TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

DUMITRU CORNILESCU – UN LUTHER AL ROMÂNIEI – UN FILM DOCUMENTAR EXCEPŢIONAL CARE TREBUIE VIZIONAT DE TOŢI ROMÂNII

Românii au o mare problemă atunci când e vorba să-şi aprecieze adevăratele valori. În schimb, generaţia de astăzi este atrasă de nimicurile şi mizeriile pe care le vedem la tot pasul în jurul nostru. Asistăm la manelizarea, ferentarizarea, secularizarea şi ateizarea României. Minuni, vijelii, pirande, dansatoare din buric, ghicitoare, vrăjitoare, flăcări violet şi alte fenomene de felul acesta care îmbâcsesc şi otrăvesc spaţiul cultural şi spiritual al României. Ca un blestem şi ca o nenorocire, în ultimii 20 de ani au apărut tot felul de personaje non-valoroase nu numai în viaţa politică dar şi în teatru, film, muzică, etc… După Revoluţia Română din 1989 am avut ocazia să văd câteva filme româneşti care mi-au produs silă… Vorbe murdare, un limbaj trivial, obscen, infect, actori care joacă rolurile unor personaje de mahala, expresii de care te ruşinezi numai să le asculţi darămite să le mai şi redai.

Am mai văzut „artiste” şi „artişti” pe care-i vedem „făcând show” adică îndemnând la imoralitate, depravare, sexualitate fără limite şi prostituarea progresivă a acestui popor român care se bate cu pumnul în piept că e „creştin de 2000 de ani” dar care trăieşte în orbire şi întuneric spiritual, fără Hristos şi fără Dumnezeu !

Blogul meu are o altă politică şi promovează ADEVĂRATELE VALORI, încurajând românii să se orienteze spre rarele puncte de reper moral fără de care acest neam s-ar prăbuşi definitiv şi ireversibil. Nu putem trăi fără credinţă şi fără Cuvântul lui Dumnezeu ! Nu trebuie să rămânem nişte animale raţionale care se îndreaptă spre nicăieri ! (vorba marelui filozof Petre Ţuţea)

Vă invit să faceţi cunoştinţă cu DUMITRU CORNILESCU – un adevărat Luther al României ! Cine a fost Dumitru Cornilescu ? De ce a fost comparat cu marele reformator Martin Luther ? Ce a însemnat Dumitru Cornilescu pentru poporul român şi care este bogata moştenire spirituală pe care a lăsat-o în urma sa ?

Veţi putea primi răspunsuri la toate întrebările de mai sus dar mai întâi vă rog să vizionaţi un film documentar excepţional despre viaţa şi lucrarea marelui om al lui Dumnezeu care a trăit printre români şi pentru români, închinându-şi viaţa, Aceluia care a murit la cruce acum 2000 de ani… Vizionaţi filmul chiar acum iar apoi vă rog să vă exprimaţi opiniile şi concluziile la care aţi ajuns…

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

4 răspunsuri to “DUMITRU CORNILESCU – UN LUTHER AL ROMÂNIEI – UN FILM DOCUMENTAR EXCEPŢIONAL CARE TREBUIE VIZIONAT DE TOŢI ROMÂNII”

  1. Foarte frumos documentar !
    Domnul să te binecuvânteze !

    • @ PAUL ION :

      Mulţumesc, să trăieşti ! Păi tocmai de aceea m-am gândit că acest film documentar excepţional trebuie să aibă un loc de cinste pe blogul meu şi cred că toţi românii trebuie să-l vadă şi să tragă nişte concluzii…

      Dumnezeu să te păstreze în harul Său nemărginit !

  2. Apreciez foarte mult truda lui Cornilescu, e clar că a fost binecuvântată de Dumnezeu.
    Cuvântul lui Dumnezeu are putere prin el însuşi, indiferent de calitatea traducerii.
    O traducere rău intenţionată sau de slabă calitate înseamnă pentru suflet zero, ca un pahar de apă sălcie, nu dă putere şi nici înviorare. Dar o traducere chiar „pe aproape” aduce din puterea lui Dumnezeu, mai mult decât o „mantră” în slavonă sau latină, absolut nereceptabilă şi cu valoare doar de somnifer.

    Abia aştept să mă văd în Cer cu DUMITRU CORNILESCU şi cu cei care l-au cunoscut pe ISUS şi s-au lăsat iubiţi de El, iubind la rândul lor oamenii, care cu toate slăbiciunile lor sunt creaţi pentru altă lume, pentru Împărăţia Cerurilor.

    • Dragă Bogdan, mai înainte de orice, pentru că este pentru prima oară când postezi un comment aici, îţi spun BINE AI VENIT pe modestul meu blog şi nu uita că întotdeauna te aştept cu drag să intervii !

      Sunt întru totul de acord cu tine pentru că evaluezi aşa cum se cuvine viaţa şi slujirea preotului Dumitru Cornilescu, un mare om al lui Dumnezeu care a lăsat poporului român o bogată moştenire spirituală. De-a lungul vieţii, am citit de 3 ori de la cap la coadă Biblia Cornilescu şi trebuie să mărturisesc că am rămas uimit de calitatea deosebită a traducerii în raport cu vechea traducere ortodoxă deosebit de greoaie. Nu pot să înţeleg de ce Biserica Ortodoxă preferă forme de genul „văzutu-l-au” în loc să adopte topica modernă introdusă în 1924 de Dumitru Cornilescu, respectiv „l-au văzut”. Eu cred că prin traducerea Bibliei, preotul Dumitru Cornilescu a contribuit enorm la dezvoltarea limbii şi literaturii române. Orice ar spune unii şi alţii despre slavonă sau despre latină, limba română rămâne limba română şi nimic nu o poate înlocui… Dulcele grai românesc regăsit pe paginile Bibliei Cornilescu ne face mult bine sufletelor noastre şi parcă nu ne mai săturăm să citim mereu şi mereu Cuvântul Sfânt al Domnului.

      Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să luăm o decizie fermă şi clară de a-L primi CU ADEVĂRAT pe Domnul Iisus Hristos în inimile noastre, să mărturisim public credinţa noastră înaintea lumii văzute şi a celei nevăzute, înaintea Bisericii şi înaintea tuturor, pentru ca într-o fericită zi să ne putem întâlni şi noi în Rai cu scumpul nostru frate şi părinte Dumitru Cornilescu !


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: