TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

NU CUMVA EŞTI ŞI TU UN FIU RISIPITOR ?!? 

DOMNUL IISUS VREA SĂ VINĂ ÎN INIMA TA
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)

DACĂ DOREŞTI SĂ ÎŢI EXPRIMI VREUN GÂND DESPRE ARTICOLUL NU CUMVA EŞTI ŞI TU UN FIU RISIPITOR ?!? DERULEAZĂ ACEASTĂ PAGINĂ WEB (CU AJUTORUL ROTIŢEI SCROLL DIN MOUSE) ŞI ÎN PARTEA DE JOS VEI GĂSI RUBRICA LEAVE A REPLY

VIZIONAŢI AICI UN FILM EXCELENT : „DRAGOSTEA VINE ÎNCET” !

DOWNLOADAŢI AICI UN FILM EXCELENT : „UN LUTHER AL ROMÂNIEI” !

Multă lume a auzit expresia „fiul risipitor” şi probabil că mulţi ştiu că este vorba de o parabolă (pildă) a Domnului nostru Iisus Hristos (Luca 15:11-32). Când auzim despre fiul risipitor, probabil că ne gândim la X sau la Y, adică ne imaginăm că aceste lucruri se referă la ALŢII, în nici un caz la noi, mai ales că noi suntem nişte oameni chibzuiţi, avem o mare grijă de banii noştri, ca nu cumva să risipim şi să ne trezim cu contul din Bancă golit complet ! Probabil că Domnul Iisus Hristos se referea la cine ştie ce oameni neinteligenţi, incapabili, incompetenţi, lipsiţi de întelepciune, etc ! OARE AŞA SĂ FIE ?!? Despre acei oameni este vorba ?!? Despre cei care habar n-au să facă bani ca noi ? Despre acei oameni care nu ştiu altceva decât să piardă sau să risipească banii ??? Eu cred cu convingere că Pilda fiului risipitor se referă LA MINE şi LA TINE !!! Această parabolă este mai actuală ca oricând în zilele noastre şi nu se referă neapărat la un aspect financiar (deşi poate fi luat în discuţie şi acest aspect, fără îndoială). A existat cumva în viaţa fiecăruia dintre noi o perioadă în care am fost nişte „fii risipitori” ?!? Eu vă mărturisesc foarte sincer, cu multă durere: DA, a existat, cel puţin în viaţa mea !
EŞTI CUMVA UN FIU RISIPITOR ?!? A existat vreun moment în care prin modul cum trăieşti, ai dovedit că ai întors spatele lui Dumnezeu ? Poate că îţi sunt cunoscute aceste cuvinte: „Tată, dă-mi partea mea de avere care MI SE CUVINE, pentru că eu vreau să plec chiar acum şi să fac ce vreau cu viaţa mea !” Adică, mai exact spus, am putea traduce cam aşa: „Doamne Dumnezeule, ştiu că exişti, ştiu că L-ai trimis pe Domnul Iisus Hristos pentru mine ca să moară la Cruce şi să ia păcatele mele asupra Lui ! Ştiu Doamne, că Tu vrei să-mi întinzi mâna şi să mă ridici din mocirla păcatului şi a morţii ! Dar eu prefer să mă descurc singur şi n-am nevoie de ajutorul Tău, Doamne ! Mă voi duce în această lume, voi trăi aşa cum voi vrea şi voi fi fericit pentru că sunt SIGUR că mă voi descurca, nu am nevoie de Tine, Doamne ! Eşti bun, eşti iubitor, dar vreau să-mi văd de drumul meu, n-am nevoie de nimeni şi de nimic !” Poate că nu ai spus niciodată aceste cuvinte, dar ai demonstrat prin atitudinea şi viaţa ta că gândeşti şi trăieşti aşa ! Ai întors spatele de multe ori Tatălui Ceresc şi ai plecat fără să-ţi pese de durerea pe care ai lăsat-o în urma ta ! Ai plecat fără să te gândeşti la consecinţe şi fără să-ţi dai seama unde vei ajunge într-o zi ! Dar, te rog, întoarce-te acum la Tatăl Ceresc !

Mi-aduc aminte că am cunoscut un om care la un moment dat avea tot ce-i trebuia şi era destul de bine aşezat la casa lui. Dar într-o zi, acest om a întors spatele lui Dumnezeu şi a început să se închine unui alt dumnezeu care se numeşte sticla de băutură ! Ştiţi ce s-a întâmplat cu acest om ?!? A fost dat afară din serviciu, şi-a pierdut soţia care l-a părăsit, şi-a pierdut cei doi copii pentru că soţia i-a luat copiii prin Hotărâre Judecătorească, şi-a pierdut casa şi a ajuns în stradă, târându-se pe jos şi implorând oamenii să-i dea o bucată de pâine (sau mai bine zis, nişte bani ca să-şi cumpere din nou băutură şi ţigări). Până la urmă, şi-a pierdut şi viaţa pentru că a făcut o ciroză hepatică ascitogenă şi nu a mai putut fi salvat, murind la numai 46 de ani într-o mizerie de nedescris ! Ceea ce s-a întâmplat este cu atât mai şocant, cu cât acest om a crescut de mic copil într-o Biserică Evanghelică, mama lui fiind o femeie foarte credincioasă şi temătoare de Dumnezeu ! Acest om a avut O ŞANSĂ căreia i-a dat cu piciorul ! De fapt, a avut mai multe şanse ! Să ai o mamă foarte credincioasă este o mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu !
Să fii de mic copil într-o Biserică în care ai recitat versete din Biblie, ai cântat cu ceilalţi copii despre Domnul Iisus Hristos, te-ai rugat, ai ascultat Sfânta Evanghelie – Cuvântul lui Dumnezeu, ESTE MARE LUCRU ! Puţini oameni au parte de asemenea binecuvântări de la Dumnezeu ! La ce i-au folosit toate acestea ?!? Ce s-a întâmplat cu viaţa lui când a hotărât să plece în lumea FĂRĂ Dumnezeu şi FĂRĂ Hristos ?!? Eşec, faliment şi distrugere totală !
A produs multă suferinţă celor din jurul lui şi s-a distrus complet chiar şi pe el însuşi ! Iată ce înseamnă să trăieşti FĂRĂ Dumnezeu ! Ce bine era să se fi întors înapoi la Tatăl său, care l-ar fi primit cu braţele deschise !
Câtă bucurie ar fi fost în ceruri, dacă viaţa acestui om ar fi fost schimbată şi transformată radical prin Cuvântul lui Dumnezeu ! Dacă venea în Biserică, înaintea Domnului şi mărturisea păcatul şi dacă renunţa la idolii lui, ar fi fost salvat ! Vino la Tatăl Ceresc, cât mai ai timp, prietene !

Nu mai amâna pentru că viaţa este foarte scurtă şi se poate întrerupe BRUSC fără ca măcar să-ţi dai seama, fără ca măcar să mai apuci să-ţi mai faci o cruce sau o rugăciune ! Întoarce-te la Dumnezeu, nu se merită să rămâî să îngrijeşti porcii ! Până şi porcii o duc mai bine decât omul care trăieşte departe de Dumnezeu ! Domnul te-aşteaptă, vino AZI la El şi vei fi un om fericit toată viaţa ta ! Iar în clipa morţii nu vei fi singur, ci Însuşi Hristos Domnul te va ţine de mână şi te va trece dincolo în veşnicie, unde ţi-a pregătit şi ţie un loc ! Profită că eşti în viaţă şi nu mai amâna ! Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi glasul Sfântului Duh ! Te implor să-ţi deschizi inima chiar acum ! CLĂDEŞTE-ŢI CASA PE STÎNCA VIEŢII !
Fii binecuvântat ! Îţi doresc o săptămână plină de Lumină şi un Paşte Fericit !

Niciun răspuns to “NU CUMVA EŞTI ŞI TU UN FIU RISIPITOR ?!? 

Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: