prima zi.

    Din câţi creştini ascult şi cunosc, Adi are cei mai multi talanţi de la care oricine are ceva de învăţat şi aplicat în viaţa lui, e ca în Matei 25:13-29.

    Dumnezeu să îl binecuvânteze pe Adi şi să ajungă în viaţa veşnică alături de toţi sfinţii lui Dumnezeu!

    • Heart Joy, din nefericire, nu am avut niciodată plăcerea să-l cunosc personal pe Adi Gliga… M-aş simţi onorat şi foarte fericit să mă număr printre prietenii lui fideli dar deocamdată nu am avut ocazia să-l văd faţă în faţă sau să stau de vorbă personal cu el. Poate că într-o zi, această dorinţă mi se va îndeplini dar mie nu-mi place să forţez lucrurile ci Îl las pe Domnul să-mi dea ocazia să-l cunosc pe Adi Gliga. Până atunci, el rămâne în inima mea, îl iubesc ca pe un scump frate întru Hristos şi-l voi populariza mereu pe blogul meu, indiferent dacă-l voi cunoaşte sau nu, vreodată. Adi Gliga este UN PUNCT DE REPER MORAL pentru mine, un exemplu prin care învăţ CU CE ATITUDINE TREBUIE SĂ MĂ APROPII DE DUMNEZEU. Asta învăţ eu de la Adi… CUM trebuie să mă raportez la Divinitate… Şi multe altele… O viaţă trăită intens cu Dumnezeu în fiecare zi, un mod eficient de a evangheliza oamenii şi de a-i conduce pe Calea Mântuirii.

      În toate videoclipurile, Adi Gliga are o privire adâncă, se uită direct în ochii omului şi îţi răscoleşte sufletul în dorinţa lui sinceră de a te ajuta să te întorci cu adevărat la Dumnezeu. Este un tânăr deosebit şi mă rog pentru el.

      Domnul să-l binecuvânteze pe Adi Gliga şi să te binecuvânteze şi pe tine ! Te mai aştept pe blog ! 🙂

  8. E ADEVĂRAT… ADI ÎL SLUJEŞTE PE DUMNEZEU DIN TOATĂ INIMA… CRED CĂ MESAJUL SĂU STRĂPUNGE MULTE INIMI PT CĂ TOT CEEA CE CÂNTĂ O FACE CU TOATĂ INIMA. DE FAPT CÂNTĂRILE LUI SUNT CA NIŞTE RUGĂCIUNI ÎNĂLŢATE DOMNULUI. DUREREA CE SE CITEŞTE ÎN OCHII LUI E MARE… A TRECUT PRIN MULT MAI MULTE DECÂT AR FI PUTUT SUPORTA UN OM ŞI TOTUŞI A RĂMAS ÎN PICIOARE… MÂNA LUI ISUS L-A SPRIJINIT. AM AVUT OCAZIA SĂ-L VĂD CÂNTÂND ŞI ÎNTR-ADEVĂR ARE O VOCE DE ÎNGER, DAR M-A IMPRESIONAT MAI TARE CE AM VĂZUT ÎN OCHII LUI… CUM ZICEAM, O MARE DURERE DAR CIUDAT ŞI O PACE… O PACE ADÂNCĂ. E UN OM MINUNAT ŞI BINECUVÂNTAT DE DUMNEZEU…

    • Noe, îţi mulţumesc pentru comentariul tău.
      Ai sintetizat foarte bine ceea ce am scris eu în articolul meu. De fapt şi Adi Gliga spune despre el (pe site-ul lui) că este un om foarte direct şi-i place să spună lucrurilor pe nume. Adi Gliga nu bate câmpii, transmite mesajul lui Dumnezeu exact către ţintă şi tocmai aşa se explică eficienţa lucrării şi slujirii sale înaintea Domnului.

      Fii binecuvântat, Noe, te mai aştept pe blogul meu ! 🙂

  9. Am citit mult despre Adi Gliga, acest minunat copil al lui DUMNEZEU. Ascult cu plăcere cântările lui pline de adevăr, care mângâie sufletul meu. Acest minunat creştin, a fost ales de Domnul să fie mesagerul LUI. Mulţi creştini Îl laudă pe Domnul dar Adi e uns cu Duhul Sfânt. Se simte. Eu îl iubesc mult de tot pe Adi. DUMNEZEU SĂ-L BINECUVÂNTEZE !

    Mi-aş dori mult dacă l-ar trimite DUMNEZEU şi la noi în MORENI-DÂMBOVIŢA în Biserica BAPTISTĂ BETEL. TREBUIE SĂ NE RUGĂM MULT PENTRU ACEASTA !

  10. Piraterie audio-video? Să înţeleg că nu pot să caut o piesă de-a lui Gliga pe youtube, de ex, şi să investesc prin aceasta ptr sufletul meu, trebuia doar să-i comand cd-urile şi dvd-urile? sau cum? la ce te referi mai exact? mi se pare o chestie naivă ceea ce promovezi sau felul cum promovezi.

    • Oana, nu ştiu dacă tu ai înţeles ce-am vrut să spun sau poate că eu nu m-am exprimat într-un mod foarte clar…

      Dacă vei citi cu atenţie ce am scris, vei vedea că folosesc de două ori TE ROG :

      TE ROG SĂ CUMPERI CD-URILE ŞI DVD-URILE LUI ADI GLIGA ŞI SĂ LUPŢI ÎMPOTRIVA PIRATERIEI AUDIO-VIDEO !!! CONTACTEAZĂ-L AICI PE ADI GLIGA, SPUNE-I CÂT DE MULT ÎL APRECIEZI, ROAGĂ-TE PENTRU EL, IAR APOI TE ROG SĂ FACI O COMANDĂ CARE ÎNSEAMNĂ O INVESTIŢIE PENTRU SUFLETUL TĂU ŞI AL ALTORA !

      Formula ”TE ROG” demonstrează foarte clar că NU EŞTI OBLIGATĂ să faci un lucru, ci EŞTI RUGATĂ să faci un anumit lucru (este o diferenţă enormă între a fi rugat să faci ceva şi a fi obligat să faci ceva).

      Tu poţi să cauţi cât vrei tu pe YouTube piese interpretate de Adi Gliga, investind astfel PENTRU SUFLETUL TĂU, dar eu zic că ar fi mult mai ferice de tine să cumperi CD-uri şi DVD-uri cu Adi Gliga pentru ca apoi să le faci cadou, investind astfel PENTRU SUFLETUL ALTORA !!! Cel mai frumos lucru este SĂ TE GÂNDEŞTI LA BINELE ALTORA şi să te lupţi pentru ei, pentru mântuirea şi veşnicia sufletelor lor !

      La asta m-am referit şi nu cred că e o chestie naivă să te gândeşti la salvarea sufletelor celor dragi ţie (rude, prieteni, etc). Nu mai spun că prin orice CD sau DVD Adi Gliga cumpărat de tine, SUSŢII LUCRAREA LUI DUMNEZEU în România, o ţară „creştină de 2000 de ani” care are nevoie mai mult ca niciodată de Hristos şi de Dumnezeu !!!

  11. Oana, îmi cer iertare că mă amestec dar e adevărat ce spune Tomis… Nu e o naivitate să investeşti în sufletele altora! Mesajul lui Adi poate schimba inimi şi un CD dat celui ce are nevoie de mângâiere alături de rugăciuni înălţate Tatălui pt. ca acel mesaj să fie înţeles, poate atinge mai mult decât mii de cuvinte. Şi da, poţi asculta pe YouTube melodiile lui, dar un CD îl poţi lua cu tine oriunde… pe mine mă linişteşte să-l ascult pur şi simplu când conduc.

    Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe noi toţi la fel!

  12. Foarte frumos! DUMNEZEU să te călăuzească şi să te binecuvânteze în continuare!
    Eşti deosebit, ADI şi de aceea noi te iubim.


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: