TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

CREDINŢA ADEVĂRATĂ – IOSIF ŢON – ELIBERAREA MINŢII

„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. ”
Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3

PROFESOR DOCTOR IOSIF ŢON - UN MARE SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU


ELIBERAREA MINŢII

Nimănui nu-i place să i se spună că este rob, sau prizonier, sau victimă. Mândria omului e de aşa natură încât îl face să se prezinte ca liber chiar şi atunci când n-are cu ce-şi ascunde lanţurile sau cătuşele. Şi totuşi, noi toţi suntem prizonieri ai unor sisteme de gândire. Suntem robi ai unor concepţii care ne-au fost imprimate în minte din copilărie, fără voia noastră. Suntem victime ale unor procese de spălare a creierului şi de brutală şi insidioasă îndoctrinare.

Se cere inteligenţă, imaginaţie şi curaj ca să scapi dintr-o închisoare sau să fugi dintr-o ţară ajunsă sub despotism. Este însă mult, mult mai greu să te eliberezi de ideile care ţi-au fost imprimate sistematic în gândire şi care ţi-au devenit o a doua natură. Iată de ce găsim în Apus atâţia români care au fugit de despotismul de acasă şi astfel s-au eliberat fizic, dar care încă gândesc în categorii marxiste, care păstrează încă în mintea lor dacă nu toată concepţia marxistă despre lume şi viaţă, atunci multe elemente ale acestei concepţii.

Eliberarea de aceste concepţii devine dificilă chiar şi în Apus datorită faptului că şi aici ţări întregi, sau largi segmente ale acestor ţări au fost şi ele îndoctrinate cu elementele esenţiale ale concepţiei marxiste despre lume şi viaţă sau cu concepţii care au apărut în Europa înainte de marxism şi care au determinat apariţia marxismului şi au intrat în componenţa lui.

Ca ilustraţie a acestui fenomen, îmi aduc aminte de o după-masă în 1980 într-o cameră studenţească la Cambridge University, unde stăteam de vorbă cu Anatol Bukovski, acel curajos şi extrem de inteligent disident sovietic. Am fost şocat de ateismul lui şi i-am zis:

— Nu-ţi dai seama că ateismul tău este parte a marxismului pe care-l urăşti şi care ţi-a nenorocit ţara? De ce nu te eliberezi de el?

La care el mi-a răspuns candid:

— Ah, nu, ateismul nu a fost produs de marxism, ci l-a precedat. Şi aici, la Cambridge, profesorii mei care nu sunt marxişti sunt atei.

I-am atras atenţia asupra scrierilor lui Soljeniţîn, care a arătat în mai multe discursuri şi articole ale sale cum ateizarea Europei a fost doar un stadiu pregătitor pentru apariţia marxismului, care a adoptat acest ateism ca parte constituantă esenţială a sa; şi cum ateizarea intelectualităţii ruse în secolul al XIX-lea a fost factorul ideologic hotărâtor care a pregătit revoluţia bolşevică din 1917. Bukovski a refuzat pur şi simplu să accepte această evidenţă istorică. Iată deci un exemplu tipic de om care s-a eliberat fizic, dar nu s-a eliberat intelectual de robia marxistă. Şi nu s-a eliberat deoarece şi profesorii lui de la Cambridge erau robii acelei ideologii. Căci, deşi Bukovski îmi spunea că acei profesori nu sunt marxişti, se ştie că ei sunt „de stânga’’, ceea ce e un eufemism pentru aceeaşi ideologie, chiar dacă anumite nuanţe ale ei sunt îndulcite, pentru a fi făcute acceptabile. Şi chiar dacă n-ar fi nici măcar de stânga, rămâne o realitate faptul demonstrat de Soljeniţîn că ateismul lor este parte integrantă din pregătirea ideologică a Europei pentru nenorocirea ei modernă.

Iată un alt exemplu grăitor, în predica mea de la slujba evanghelică transmisă prin Europa Liberă în prima duminică a anului 1987, m-am ocupat de ceea ce Biblia numeşte „semnele vremurilor”. Am căutat să definesc momentul istoric actual şi am spus că ne aflăm la sfârşitul experimentului comunist. Comunismul ca sistem economic şi politic a venit cu promisiuni extraordinare de libertate, egalitate, frăţie şi belşug pentru întreaga societate. În loc de acestea, a produs dictatură, stat poliţist, brutală înăbuşire a libertăţilor individuale şi – în final – mizerie şi totală catastrofă economică. Am ajuns la momentul când chiar şi liderii sistemului au fost nevoiţi să recunoască acest lucru. Am spus, în predica mea, că de acum ajungem la epoca post-marxistă. Unde mergem de aici înainte? Cine ne dă formulele pentru o societate dreaptă şi eficientă? Şi de aici am trecut la câteva directive pe care ni le dă Biblia în această problemă şi i-am chemat mai ales pe tinerii români creştini să îndrăznească să caute în Biblie soluţii nu numai pentru salvarea individului, ci şi pentru salvarea naţiunii.

Ei bine, câteva luni mai târziu am stat de vorbă în America cu un tânăr pastor baptist venit în vizită din România. Unul dintre primele lucruri pe care a vrut să le discute cu mine au fost predicile mele transmise prin Radio Europa Liberă şi prin BBC, Londra. După ce mi-a spus cât de multă lume le ascultă în România şi cât de mulţi le apreciază, mi-a reproşat faptul că uneori „fac şi politică” în aceste predici. În special, mi-a comentat predica aceea despre „semnele vremurilor”. Am fost uluit când l-am auzit că spune:

— Eu nu cred că aveţi dreptate că ne aflăm într-o epocă post-marxistă. Căci societatea trebuie să meargă inevitabil de la primitivism la sclavagism, apoi la feudalism, apoi la capitalism, apoi la socialism şi apoi la comunism. Şi toată lumea va trebui să meargă spre comunism. Nu este altă cale.

Am rămas stupefiat. Iată un tânăr creştin, un predicator al Evangheliei, care – fără să-şi dea seama – este rob al concepţiei marxiste despre istorie. Dar oare puteam să-l condamn pentru aceasta? În şcoală el a trebuit să studieze „materialismul istoric” şi în toată viaţa lui n-a avut nici cel mai mic acces la vreo altă interpretare a istoriei. A trebuit să-i ţin o prelegere despre Arnold Toynbee cu a sa masivă A Study of History (Un studiu al istoriei), în care acest mare istoric analizează 27 de civilizaţii care sunt cunoscute istoriei, care s-au născut, s-au dezvoltat până la un maximum, apoi au decăzut i s-au stins, sau au pierit violent fiindcă îşi pierduseră vigoarea necesară pentru apărare şi supravieţuire. A trebuit apoi să-i arăt că numai câteva ţări din Europa au trecut prin stadiile descrise de marxism şi că nici într-un caz nu se poate dovedi că aceste stadii sunt inevitabile şi că toate societăţile trebuie să meargă necesarmente pe calea presupusă de marxism. Schema marxistă a inevitabili¬tăţii mergerii spre comunism a tuturor societăţilor umane este pur şi simplu o născocire şi o minciună.

Faptul care rămâne însă şi pe care am vrut să-l scot în evidenţă este că mulţi dintre noi sunt încă prizonierii concepţiei marxiste despre lume şi viaţă, sunt – involuntar şi inconştient – robi ai unor noţiuni marxist-materialiste.

Există încă o serie întreagă de noţiuni care ne-au fost imprimate în gândire şi – datorită faptului că ele sunt susţinute şi de o mare parte a gânditorilor din Apus, în special a celor francezi – ele ne par sacrosante, şi le luăm totdeauna ca de la sine înţelese, fără să ne treacă măcar o dată prin gând că am putea, sau că ar trebui, să le contestăm valabilitatea. Voi semnala mai jos câteva dintre ele.

Să începem cu umanismul renaşterii, apărut şi dezvoltat în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Este adevărat că în Evul Mediu catolicismul a ţinut gândirea Europei în frâu şi că era necesară o descătuşare. Dar, în orice situaţie în care o societate este roabă a unei ideologii înăbuşitoare, important nu este numai să arunci peste bord acea ideologie: mult mai important este cu ce o înlocuieşti! Căci dacă respingi o anumită concepţie despre lume şi viaţă, în mod inevitabil vei îmbrăţişa alta. Dacă eşti fiinţă gânditoare, nu poţi trăi fără o concepţie despre lume şi viaţă.

Secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost secolele zbaterilor spre libertate de gândire şi secolele căutărilor unor noi interpretări ale lumii şi ale existenţei. Nu toate ţările din Europa au mers pe aceeaşi cale şi nu toate au îmbrăţişat aceleaşi soluţii. O comparaţie a căilor şi a soluţiilor adoptate şi apoi a consecinţelor adoptării uneia sau a alteia dintre soluţii va fi deosebit de instructivă pentru noi astăzi.

Să începem prin a ne reaminti că problema era creată de o Biserică ce devenise dictatorială şi totalitaristă şi, prin aceasta, în loc să fie motorul dezvoltării spirituale a indivizilor şi a naţiunilor, a devenit o frână în calea acestei dezvoltări. Reacţiile la această situaţie au fost, în mod fundamental, două. Prima reacţie a fost un atac total asupra religiei propovăduite de acea Biserică şi asupra religiei în general şi înlocuirea ei cu o concepţie ateistă despre lume şi viaţă, numită pe rând umanism, iluminism, raţionalism şi pozitivism, cale adoptată în special de Franţa. A doua reacţie a fost reformarea religiei, adică aruncarea peste bord a acelor forme ale religiei creştine care erau aberaţii omeneşti adăugate în cursul secolelor şi întoarcerea la creştinismul originar, biblic. Calea aceasta a fost urmată de Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca şi parţial de Olanda, Germania şi Elveţia.

Să privim puţin mai de aproape la natura şi la conţinutul celor două căi şi să privim apoi la consecinţele care au fost declanşate de o cale şi de cealaltă.

Trebuie să încep prin a face observaţia că noi, românii, am gravitat în sfera franceză şi dintotdeauna ne-a fost lăudată calea franceză, iar literatura marxistă a accentuat şi mai puternic ridicarea în slăvi a umanismului, a iluminismului, a revoluţiei franceze, a raţionalismului francez, a Comunei din Paris, care toate în final au pregătit apariţia marxismului şi a revoluţiei bolşevice. Calea urmată de ţările reformate nu ne-a fost descrisă niciodată în mare detaliu, şi majoritatea românilor n-au înţeles-o niciodată. De aceea, o contestare a valorii căii franceze şi o apologie a căii Reformei, aşa cum o vom face în paragrafele de mai jos, îi va suna cititorului român ca un lucru in¬credibil, sau ca un sacrilegiu. Spun „sacrilegiu” cu toate că acest cuvânt desemnează un atac asupra lucrurilor sfinte ale religiei. El se aplică totuşi şi aici, deoarece pentru cei crescuţi în cultura franceză şi apoi în cea marxistă, umanismul, iluminismul, revoluţia franceză, raţionalismul, pozitivismul şi Comuna din Paris sunt noţiuni sacrosante, şi a le contesta valoarea apare pentru ei ca un sacrilegiu.

Vom începe contestaţia noastră prin atacarea cuvântului „umanism”. Pe noi, românii, cuvântul acesta ne induce în eroare prin faptul că în mintea noastră el este identificat cu a fi „uman”, în sensul omeniei româneşti, adică al bunătăţii. Curentul umanist însă, în esenţa lui filozofică, nu are nimic de-a face cu omenia. Umanismul, ca o concepţie despre lume şi viaţă, este opusul teismului. Teismul este concepţia despre lume şi viaţă care pune în centrul său pe Dumnezeu (Teos). Iată esenţa acestei concepţii: Dumnezeu a creat lumea şi pe om şi Dumnezeu energizează, susţine şi conduce lumea, istoria şi pe om spre ţeluri precis definite încă dinainte de creaţie. Dumnezeu a revelat aceste planuri profeţilor, şi suma acestor revelaţii este adunată în Biblie. Apoi Dumnezeu S-a revelat pe Sine însuşi prin Fiul Său Isus Cristos, prin care a şi făcut ispăşirea păcatelor omenirii şi prin care i-a făcut omului acces la Dumnezeu.

Umanismul începe prin a respinge ideea de Dumnezeu, prin a-L exclude pe Dumnezeu din univers. Umanismul îl pune pe om în centrul universului. După umanism, omul este ceea ce are universul mai bun, iar raţiunea umană este autoritatea supremă în univers, împlinirea fizică şi intelectuală a omului, aici şi acum, în singura lui existenţă, este ţelul vieţii şi bunul suprem al vieţii. Umanismul, ca o concepţie despre lume şi viaţă, apărut în secolul al XVI-lea în Europa de Apus, este de fapt ateismul. Iată de ce atunci când prin 1930 s-a format în Statele Unite ale Americii societatea ateilor, ea şi-a dat numele The Humanist Society, şi iată de ce în America termenul de „humanism” astăzi este folosit în sensul de „ateism”!

În secolul al XVII-lea s-a dezvoltat în Franţa curentul iluminist, cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai săi fiind Diderot, Voltaire şi o pleiadă de alţi gânditori şi scriitori care au redactat Enciclopedia Franceză. Ei erau antireligioşi şi atei. Ei înşişi au numit „iluminare” debarasarea lor de religie şi adoptarea unei concepţii ateiste despre lume şi viaţă, şi de atunci încoace se transmite voit concepţia că a fi credincios în Dumnezeu înseamnă a fi bigot, a fi îngust la minte, iar a fi ateu înseamnă a-ţi fi luminat mintea.

Rezultatul direct al umanismului şi al iluminismului în Franţa a fost revoluţia franceză din anul 1789. Această revoluţie ne-a fost prezentată întotdeauna în culori strălucitoare, în ciuda măcelurilor pe care le-a declanşat, a pustiirii spirituale căreia i-a dat naştere şi a culminării ei în războaiele napoleoniene. Revoluţia franceză a fost direct şi violent antireligioasă, şi în anii ei de putere s-a încercat distrugerea creştinismului şi introducerea unei religii în care să fie slăvit numai omul. Interesant este că atât în cursul secolului umanismului, cât şi în iluminism şi în revoluţia franceză, ceea ce a fost ridicat la rang de valoare supremă a fost mitologia greco-romană, un păgânism care este interesat în zeificarea trupului uman, a nudităţii şi a plăcerilor senzuale. Arta sculpturală şi pictura acelor secole stau mărturie acestei concepţii.

Nu, revoluţia franceză nu a fost un fapt „pozitiv” şi glorios, aşa cum ne este ea prezentată, ci a fost o declanşare a urii, a violenţei, şi a spiritului de distrugere. Efectul ei final a fost totala desacralizare a naţiunii franceze. Şi aceasta, aşa cum ne-a arătat Mircea Eliade, nu a fost un câştig, ci o mare şi dezastruoasă pierdere. Ateismul în secolul .al XIX-lea a avansat sub numele de raţionalism şi de pozitivism, şi o ultimă consecinţă a fost o altă sângeroasă revoluţie, Comuna din Paris din 1873, care a fost preludiul revoluţiilor comuniste, cu toate nenorocirile pe care ni le-au adus ele şi pe care, din nefericire, le cunoaştem prea bine.

Oare aceasta era calea necesară pe care trebuiau să meargă inevitabil naţiunile? Dacă toate naţiunile europene ar fi mers pe această cale, am fi, probabil, forţaţi să răspundem afirmativ la această întrebare. Dar nu aşa stau lucrurile. O serie de alte naţiuni europene au urmat o altă cale. în loc să meargă spre respingerea religiei creştine, spre ateizare, care a dus apoi la revoluţii sângeroase şi nenorocitoare de indivizi şi de naţiuni, alte ţări au ales calea reformării religiei creştine.

Care a fost esenţa Reformei? Datorită faptului că Reforma nu a pătruns în nici una din ţările Europei de Răsărit, românii nu i-au înţeles niciodată esenţa şi valoarea. Când românii însă călătoresc în ţările care sunt rod al Reformei şi văd acolo ordinea, curăţenia şi spiritul de disciplină şi de cinste şi văd dezvoltarea şi belşugul acelor societăţi, le trebuie destul de multă vreme până să înţeleagă şi să admită că toate acele lucruri se datorează în mod direct religiei reformate. Esenţa Reformei este reîntoarcerea la Biblie şi acceptarea acesteia ca singura sursă de îndrumare spirituală şi de formare a unei concepţii despre lume şi viaţă.

Să luăm pentru exemplificarea reformei şi a efectelor ei cazul Angliei. Am văzut că în Franţa s-a trecut de la umanism la iluminism şi apoi, ca rezultat direct, la ferocitatea terorii revoluţiei franceze. În timpul acesta, Anglia trecea prin stadii de o natură cu totul diferită. Întâi a fost reforma făcută de Henric al VIII-lea şi consolidată de Elisabeta I. Înflorirea economică şi dezvoltarea Angliei ca forţă mondială în acea vreme (sec. al XVI-lea) sunt bine cunoscute. Secolul al XVII-lea a fost caracterizat printr-o adâncire a Reformei determinată de mişcarea puritană. Puritanii cereau o şi mai radicală reformă, adică o mai totală ataşare de Biblie şi o trăire în puritatea cerută de Biblie. În prima parte a secolului al XVIII-lea, când în Franţa a început să triumfe iluminismul ateu, o serie de gânditori englezi tindeau să ducă şi Anglia pe acea cale. Această tendinţă a fost însă înfrântă de mişcarea de renaştere spirituală provocată de marii predicatori John Wesley şi John Whitefield, cunoscută sub numele de Methodist Revival (trezirea spirituală sau renaşterea metodistă). Dacă reforma engleză din secolul al XVI-lea şi mişcarea puritană din secolul următor fuseseră pornite de sus în jos, de la teologi şi academici şi nobili spre mase, trezirea metodistă a atins direct masele populare şi a produs o reînnoire spirituală care astfel a afectat profund întreaga naţiune.

În istoriografia engleză se scoate în evidenţă faptul că acţiunea de înnoire spirituală biblică generată de metodism a produs şi a influenţat o serie de parlamentari britanici care au iniţiat şi introdus legi profund umanitare, ca abolirea sclaviei, îmbunătăţirea situaţiei muncitorilor, şi mai târziu a dus la crearea de sindicate, de societăţi de binefacere, la crearea spitalelor etc. Toate aceste îmbunătăţiri ale vieţii sociale s-au produs din impulsul produs de întoarcerea la Biblie, dovedind astfel fără putinţă de tăgadă că revoluţia sângeroasă nu este necesară pentru introducerea de schimbări sociale radicale. Faptul acesta va deveni şi mai vizibil pentru oricine care şi-ar lua timp să studieze şi istoria celorlalte ţări ale Reformei: Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Germania, Finlanda, Elveţia.

Turistul român care poate călători prin Europa ar face descoperiri senzaţionale dacă ar vizita ţări protestante şi apoi ar trece din acestea spre cele catolice (Franţa, Spania, Italia). Diferenţa de ordine, curăţenie şi disciplină este de-a dreptul şocantă.

Un istoric şi gânditor american de origine cehă, Michael Novak, a scris recent o carte majoră intitulată „The Spirit of The American Capitalism” (Spiritul capitalismului american). Subliniez faptul că Novak este romano-catolic. El analizează însă istoria ultimelor cinci secole în Europa şi în cele două Americi (de Nord şi de Sud) şi arată cum protestantismul a declanşat spiritul creator al popoarelor şi a produs ţările cele mai bogate din lume. De asemenea el arată cum catolicismul a frânt dezvoltarea economică a unor ţări ca Spania, Portugalia şi ţările din America Latină, cu toate că resursele acestor ţări nu erau cu nimic mai prejos decât cele din ţările reformate. Celor ce vor să cerceteze subiectul acesta al religiei reformate ca factor decisiv în problema unor ţări extrem de productive şi a unor civilizaţii deosebit de avansate le recomand să citească această carte. În ea vor găsi bibliografie pentru un studiu comprehensiv al problemei.

Ceea ce vreau eu să realizez aici este să-l ajut pe cititorul român să îndrăznească să regândească o serie de concepte pe care le-a luat dintotdeauna ca pozitive: umanism, iluminism, revoluţia franceză, pozitivism, Comuna din Paris. Toate acestea au declanşat în final nenorocirea marxistă, revoluţia bolşevică şi înrobirea comunistă. Toate manualele de istorie scrise de marxişti ne stau mărturie, căci ele prezintă aceste noţiuni ca pozitive şi nu se sfiesc să prezinte aceste mişcări ca precursoare ale marxism-leninismului! Aceste concepţii şi aceste revoluţii nu erau necesare şi nu erau inevitabile pentru progresul social. Ţările reformate, care au ales o altă cale, şi astfel au progresat mult mai bine şi mult mai mult, ne dovedesc cu prisosinţă acest lucru.

Am spus însă că este greu ca omul să se elibereze de concepte pe care o viaţă întreagă le-a luat ca de la sine înţelese, ca adevăruri evidente şi absolute.

Se cere curaj şi multă înţelepciune pentru a îndrăzni să-ţi revizuieşti conceptele, să recunoşti că ai gândit greşit şi să începi totul de la capăt, adoptând noi concepte şi reclădindu-ţi eşafodajul gândirii pe noi baze, pe noi principii.

La un asemenea curaj şi la o asemenea înţelepciune îi chemăm noi pe români în aceste pagini de carte.

Niciun răspuns to “CREDINŢA ADEVĂRATĂ – IOSIF ŢON – ELIBERAREA MINŢII”

Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: