TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

FUMATUL VA FI INTERZIS COMPLET ÎN SPAŢIILE PUBLICE DIN TOATE ŢĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

FUMATUL - O NENOROCIRE CARE S-A ABĂTUT ASUPRA OMENIRII

FUMATUL – O NENOROCIRE CARE S-A ABĂTUT ASUPRA OMENIRII – VA PRIMI O LOVITURĂ FOARTE GREA ÎN ANUL 2011 ÎN TOATE ŢĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE !!!

După cum ştiţi, la ora actuală în România există o legislaţie care nu este suficient de dură cu privire la fumatul în spaţiile publice. Este vorba de LEGEA 349/2002 = LEGEA COMBATERII FUMATULUI şi de ORDONANŢA DE GUVERN 13/2003 PRIVIND MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII 349/2002

Nu este o noutate faptul că cele două prevederi legale de mai sus nu au mare efect aici în România. Probabil că aţi observat şi voi că mulţi medici şi asistenţi medicali îşi permit să continue să fumeze fără pic de bun simţ în spitale iar şefii lor închid ochii pentru că inclusiv mulţi dintre ei fac acelaşi lucru adică fumează în spital demonstrând nu numai iresponsabilitate ci şi un grad de imoralitate !!! CE FEL DE EXEMPLE SUNT ACEŞTI MEDICI PENTRU PACIENŢII LOR ?!? Pacienţilor le este teamă să-i reclame pentru că au nevoie de ajutorul lor şi sunt la mâna lor atunci când e nevoie de operaţie, de îngrijire în Reanimare sau în salon… Românii se tem să vorbească şi să depună plângere împotriva personalului medical care fumează în spital !
De asemenea, în multe magazine sau hipermarketuri, deşi aparent nu se fumează, totuşi îţi vine pe la nas fum de ţigară provenit din birouri, din depozite sau din alte locuri mai ascunse… Nu mai discutăm de persoanele care intră în scara blocului cu ţigara aprinsă sau care ies din apartament şi intră în lift (sau coboară pe scări) pufăind continuu deşi SCARA BLOCULUI REPREZINTĂ UN SPAŢIU PUBLIC iar nefumătorii trebuie să îndure nesimţirea şi nepăsarea incredibilă a fumătorilor. Dar toate au o limită !

O VESTE FOARTE BUNĂ !!! BRUXELLES-UL PREGĂTEŞTE O LEGE PANEUROPEANĂ CARE VA INTERZICE COMPLET FUMATUL ÎN ORICE SPAŢIU PUBLIC !!! ADIO FUM DE ŢIGARĂ PESTE TOT !!!

Publicaţia electronică EUObserver ne-a dat o veste foarte bună şi îmbucurătoare !!! Domnul JOHN DALLI (comisar european pentru sănătate) a anunţat că Uniunea Europeană (Bruxelles-ul) pregăteşte un proiect legislativ important prin care în anul 2011 vor fi eliminate orice excepţii la interzicerea fumatului în spaţiile publice ÎN TOATE STATELE UNIUNII EUROPENE !!! Chiar dacă românilor le place sau nu, România va fi obligată să se conformeze legii europene !

Domnul comisar John Dalli a declarat cotidianului Die Welt următoarele :

„Avem nevoie de o interzicere completă a fumatului în toate spaţiile publice, în transporturi şi la locul de muncă”

Domnul comisar Dalli a mai precizat că Bruxelles-ul pregăteşte în prezent un proiect legislativ ce va fi prezentat anul viitor şi care nu va mai tolera excepţiile, deoarece „nu este vorba doar de sănătatea vizitatorilor, ci şi de cea a angajaţilor”.

De exemplu în Belgia, unde se află Executivul Uniunii Europene, se poate fuma în diverse localuri, cât timp personalul nu serveşte mâncare. În Grecia, ministrul Sănătăţii a recunoscut miercurea trecută eşecul efectiv al măsurii de interzicere a fumatului, luată în 2009, afirmând că mai multe inspecţii au scos la iveală faptul că opt din zece baruri încalcă în mod deschis legea.

Proiectul legislativ al Comisiei ar putea viza şi reducerea cantităţii de nicotină şi alte substanţe toxice pe care ţigările le conţin.

Comisia ar putea încerca să impună reguli pentru a reduce vizibilitatea produselor pe bază de tutun şi atractivitatea ambalajului lor. Pachetele de ţigări ar urma să devină identice, cu fotografii de avertizare, cum ar fi plămâni îmbolnăviţi, şi cu informaţii suplimentare privind substanţele toxice pe care produsul le conţine.

Fumatul ucide aproximativ 650.000 de europeni în fiecare an, potrivit publicaţiei electronice. (Mediafax, Diana Iliescu)

UCIŞI DE NICOTINĂ

George Harrison – fostul membru al trupei Beatles era un fumător înrăit. Viciul l-a costat viaţa. A murit la 58 de ani din cauza cancerului pulmonar.

Clark Gable – protagonistul din „Pe aripile vântului” a tras din ţigară toată viaţa sa. Inima sa a fost învinsă de nicotină. La numai 59 de ani a murit în urma unui infarct.

Humphrey Bogart – faimosul actor din „Casablanca” a încetat din viaţă la 57 de ani, tot din cauza fumatului. Consumul de nicotină a cauzat apariţia cancerului de esofag.

SURSA : MEDIAFAX.RO

UNIUNEA EUROPEANĂ - BRUXELLES - BELGIA

CITEŞTE UN ARTICOL FOARTE INTERESANT PE LINKUL DE MAI JOS ŞI TRIMITE-L TUTUROR PRIETENILOR :

https://tomisthecat.wordpress.com/tigara-solutia-eficienta-pentru-o-moarte-lenta-si-chinuitoare/

2 răspunsuri to “FUMATUL VA FI INTERZIS COMPLET ÎN SPAŢIILE PUBLICE DIN TOATE ŢĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE”

  1. Trebuie interzis fumatul în absolut toate spațiile publice din România !

    • Tudor, sunt întru totul de acord ca fumatul să fie COMPLET INTERZIS în toate spaţiile publice din România.
      Întrebarea este : CE FACEM NOI în acest sens ? Stăm cu braţele încrucişate şi-i lăsăm pe fumători să ne îmbolnăvească şi pe noi ?!? E treaba lor dacă vor să ajungă mai repede la doi metri adâncime, de murit, oricum murim cu toţii dar important e CUM murim ? Una e să mori de bătrâneţe, noaptea în somn, şi alta e să mori conectat la aparatul de respirat, intubat şi sufocat lent din cauza insuficienţei respiratorii determinate de cancerul bronhopulmonar.

      Nu e de vină Cel de Sus pentru prostia şi încăpăţânarea omului care vrea neapărat să beneficieze de o moarte lentă şi chinuitoare care ar putea fi evitată dacă s-ar renunţa la aceste „cuie de coşciug” (ţigările)…

      Îţi mulţumesc pentru comentariu şi te mai aştept pe blogul meu unde eşti întotdeauna binevenit !

      NAŞTEREA LUI HRISTOS SĂ ÎŢI FIE DE FOLOS ! 🙂


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: