TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

CREDINȚA ADEVĂRATĂ – IOSIF ȚON – REVOLUȚIE SAU RENAȘTERE

„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. ”
Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3

PROFESOR DOCTOR IOSIF ŢON - UN MARE SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU

PROF.DR. IOSIF ŢON – CREDINŢA ADEVĂRATĂ (1988)
CAPITOLUL 9 – REVOLUŢIE SAU RENAŞTERE ?!?

Momentul pe care îl trăim astăzi este sfârşit de epocă şi început de epocă.
Este sfârşit de epocă deoarece experimentul marxist-comunist a ajuns la epuizare. Milioane de oameni au crezut că prin naţionalizarea mijloacelor de producţie şi prin economie centralizată se va ajunge la societatea ideală. Credinţa aceasta s-a dovedit a fi falsă. Sistemul economiei de stat, complet centralizată, a dus la crearea unui stat poliţienesc cu un control totalitar asupra vieţii şi a gândirii indivizilor, a dus la uciderea creativităţii şi a iniţiativei, a dus la crearea unei noi clase de stăpâni privilegiaţi, a dus la minciună şi corupţie şi, în final, a dus la dezastru economic total. În cadrul acestui proces s-a produs o îndoctrinare materialist-ateistă a populaţiei, o golire de crez, o golire de viaţă spirituală şi de principii morale.

Conducătorii Chinei au fost primii care au recunoscut că Marx nu a avut soluţii pentru societatea modernă. Acum şi Gorbaciov a recunoscut că sistemul nu merge. Indiferent cât de departe vrea să meargă Gorbaciov cu schimbările, indiferent dacă ierarhia de partid îl va lăsa să meargă departe sau nu şi indiferent de faptul că Gorbaciov insistă că el nu vrea să schimbe sistemul, ci doar să-l facă eficace, fapt este că prin ceea ce s-a recunoscut deja, practic s-a arătat clar că sistemul nu merge.

Întrebarea care rămâne este: Unde mergem de aici? Şi mai apare o întrebare: Dacă Marx n-a avut dreptate în cele economice şi sociale, trebuie oare să mai menţinem ca valabilă concepţia despre lume şi viaţă pe care ne-a dat-o el (completat de Engels şi de Lenin)?

La aceste întrebări, marea masă deja simte că răspunsul este o respingere categorică a sistemului economic-social marxist şi a concepţiei marxist-leniniste despre lume şi viaţă. Dar cu ce le înlocuim ?!?

Scopul acestei cărţi nu este să analizeze opţiunile economico-sociale care ne stau în faţă. Scopul ei este doar să pună în discuţie problema concepţiei despre lume şi viaţă. Este clar că ne aflăm într-un moment istoric în care românii se întreabă şi trebuie să se întrebe care le va fi concepţia despre lume şi viaţă pe care îşi vor reclădi atât viaţa personală cât şi viaţa naţională.

Excursia noastră prin ideile şi prin concepţiile din ultimele cinci secole în Europa a fost menită să ne ajute să înţelegem care sunt concepţiile posibile şi care sunt consecinţele adoptării uneia sau a alteia dintre aceste concepţii.

Să ne întoarcem puţin înapoi la secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Când am discutat despre aceste secole, am amintit de umanism, dar nu şi de renaştere. Renaşterea a fost un curent de gândire – predominant în special în Italia şi Franţa – care a dat naştere umanismului. Renaşterea a fost curentul general, umanismul a fost produsul special, adică, concepţia nouă despre lume şi viaţă. Renaşterea a început prin punerea sub semnul întrebării a dogmelor Bisericii Catolice şi a continuat prin întoarcerea la antichitatea greco-romană: la filozofia, la arta, la literatura şi chiar şi la mitologia greco-romană. Personajele acestei mitologii şi legendele ei au devenit subiecte preferate ale picturii italiene şi franceze. Prin aceasta, modul de viaţă al păgânătăţii greco-romane este ridicat la rang de virtute şi este făcut nu numai acceptabil, ci chiar de râvnit pentru clasele culte şi avute ale Europei. Rezultatul final a fost O PĂGÂNIZARE A EUROPEI în gândire şi în stilul de viaţă. Termenul de „umanism” dat filozofiei acestui proces era menit să facă totul acceptabil şi atractiv.

Am arătat că una dintre consecinţele directe ale acestui proces dus la înflorire prin ateismul iluminismului francez, a fost seria de revoluţii sângeroase: revoluţia franceză, Comuna din Paris, revoluţia bolşevică. Toate tragediile prin care am trecut şi noi, românii, sunt consecinţe ale „renaşterii”, ale umanismului, ale iluminismului şi ale celorlalte curente de gândire reducţioniste şi nihiliste.

De data aceasta, am pus între ghilimele termenul de renaştere (pe care, de asemenea, refuz să-l scriu cu literă mare, aşa cum se obişnuieşte), deoarece eu contest că aceasta ar fi fost adevărata renaştere. Adevărata renaştere au trăit-o ţările care au ales CEALALTĂ CALE, şi anume, reforma religiei creştine prin întoarcerea nu la păgânismul antic, ci la Sfânta Scriptură. Renaştere înseamnă NAȘTERE DIN NOU. Termenul însuşi Îi aparţine Domnului nostru Iisus Hristos. El i-a spus unui mare intelectual din vremea Sa: „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Evanghelia după Ioan 3:7).
Şi Domnul nostru i-a explicat lui Nicodim că această naştere din nou se petrece când omul se întoarce la Dumnezeu. Aceasta este o naştere „de sus”, o naştere pe care o produce Spiritul lui Dumnezeu.

Cei care au respins Sfânta Scriptură şi au ales mitologia greco-romană au pretins că au produs prin aceasta o renaştere. Dacă urmărim bine prin istorie ce au produs ei, constatăm că ei n-au produs o naştere din nou, ci O ÎNTOARCERE LA BARBARIE.

Aceia care s-au întors la Sfânta Scriptură au trăit o naştere din nou. În ţările lor s-a produs o renaştere. Lor nu le-a trebuit o revoluţie sângeroasă ca să facă transformări pline de umanism (în sensul bun al cuvântului) în ţările lor. Ei au făcut aceste schimbări în mod natural, ca o urmare firească a transformărilor spirituale produse în vieţile lor prin întoarcerea la Dumnezeu.

Unii istorici pun în opoziţie renaşterea şi reforma. Teza mea este că Reforma a produs adevărata renaştere. Şi atunci opoziţia nu este între renaştere şi Reformă, ci între ATEISMUL care produce revoluţie sângeroasă şi REFORMA SPIRITUALĂ care produce renaştere sau naştere din nou. Mai simplu, opoziţia este între revoluţie şi renaştere.

De ce are astăzi nevoie românul şi naţiunea română ?!? De o nouă revoluţie ??? Sau de o adevărată naştere din nou ? Să facem o paralelă între acestea două.
Să ne uităm bine la ele, ca să ştim între ce trebuie să alegem.

Diferenţele dintre Revoluţie şi Renaştere (Naştere din nou)

1. Scopul Revoluţiei este ca NOI să-i schimbăm pe alţii, să-i facem cum am vrea noi să fie. Prin contrast, scopul renaşterii este să ne schimbe pe noi înşine.
Noi acceptăm ca DUMNEZEU să ne facă pe noi cum vrea El să fim.

2. Revoluţia porneşte din URĂ faţă de cei pe care-i credem responsabili de toate necazurile noastre şi sfârşeşte în violenţă şi în uciderea altora pentru ca noi să ne bucurăm de ce au ei. Ura este ucigătoare: după ce-i ucide pe alţii, ne va ucide şi pe noi înşine. Prin contrast, naşterea din nou porneşte din DRAGOSTE faţă de toţi oamenii şi ne învaţă că noi trebuie să le slujim ca să-i recuperăm. Consideră că toţi oamenii sunt recuperabili. Dragostea este creatoare: ne face să-i ridicăm pe alţii, şi prin aceasta ne ridică şi pe noi.

3. Revoluţia este UȘOARĂ: ea-ţi cere să-i ucizi pe toţi cei ce-ţi stau în cale.
Prin contrast, naşterea din nou este DIFICILĂ: ea-ţi cere să te jertfeşti pe tine însuţi în slujba altora.

4. Revoluţia îşi ucide în final propriii copii şi devastează întreaga naţiune.
Prin contrast, renaşterea unor indivizi duce la binele întregii societăţi.

Lovitura cea mai devastatoare dată neamului românesc prin sistemul marxist-leninist-ceauşist nu a fost cea economică, ci cea MORALĂ. Neamul nostru a fost frânt în supunere abjectă şi, pentru a supravieţui, a fost silit să accepte minciuna şi corupţia ca stil de viaţă. Dacă-i va fi greu să se redreseze economic după ce întreaga ţară a fost ruinată, naţiunii noastre îi va fi şi mai greu să se refacă moral. Numai o naştere de sus, o adevărată renaştere, poate să o redreseze. Renaşterea neamului se poate face numai prin indivizi care acceptă naşterea din nou prin Iisus Hristos. Sănătatea morală şi spirituală se capătă numai prin Acela care este Izvorul moralei şi al spiritualităţii.

Pentru a vedea care este piedica în calea unei asemenea renaşteri, vă voi relata o altă întâmplare. Pe vremea când studiam la Oxford, am fost invitat să vorbesc unui grup de studenţi creştini la universitatea din Canterbury. După prelegere, doi studenţi au fost aduşi de o studentă credincioasă în camera de oaspeţi în care eram cazat. Ei voiau să stea de vorbă cu mine.

Era prin 1971, când maoismul era la modă, şi cei doi erau marxişti-maoişti. Le-am dat argumente despre existenţa lui Dumnezeu şi despre incapacitatea sistemului comunist de a rezolva problemele omului şi ale societăţii. Au ridicat multe obiecţii şi le-am clarificat rând pe rând. După toate, târziu după miezul nopţii, cel mai revoluţionar dintre ei a cedat şi a zis:

— Domnule, recunosc că ai argumente valabile. Dar totuşi eu nu pot crede.

La aceasta, i-am dat imediat următoarea replică:

— Nu este adevărat că nu poţi crede. Adevărul este altul. Să-ţi explic. Tu eşti revoluţionar şi vrei să schimbi pe toată lumea prin violenţă, să-i faci pe toţi să devină ceea ce-i vrei tu. Dacă este adevărat ce zic eu, atunci tu trebuie să-L laşi pe Hristos să te schimbe pe tine. Şi aceasta înseamnă să scoată din viaţa ta lucruri care Lui nu-I plac, dar care ţie îţi sunt foarte dragi, şi să introducă în viaţa ta lucruri pe care tu nu le vrei. Şi fiindcă ştii ce schimbări radicale vrea să facă El în tine, totul în tine ţipă în spaimă şi nu-L primeşti. Dar tu nu vrei să recunoşti acest lucru, nici măcar faţă de tine însuţi. Şi de aceea mintea ta caută să justifice raţional poziţia ta. Astfel, tu nu spui că e împotriva intereselor tale actuale să-L primeşti pe Hristos, ci că nu poţi crede în El. Dar nu e adevărat că nu poţi crede. Adevărul este că tu NU VREI să crezi în El, fiindcă nu eşti gata să-L laşi pe El să te schimbe.

Cu aceasta, au plecat. A doua zi dimineaţa, la micul dejun, fata credincioasă care i-a adus la mine a venit la masa mea şi mi-a povestit că seara, după ce au ieşit de la mine, mergând pe coridor, studentul revoluţionar s-a întors spre ea şi i-a spus:

— Omul acesta are dreptate. Eu NU VREAU să cred în Dumnezeu.

Şi în neamul nostru sunt mulţi, foarte mulţi ca tânărul acesta. Refuzul lor de a crede în Sfânta Scriptură şi în Iisus Hristos nu este de ordin intelectual, ci de ordin moral: ei nu vor să-L lase pe Hristos să le schimbe viaţa. Şi aşa… ei rămân în moarte spirituală.

Numai când suficient de mulţi români vor accepta să creadă, vor alege să creadă în Iisus Hristos şi se vor lăsa renăscuţi, numai atunci îşi vor câştiga ei înşişi sănătatea morală şi, prin ei, întreaga naţiune va fi refăcută.

Niciun răspuns to “CREDINȚA ADEVĂRATĂ – IOSIF ȚON – REVOLUȚIE SAU RENAȘTERE”

Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: