TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

RICHARD WURMBRAND – MĂRTURIA UNUI SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU

PASTORUL RICHARD WURMBRAND (1909 - 2001)

http://www.mariromani.ro/pop_player.php

În urmă cu câţiva ani, (mai exact în 2006) am fost foarte fericit să aud că pastorul RICHARD WURMBRAND a fost ales printre primii zece mari români ai neamului nostru (a fost considerat AL CINCILEA MARE ROMÂN DIN TOATE TIMPURILE !!!) Dacă veţi intra AICI veţi vedea că românii (în ciuda pesimismului meu care de multe ori este justificat) au făcut o alegere înţeleaptă şi prin votul lor au decis ca un pastor evanghelic să ajungă printre primii mari români ai tuturor timpurilor !!!
Această campanie a Televiziunii Române şi-a propus să promoveze personalităţile care au întruchipat în cel mai înalt grad, valorile umanităţii, cunoaşterii sau acţiunii în spaţiul românesc. Pentru mine, recunoaşterea publică a acestui mare slujitor al lui Dumnezeu a demonstrat că uneori poporul român este capabil să-şi aducă aminte de marii săi înaintaşi (mai bine mai târziu decât niciodată).

Pastorul Richard Wurmbrand a fost un om care prin modul cum a trăit pe acest pământ, a avut un cuvânt greu de spus şi a demonstrat prin viaţa dumnealui ce înseamnă să ai o pocăinţă adevărată faţă de Dumnezeu şi o credinţă neclintită în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos
(aşa cum suntem învăţaţi în Faptele Sfinţilor Apostoli 20:21 Biblia Ortodoxă)
Fără să exagerăm în niciun fel, putem spune cu toată convingerea că pastorul Wurmbrand a călcat pe urmele Sfântului Apostol Pavel şi pe drept cuvânt a dovedit de-a lungul vieţii că a fost “Un Apostol Pavel al Cortinei de Fier”.

Nu vă pot reda în cuvinte bucuria pe care am avut-o în anii ’90 când am participat la o prelegere susţinută de pastorul Richard Wurmbrand.
De asemenea, îmi aduc aminte că şi Sabina, soţia dumnealui, a ţinut un discurs adresat femeilor credincioase şi m-a impresionat foarte mult.
La sfârşitul serviciului divin, cu ochii plini de lacrimi, m-am dus la Richard şi Sabina Wurmbrand, apoi deşi eram foarte emoţionat, le-am strâns mâna acestor doi titani ai credinţei şi ai slujirii lui Dumnezeu. Le-am mulţumit din toată inima pentru tot ce-au făcut pentru slava Numelui Domnului şi pentru binele poporului român.
Nu prea aveam cuvinte, nu prea ştiam ce să spun şi nu-mi venea să cred că mă aflu lângă dânşii şi că pot să vorbesc cu dânşii. A fost singurul moment din viaţa mea în care am avut bucuria de nedescris de a putea să vorbesc personal cu dumnealor, dar nădăjduiesc că într-o zi, prin harul şi îndurarea Providenţei, ne vom revedea acolo sus în Împărăţia lui Dumnezeu.
Pe această cale, aş dori să mulţumesc public unei doamne credincioase numită Ileana Tănase (de profesie educatoare) care a avut bunătatea şi m-a invitat în Biserica respectivă în acea Duminică binecuvântată. Dacă aş fi refuzat-o politicos, aş fi pierdut enorm şi nu l-aş mai fi cunoscut niciodată pe pastorul Richard Wurmbrand şi nici pe îngerul său păzitor, Sabina (aşa obişnuia pastorul Richard să o descrie pe soţia sa).

Am decis să public pe blogul meu un material interesant despre viaţa şi lucrarea pastorului evanghelic Richard Wurmbrand. Cred că fiecare român cu bun simţ şi cu profund respect faţă de ceea ce înseamnă a fi un om de valoare, ar trebui să citească cu atenţie rândurile de mai jos pentru a cunoaşte aspectele esenţiale ale vieţii şi lucrării unui mare slujitor al lui Dumnezeu cum a fost pastorul Richard Wurmbrand.

De zeci de ani, generaţia tânără trăieşte drama dispariţiei adevăratelor puncte de reper şi a valorilor morale. Poporul român alunecă din ce în ce mai mult în necredinţă, întuneric şi păcat ! Am spus de multe ori pe blogul meu că asistăm la un proces de manelizare, ferentarizare şi mitocanizare a României !
Prin felul cum gândeşti şi cum trăieşti, TU POŢI SĂ OPREŞTI ACEASTĂ EVOLUŢIE NEFIREASCĂ A LUCRURILOR !

Vă invit să citiţi chiar acum şi să trimiteţi, tuturor prietenilor, această extraordinară mărturie pentru ca TOŢI ROMÂNII să ştie cine a fost pastorul Richard Wurmbrand !
Încurajaţi-i pe copiii voştri să citească toate cărţile scrise de pastorul Wurmbrand !

Fiţi binecuvântaţi, dragi români !

UN APOSTOL PAVEL AL CORTINEI DE FIER

RICHARD WURMBRAND - UN APOSTOL PAVEL AL CORTINEI DE FIER

Întâmplarea s-a petrecut în 1966 în Filadelfia, USA. Era cea mai mare manifestaţie populară de susţinere a Vietnamului.
În piaţa plină de lume, a fost ridicată o tribună, la care diverse personalităţi luau cuvântul pe rând. Ultima personalitate care luase cuvântul era un pastor presbiterian ce susţinea cu ardoare cauza comunismului.
Dintr-o dată, un om zvelt cu părul cărunt şi privirea supărată a înşfăcat microfonul şi a spus cu o voce convingătoare:
„Voi nu ştiţi nimic despre comunism ! Eu sunt doctor în comunism.
Voi ar trebui să fiţi de partea victimelor şi nu de cea a torţionarilor ! ”
„Dar ce înseamnă doctor în comunism ?!?” replică pastorul presbiterian.
„Iată dovezile mele !” răspunse personajul, ridicându-şi cămaşa.
Pe piept şi pe spate avea numeroase cicatrice şi urme de răni.
Poliţia americană a intervenit şi omul a fost arestat. Tocmai el, care fusese arestat de nenumărate ori de binecunoscuta şi temuta poliţie comunistă română numită SECURITATEA !

RICHARD WURMBRAND ŞI RĂNILE SUFERINŢEI PENTRU HRISTOS

Numele acelui om era RICHARD WURMBRAND şi intrase doar de câteva zile în SUA. Acel moment precis al arestării sale, avea să-l conducă în faţa Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american în faţa căreia avea să-şi depună mărturia. Richard a vorbit despre realitatea torturilor, a terorii şi a persecuţiilor comuniste practicate contra religiei şi despre utilizarea religiei de către comunişti pentru a-şi atinge scopurile.
Broşura ce conţinea mărturia sa, a fost timp de trei ani cea mai vândută publicaţie dintre toate documentele Guvernului american.

ÎN AMINTIREA PASTORULUI RICHARD WURMBRAND (1909 – 2001)

Richard Wurmbrand a fost un pastor evanghelic care, în lunga sa viaţă, a trăit mari înălţimi, dar şi adânci suferinţe. Activitatea sa în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi, nu a încetat nici în timpul anilor grei ai războiului, nici mai târziu sub teroarea comunistă şi a continuat până aproape de sfârşitul vieţii.
Cele 18 cărţi valoroase scrise după ce a scăpat din lagărul comunist, traduse în peste 70 de limbi, descriu anii petrecuţi în închisorile comuniste din patria sa, România.

Richard s-a născut în Bucureşti în 1909, fiind cel mai mic dintre cei patru băieţi ai unei familii de evrei români. Dotat intelectual, vorbind fluent nouă limbi, Richard a avut o tinereţe furtunoasă, activând în politica de stânga şi lucrând ca „stockbroker“. În ziua de 26 octombrie 1936 s-a căsătorit cu Sabina Oster. Călătorind în acelaşi an prin munţii României, tânărul cuplu evreu a întâlnit un tâmplar creştin care le-a pus în mână o Biblie. Neavând educaţie, acel om nu le-a putut explica prea mult şi nu le-a putut răspunde la întrebări, ci doar i-a sfătuit să-şi facă timp să citească măcar una din Evanghelii, care de fapt este o scurtă biografie a celei mai mari personalităţi a poporului evreu, Iisus Hristos. Ei au citit, au întâlnit şi alţi evrei creştini şi s-au întors la Dumnezeu devenind creştini. S-au alăturat Bisericii Misiunii Anglicane pentru Evrei din Bucureşti. Nu după mult timp, Richard a fost ordinat pastor anglican şi mai târziu pastor lutheran.

În timpul celui de al doilea război mondial, pastorul Richard Wurmbrand şi soţia sa, Sabina, au desfăşurat fără frică o lucrare misionară creştină ilegală.
Ei au smuls numeroşi tineri evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic în multe adăposturi şi au fost arestaţi de câteva ori pentru activitate creştină ilegală în timpul stării de război.
La un moment dat, au fost la un pas de a fi împuşcaţi de un Tribunal militar.
Au fost scăpaţi numai la intervenţia editorului şef al principalului ziar al României din vremea aceea. Părinţii Sabinei, cele două surori şi fratele dânsei, au pierit în masacrele naziste.

După sfârşitul războiului, când comuniştii s-au instalat în România şi au început să controleze Bisericile (1945-1947), pastorul Wurmbrand a început imediat o activitate subterană viguroasă de propovăduire a Evangheliei la poporul său înrobit dar şi la soldaţii ruşi invadatori. A tipărit şi a organizat distribuirea secretă a unui milion de Evanghelii în limba rusă pentru trupele ruseşti care ocupaseră România şi au convertit personal la credinţă pe unii din ofiţerii şi soldaţii ruşi din Bucureşti.

În februarie 1948, deşi era sub protecţie diplomatică suedeză,
pastorul Wurmbrand a fost răpit de pe stradă de agenţii guvernului comunist şi a dispărut fără urmă în sistemul închisorilor comuniste. A fost ţinut sub un nume fals într-o celulă izolată. Datorită poziţiei sale internaţionale de conducător creştin, mai mulţi diplomaţi şi unele ambasade străine au întrebat autorităţile comuniste despre soarta sa. Acestea au minţit, spunând că Wurmbrand nu a fost arestat, ci a fugit din România. Mai târziu, indivizi din Securitate, dându-se drept „foşti detinuţi, colegi de închisoare”, i-au relatat soţiei sale că au asistat la înhumarea lui în cimitirul închisorii. Atât familia, cât şi prietenii săi din ţară şi din străinătate, au fost sfătuiţi să-l uite pentru totdeauna, spunându-li-se că „este mort”.
În timpul anilor grei de închisoare, a reuşit să convertească la credinţă,
ofiţeri de rang înalt din poliţia secretă (Securitatea) şi aceştia au ajutat la eliberarea lui în anul 1956. Odată eliberat, a reînceput îndată activitatea în Biserica prigonită.
Doi ani mai târziu, a fost din nou arestat. A fost închis timp de 14 ani, în două perioade: 1948-1956 şi 1959-1964. Soţia sa, Sabina, a fost şi ea arestată în lagărul de muncă forţată, înrobitoare, la canalul Dunăre-Marea Neagră, timp de trei ani.
Richard Wurmbrand a ieşit din închisoare în anul 1964 în urma unei amnistii generale şi iarăşi a continuat lucrarea sa interzisă în Biserică.
Dându-şi seama de marele pericol al unei noi arestări, creştinii din Norvegia au negociat cu autorităţile comuniste în vederea obţinerii permisiunii pentru ca familia Wurmbrand să poată părăsi România. Preţul obişnuit pentru un expatriat era două mii de dolari. Pentru Wurmbrand, au cerut zece mii de dolari. Cărţile sale „Torturat pentru Hristos“ şi „Biserica Subterană”,
descriu aceste lucruri în detaliu.

În 1965 au ajuns în Oslo, Norvegia, apoi în 1966, în America.
În faţa Subcomitetului Securităţii Interne a Senatului din Washington,
pastorul Richard Wurmbrand a adus mărturie asupra celor petrecute în închisorile comuniste şi descoperindu-şi pieptul, a arătat cele 18 cicatrici adânci, urmare a celor îndurate. Această mărturie şocantă a fost răspândită în întreaga lume prin ziarele din America, Europa şi Asia.

Stabilită în SUA, familia Wurmbrand a început “Misiunea Creştină pentru lumea comunistă”, actuala “Vocea Martirilor”, o organizaţie pentru întreaga lume, având ca scop să-i ajute pe creştinii persecutaţi de regimurile comuniste şi să-i evanghelizeze pe comunişti. Misiunea “Vocea Martirilor” are ramuri în 35 de ţări din lumea liberă. Vorbind personal în multe ţări, pastorul Wurmbrand a atras atenţia lumii întregi asupra cauzei fraţilor lor creştini uitaţi.
Mesajul lui permanent a fost:
„Urâţi sistemele rele, dar iubiţii pe persecutori şi încercaţi să-i câştigaţi pentru Hristos”. O credinţă adâncă, o gândire profundă şi o inteligenţă vie s-au combinat împreună ca să-i dea o personalitate caldă, apropriată tuturor. Principiul lui era : „Ajută pe oricine, dă-i oricui vine să ceară de la tine, chiar dacă nu-l poţi ajuta decât cu puţin”. Conducătorii creştini din toată lumea l-au numit „MARTIRUL VIU” şi „UN APOSTOL PAVEL AL CORTINEI DE FIER”.

Pastorul Wurmbrand a vorbit aproape în toate ţările din lumea liberă
şi a condus multe interviuri televizate. Un exemplu este apariţia lui uluitoare de o oră şi jumătate la televiziune cu Madelaine Murray O’Hare, o ateistă declarată, pe care a lăsat-o fără replică, spunându-i: „Am călătorit prin toată lumea şi am văzut multe lucrări de binefacere în spitale creştine, orfelinate evreieşti, chiar şi case de bătrâni budiste. Ai putea tu să-mi dai un singur exemplu de stabiliment de binefacere ateist ?!?” Doamna Madeleine O’Hare a tăcut timp de trei minute şi nu a găsit niciun răspuns.

Pastorul Richard Wurmbrand a fost activ, a vorbit şi a călătorit pentru Misiune până la vârsta de peste 85 de ani. În ultimii 5 ani, Richard Wurmbrand a fost ţintuit la pat, datorită unei severe neuropatii a picioarelor, contractată în timpul celor 3 ani de închisoare, într-o celulă izolată, cand a fost obligat să stea în picioare ore interminabile şi ţinut în înfometare. A murit pe 17 februarie 2001, la vârsta de 91 de ani, din cauza unei insuficienţe respiratorii.
Soţia sa, Sabina a murit câteva luni mai devreme, pe 17 august 2000.
Din familie a rămas fiul lor, Mihai, nepoata Amalia şi nepotul Alexandru.

RICHARD ŞI SABINA WURMBRAND - DOI SLUJITORI AI LUI DUMNEZEU

CITEŞTE TOATE CĂRŢILE SCRISE DE PASTORUL RICHARD WURMBRAND:

• Wurmbrand Richard, Adu-ţi aminte de fraţii tăi, Buc., Stephanus, 1995.
• Wurmbrand R., Avraam, tatăl tuturor credincioşilor, Stephanus, 1993.
• Wurmbrand R., Cele şapte cuvinte de pe cruce, Stephanus, 1995.
• Wurmbrand R., Cu Dumnezeu în subterană, Casa Şcoalelor, 1994.
• Wurmbrand R., Dacă zidurile ar putea vorbi, Buc., Stephanus, 1995.
• Wurmbrand R., De la suferinţă la biruinţă, Buc., Stephanus, 1994.
• Wurmbrand R., Drumul spre culmi, Buc., Stephanus, 1992, 3 vol.
• Wurmbrand R., Cristos pe uliţa evreiască, Buc., Stephanus, 1994.
• Wurmbrand R., Isus, prietenul teroriştilor, Buc., Stephanus, 1996.
• Wurmbrand R., Îmbătat de dragoste, Bucureşti, Stephanus, 1992.
• Wurmbrand R., Marx şi Satan, Bucureşti, Stephanus, 1994.
• Wurmbrand R., Oglinda sufletului omenesc, Buc., Stephanus, 1994.
• Wurmbrand R., Oracolele lui Dumnezeu, Bucureşti, Stephanus, 1996.
• Wurmbrand R., 100 de meditaţii din închisoare, Stephanus, 1994.
• Wurmbrand R., Predici în celula singuratică, Buc., Stephanus, 1994.
• Wurmbrand R., Strigătul Bisericii prigonite, Buc., Stephanus, 1993.
• Wurmbrand Richard, Umpleţi vidul !, Bucureşti, Stephanus, 1994.
• Wurmbrand Sabina, Nobleţea suferinţei, Bucureşti, Stephanus, 1992.

Puteţi găsi şi AICI un excelent film documentar despre viaţa şi lucrarea pastorului Richard Wurmbrand ! Este vorba de MEMORIALUL DURERII realizat de doamna Lucia Hossu Longin care este un adevărat profesionist al Televiziunii Române.

SURSA: CRISTIANET

Un răspuns to “RICHARD WURMBRAND – MĂRTURIA UNUI SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU”

  1. […] CLICK PE ACEST LINK PENTRU A CUNOAŞTE MAI MULT DESPRE PASTORUL RICHARD WURMBRAND View This PollMarket Research […]


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: