TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

C.S. LEWIS (06) MORALITATE ŞI PSIHANALIZĂ 

Aş dori să evoc memoria regretatului poet şi blogger evanghelic IONATAN PIROŞCA care prin dăruirea şi bunătatea sa, a permis accesul publicului internaut la o lucrare de referinţă a marelui apologet CLIVE STAPLES LEWIS (1898-1963) o lucrare excepţională numită MERE CHRISTIANITY (CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU) Am considerat că este de datoria mea morală să preiau acest material de pe Internet şi să-l public pe blogul meu, deoarece POPORUL ROMÂN TREBUIE SĂ CITEASCĂ ACEASTĂ CARTE EXCEPŢIONALĂ ce nu trebuie să lipsească din casele românilor ! Poporul român trebuie să respingă cu fermitate toate non-valorile şi trebuie să contracareze fenomenele de degradare valorică care iau o amploare din ce în ce mai mare, telenovelizând, manelizând şi ferentarizând din ce în ce mai mult spaţiul cultural şi spiritual al României ! Trebuie să contribuim fiecare dintre noi la purificarea şi la valorizarea societăţii româneşti, în această direcţie, încadrându-se şi decizia mea de a-l face cunoscut, românilor, pe un om extraordinar care a avut neşansa să treacă în veşnicie EXACT în ziua asasinării preşedintelui american Kennedy (22 noiembrie 1963), moartea lui fiind umbrită din nefericire de acel eveniment cu puternice rezonanţe mediatice !
Ziarele s-au vândut mult mai bine dacă au scris despre moartea lui Kennedy, decât dacă ar fi scris mai mult despre moartea şi mai ales despre opera reputatului profesor universitar C.S. LEWIS !
Dumnezeu să mângâie familia îndurerată a lui Ionatan Piroşca care a trecut în veşnicie la numai 52 de ani ! Mulţumim, Ionatan, pentru tot ce ai făcut pentru proclamarea Evangheliei ! Să ne revedem cu bine în Împărăţia lui Dumnezeu !

CARTEA „CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU” de C.S. LEWIS, POATE FI CUMPĂRATĂ DE LA EDITURA HUMANITAS !

De la data când a fost prima dată publicată (1941) şi până astăzi, cartea aceasta s-a vândut în multe exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept călăuză pentru întoarcerea la o credinţă vie şi mântuitoare în Dumnezeu. Citiţi-o şi nu veţi regreta !

CARTEA III

MORALITATE ŞI PSIHANALIZĂ

Am spus că nu vom obţine niciodată o societate creştină decît dacă cei mai mulţi dintre noi devin creştini. Desigur, aceasta nu înseamnă că putem amîna să acţionăm pentru schimbarea societăţii pînă la o dată imaginară din viitorul îndepărtat. Înseamnă că trebuie să ne apucăm de amîndouă lucrurile deodată — (1) să vedem cum putem aplica în detaliu la o societate modernă principiul: „Fă celorlalţi ce vrei să-ţi facă ei ţie”, şi (2) să devenim oamenii care sînt gata să aplice principiul din moment ce ştiu cum să o facă. Vreau să încep acum prin a discuta care este ideea creştină despre omul bun — care sînt specificaţiile creştine pentru maşinăria umană.
Înainte de a intra în detalii, mai sînt încă două idei generale pe care aş vrea să le subliniez. Mai întîi de toate, întrucît moralitatea creştină pretinde că este o tehnică pentru punerea în ordine a maşinăriei umane, cred că mi-ar place să ştiu ce relaţie este între ea şi o altă tehnică care se pare că ridică aceeaşi pretenţie — şi anume, psihanaliza.
Trebuie să faceţi distincţie foarte clară între două lucruri: între teoriile medicale propriu-zise şi tehnicile psihanalistului, pe de o parte, şi concepţia filozofică generală despre lume pe care Freud şi alţii au adăugat-o la psihanaliză, pe de altă parte. Al doilea lucru — filozofia lui Freud — este în contradicţie directă cu creştinismul şi în contradicţie directă cu filozofia celuilalt mare psiholog, Jung. În afară de aceasta, cînd Freud vorbeşte despre modul în care pot să fie vindecaţi nevroticii, el vorbeşte ca un specialist în materie, dar cînd trece la filozofie în general, el vorbeşte ca un amator. De aceea, este înţelept să-i respectăm părerea într-un caz, dar nu şi în celălalt — şi tocmai aşa voi face. Sînt gata să fac aceasta deoarece am descoperit că atunci cînd vorbeşte despre un alt subiect, unul despre care eu cunosc cîte ceva (şi anume lingvistica), el este foarte ignorant. Psihanaliza în sine, separată de adăugirile filozofice ale lui Freud şi ale celorlalţi, nu este nicidecum în contradicţie cu creştinismul. Tehnica ei se suprapune la un moment dat cu moralitatea creştină şi nu ar fi rău dacă orice persoană ar şti cîte ceva despre aceasta: dar ele nu merg paralel tot timpul, deoarece cele două tehnici se ocupă de lucruri diferite. Cînd un om face o alegere morală, sînt implicate două lucruri. Unul este actul alegerii. Celălalt lucru este constituit din diferitele sentimente, impulsuri şi aşa mai departe pe care i le prezintă structura sa psihologică şi care sînt materialul brut al alegerii sale. Materialul acesta brut poate fi de două feluri. Poate fi ceea ce numim un material normal: el poate consta din sentimente comune tuturor oamenilor. Sau poate consta din sentimente nefireşti, datorate unor lucruri care nu au mers bine în subconştientul său. Astfel, teama de lucruri care sînt cu adevărat periculoase ar fi un exemplu din prima categorie; o teamă iraţională de pisici sau de păianjeni ar fi un exemplu din a doua categorie. Dorinţa unui bărbat după o femeie ar face parte din prima categorie; dorinţa pervertită a unui bărbat după un alt bărbat ar face parte din a doua categorie. Ceea ce încearcă să facă psihanaliza este să elimine sentimentele anormale, adică, să-i dea omului materii prime mai bune pentru alegerile sale; moralitatea se ocupă de actul alegerii propriu-zise.
Să formulăm aceasta în alt fel. Imaginativă trei bărbaţi care merg la război. Unul dintre ei are frica obişnuită de pericol pe care o are orice om, dar el şi-o supune prin efort moral şi devine un om viteaz. Să presupunem că ceilalţi doi au, ca rezultat al unor lucruri din subconştientul lor, nişte temeri iraţionale, exagerate, temeri care nu pot fi controlate prin nici un efort moral. Să presupunem acum că vine un psihanalist şi îi vindecă pe amîndoi: adică, îi pune pe amîndoi în poziţia primului bărbat. Ei bine, abia după ce s-a isprăvit problema psihanalitică, începe problema morală, întrucît acum sînt vindecaţi, aceşti doi bărbaţi pot lua atitudini diferite. Unul dintre ei poate spune: „Bine că am scăpat de toate aiurelile acelea. Acum pot să fac în sfîrşit ceea ce am vrut să fac întotdeauna — să-mi împlinesc datoria pentru cauza libertăţii”. Dar celălalt ar putea spune: „Ei bine, îmi pare bine că acum sînt relativ calm în focul luptei, dar aceasta nu modifică nicidecum faptul că sînt foarte hotărît să am grijă de mine însumi şi să-1 las, ori de cîte ori pot, pe celălalt fîrtat să ia misiunea periculoasă. Unul dintre lucrurile bune cu privire la faptul că mă simt mai puţin înspăimîntat este că acum pot să mă îngrijesc mai bine de mine însumi şi pot să fiu mai dibaci cînd este vorba să ascund faptul acesta de ceilalţi”. Diferenţa aceasta este de ordin pur moral, şi psihanaliza nu poate face nimic cu privire la ea. Oricît de mult ai îmbunătăţi materialul brut al omului, mai este ceva: alegerea liberă, reală pe care o face omul cu privire la materialul care i s-a prezentat, alegerea de a pune avantajul său pe primul plan sau pe ultimul plan. Această alegere liberă este singurul lucru cu care se ocupă moralitatea.
Materialul psihologic rău nu este un păcat, ci o boală. Nu este ceva de care trebuie să te pocăieşti; este ceva ce trebuie vindecat, şi lucrul acesta este foarte important. Fiinţele umane se judecă unele pe altele prin prisma acţiunilor lor exterioare. Dumnezeu le judecă prin prisma alegerilor lor morale. Cînd un nevrotic care are o oroare patologică de pisici se forţează să ridice o pisică, pentru un motiv bun, este posibil ca în ochii lui Dumnezeu el să arate mai mult curaj decît a arătat un om sănătos care a cîştigat ordinul Virtutea Militară. Cînd un om, care a fost pervertit din tinereţe şi a fost învăţat că cruzimea este un lucru normal, face un gest mic de bunătate, sau se reţine de la o cruzime pe care ar fi putut-o comite şi, de aceea, poate riscă să fie batjocorit de tovarăşii săi, este posibil ca el, în ochii lui Dumnezeu, să fi făcut mai mult decît dacă eu sau tu ne-am fi dat chiar viaţa pentru un prieten.
Este bine să privim la lucrul acesta şi din altă perspectivă. Este posibil ca unii dintre noi, care părem oameni foarte de treabă, de fapt să fi folosit atît de puţin din caracteristicile ereditare bune şi din educaţia bună primită, încît sîntem, în realitate, mai răi decît aceia pe care îi socotim oameni înrăiţi. Ştim noi cum ne-am fi comportat dacă am li avut structura psihologică, educaţia rea şi puterea politică pe care a. avut-o, să zicem, Himmler? Acesta este motivul pentru care creştinilor li se spune să nu judece. Noi vedem numai rezultatele alegerilor pe care le face un om pe baza materiei sale prime. Dar Dumnezeu nu îl judecă pe baza materiei prime, ci pe baza a ceea ce a făcut cu ea. Cea mai mare parte a structurii psihologice a omului este datorită probabil trupului: cînd trupul său moare, toată acea structură se va desprinde de el, şi omul central adevărat, cel ce a făcut alegerile, cel care a folosit bine sau rău materialul acesta, va sta gol. Toate lucrurile frumoase pe care le-am considerat ale noastre, dar care se datorau de fapt unei digestii bune, se vor desprinde de unii dintre noi; toate lucrurile dezagreabile care erau datorate unor complexe sau unei sănătăţi şubrede se vor desprinde de alţii. Atunci, pentru prima oară., îl vom vedea pe fiecare aşa cum a fost cu adevărat. Atunci vom avea surprize.
Aceasta mă duce la al doilea punct. Deseori oamenii cred că moralitatea creştină este un fel de înţelegere cu Dumnezeu, care spune: „Dacă respecţi o mulţime de reguli, te voi răsplăti, iar dacă nu le respecţi, te voi pedepsi”. Eu nu cred că acesta este cel mai bun mod de a privi moralitatea. Eu aş spune că de fiecare dată cînd faci o alegere, tu transformi partea centrală din tine, partea care alege, în ceva puţin diferit de ceea ce a fost înainte. Luînd viaţa ta în întregime, cu nenumăratele ei alegeri, pe parcursul întregii vieţi tu transformi încet acest lucru central fie într-o creatură cerească, fie într-una diabolică; fie într-o creatură care este în armonie cu Dumnezeu, cu celelalte creaturi şi cu sine, fie într-una care este într-o stare de război şi ură cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine. Să fii o creatură de un fel înseamnă rai: adică bucurie, pace, cunoaştere şi putere. Să fii o creatură de celălalt fel înseamnă nebunie, oroare, idioţie, furie, neputinţă şi singurătate eternă. Fiecare dintre noi înaintează în fiecare clipă spre o stare sau spre cealaltă
Aceasta explică ceea ce m-a nedumerit totdeauna la scriitorii creştini; ei par să fie atît de stricţi la un moment dat şi atît de liberali în altul. Ei vorbesc despre păcate comise în gînd ca şi cum ar fi extrem de grave; şi după aceea vorbesc despre cele mai înfricoşătoare omoruri şi înşelăciuni, ca şi cum singurul lucru pe care trebuie să-1 faci este să te pocăieşti şi totul va fi iertat. Dar am ajuns să înţeleg că ei au dreptate. Ei se gîndesc întotdeauna la urma pe care acţiunea aceea o lasă asupra eului central minuscul pe care nu-1 poate vedea nimeni în viaţa aceasta, dar pe care fiecare dintre noi va trebui să-1 suporte — sau să se bucure de el — o veşnicie. Un om poate fi într-o asemenea poziţie încît mînia lui face să fie vărsat sîngele a mii de oameni, iar altul poate fi într-o poziţie în care, oricît de mînios ar fi, nu se va alege decît cu faptul că alţii vor rîde de el. Dar urma mică lăsată pe suflet poate să fie aceeaşi la amîndoi. Fiecare a făcut ceva cu sine, un lucru care, dacă nu se pocăieşte, îl va face să-i fie mai greu să-şi stăpînească furia data viitoare cînd este ispitit şi va face furia şi mai îngrozitoare atunci cînd va cădea pradă ei. Fiecare dintre ei, dacă se întoarce cu seriozitate la Dumnezeu, poate corecta aberaţia aceea din omul central; fiecare dintre ei, privind în perspectivă, este un om condamnat dacă nu o face. Mărimea sau micimea unui lucru, privit din afară, nu este ceea ce contează cu adevărat.

Un ultim gînd. Vă aduceţi aminte că am spus că direcţia bună duce nu numai la pace, ci şi la cunoaştere. Cînd un om devine mai bun, el înţelege mai bine şi mai clar răul care încă mai este în el. Cînd un om devine mai rău, el înţelege tot mai puţin propria sa răutate. Un om de o răutate moderată ştie că nu este foarte bun; un om cu desăvîrşire rău crede că este într-o stare bună. Toate acestea sînt de fapt lucruri foarte fireşti. Înţelegi somnul atunci cînd eşti treaz, nu cînd dormi. Îţi poţi vedea greşelile aritmetice atunci cînd gîndirea ta funcţionează bine; cînd faci greşelile, nu le poţi vedea. Poţi înţelege natura beţiei atunci cînd eşti treaz, nu cînd eşti beat. Oamenii buni cunosc atît binele cît şi răul; oamenii răi nu cunosc nici binele si nici răul.

CLICK AICI PENTRU A SEMNA ÎN CARTEA MEA DE OASPEŢI PE NETLOG !

VĂ INVIT SĂ URMĂRIŢI CU ATENŢIE UN FILM DOCUMENTAR EXCELENT NUMIT “UN LUTHER AL ROMÂNIEI” !!!

CLICK AICI CA SĂ DOWNLOADAŢI ÎN ÎNTREGIME,
FILMUL „UN LUTHER AL ROMÂNIEI”



Niciun răspuns to “ C.S. LEWIS (06) MORALITATE ŞI PSIHANALIZĂ 

Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: