TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO
TOMISTHECAT.WORDPRESS.COM S-A MUTAT PE TOMISTHECAT.RO

ROZARIUL ELECTRONIC – RUGĂCIUNE CATOLICĂ ELECTRONICĂ – O NOUĂ INVENŢIE CARE ÎNDEPĂRTEAZĂ OMUL DE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

AŞA AR TREBUI SĂ SE ROAGE UN PREOT CATOLIC SAU ORTODOX

ROZARIUL FECIOAREI MARIA (ROSARIUM VIRGINIS MARIAE) este o rugăciune care a apărut în al doilea mileniu după Hristos şi care este recomandată de Biserica Catolică deşi încalcă grav litera şi spiritul Sfintei Evanghelii.
Înalţii prelaţi care alcătuiesc Magisterium (conducerea Bisericii Catolice) “uită” faptul că primii creştini (nu numai din primele secole, dar chiar şi din primul mileniu) considerau că e mult mai bine să respecte Cuvântul lui Dumnezeu, decât să facă această rugăciune NEBIBLICĂ, PSEUDOCREŞTINĂ ŞI IDOLATRĂ !
Catolicii spun că deşi rugăciunea Rosarium Virginis Mariae este caracterizată de aspectul său marian (termen care se referă la Fecioara Maria), totuşi ea este o rugăciune profund hristocentrică (ce bine ar fi dacă ar fi aşa…)

Nu voi intra în nicio dispută teologică despre Rosarium Virginis Mariae şi nu voi analiza în acest articol contextul în care a apărut această EREZIE şi nici cauzele pentru care unii oameni nu înţeleg nici în ziua de azi că ACEST TIP DE RUGĂCIUNE SFIDEAZĂ BIBLIA – SFÂNTA SCRIPTURĂ !!!

Aş vrea doar să vă dau o veste (eu cred că e o veste proastă !)
Un electronist italian (Onorio Frati) din orăşelul Loreto, a inventat un „APARAT DE SPUS RUGĂCIUNI” !!! Acest aparat are forma unui ou şi este ornamentat cu chipul Fecioarei Maria. Totul e foarte simplu ! Apeşi pe un buton şi gata… deodată se aude „glasul Maicii Domnului” care începe să se roage pentru tine şi să mijlocească pentru noi, păcătoşii !!! Am auzit şi o explicaţie „pertinentă” (deşi eu aş numi-o mai degrabă IMPERTINENTĂ !!!) Credincioşii catolici spun că n-are sens să ne complicăm să ne rugăm noi înşine (mai ales că există riscul enorm să NU fim ascultaţi de Dumnezeu).
Cu alte cuvinte, este „MAI BINE” să o lăsăm pe Maica Domnului SĂ FACĂ DÂNSA RUGĂCIUNI PENTRU NOI dintr-un motiv foarte simplu şi foarte practic : DOMNUL IISUS HRISTOS N-ARE CUM S-O REFUZE TOCMAI PE MAMA LUI ŞI ESTE OBLIGAT SĂ O ASCULTE… N-ARE ÎNCOTRO… CE AR PUTEA SĂ FACĂ ?!?
TU AI PUTEA SĂ O REFUZI PE MAMA TA ???

ROSARIU ELECTRONIC DIGITAL PENTRU IERTAREA PĂCATELOR

Am mai auzit O EREZIE care sună cam aşa :
Noi, credincioşii catolici şi cei ortodocşi, ştim foarte bine că în Biblie scrie negru pe alb că SINGURUL MIJLOCITOR între noi, păcătoşii şi Dumnezeu este DOMNUL ŞI MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS

Cu toate acestea, noi, catolicii şi ortodocşii, ne-am gândit că totuşi este mai greu să venim noi înşine în rugăciune înaintea Domnului Iisus Hristos chiar dacă El este SINGURUL MIJLOCITOR. Noi, catolicii şi ortodocşii, ne-am dat seama că deşi Domnul Iisus este dragoste şi bunătate prin excelenţă, totuşi nu putem uita că DOMNUL IISUS HRISTOS ESTE BĂRBAT şi există riscul să NU fie atât de blând şi înţelegător, aşa cum este de exemplu Măicuţa Lui, care ESTE FEMEIE şi în consecinţă ESTE MAI BUNĂ, MAI MILOASĂ, MAI ÎNŢELEGĂTOARE ŞI MAI PUŢIN ASPRĂ !!! Cu alte cuvinte, chiar dacă Domnul Iisus nu ne-ar înţelege şi nu ne-ar ierta de păcate, NU-I NICIO PROBLEMĂ, NOI, CATOLICII ŞI ORTODOCŞII, AM GĂSIT SOLUŢIA ! APELĂM LA MĂICUŢA DOMNULUI ŞI DÂNSA SE ROAGĂ (ÎN LOCUL NOSTRU) LA DOMNUL IISUS PENTRU PĂCATELE NOASTRE !!!
E FOARTE SIMPLU ŞI UITE AŞA S-A REZOLVAT ŞI PROBLEMA IERTĂRII PĂCATELOR NOASTRE !

CE PĂRERE AVEŢI, DRAGI CITITORI ?!? SUNTEŢI DE ACORD CU ASEMENEA TEZE ??? UNDE SCRIE ÎN BIBLIE DESPRE ASEMENEA ÎNVĂŢĂTURI ??? UNDE AŢI VĂZUT VOI VREODATĂ ASEMENEA IDEI ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ ?!? DE UNDE AU SCOS PREOŢII CATOLICI ŞI ORTODOCŞI ASEMENEA LUCRURI ??? DE UNDE ATÂTA EREZIE ?!?

APARAT CATOLIC DE SPUS RUGĂCIUNI ŞI DE IERTARE A PĂCATELOR

Mai rămâne doar un singur lucru (ar fi culmea, dar mă aştept la orice…)
Este foarte posibil ca mâine-poimâine să auzim despre asemenea invenţii şi în Biserica Ortodoxă Română respectiv să înceapă să înflorească şi pe Dealul Mitropoliei o profitabilă afacere cu „aparate de spus rugăciuni” ! Să apese şi românii pe buton şi să se poată auzi glasul Maicii Domnului sau poate chiar al lui „Ştefan Cel Mare şi Sfânt”, nu-i aşa ?!? Păi, DE CE să se mai complice românii să se roage la Domnul Iisus Hristos ?!? DE CE să creadă românii că SINGURUL MIJLOCITOR între om şi Dumnezeu este DOMNUL IISUS HRISTOS ??? DE CE să accepte românii Cuvântul Sfânt ?!? DE CE să nu sfideze litera şi spiritul Sfintei Evanghelii ??? Nu-i mai bine să-şi cumpere „aparate de spus rugăciuni” ?!? Nu-i mai bine să calce în picioare Biblia ???
Nu-i mai bine să se vândă cât mai multe asemenea aparate electronice şi cu banii colectaţi să se construiască acel mastodont inutil numit „CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI” ?!?

3 răspunsuri to “ROZARIUL ELECTRONIC – RUGĂCIUNE CATOLICĂ ELECTRONICĂ – O NOUĂ INVENŢIE CARE ÎNDEPĂRTEAZĂ OMUL DE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU”

  1. Este atât de tendenţios şi de răuvoitor ceea ce am citit despre rozariul electronic, încât mă întreb: cine a scris acestea pe cine are în inima şi pe cine vrea de fapt să proclame?!? instigatorii sigur nu sunt discipolii lui Isus. ISUS e doar Pace şi Iubire.

    ALELUIA şi DOMNUL să binecuvânteze pe toată lumea!

    • Irina, ce anume este tendenţios şi răuvoitor ? La ce anume te referi ?!? La articolul scris de mine ? Dacă am scris acest articol, înseamnă că nu-L am în inimă pe Domnul Iisus Hristos şi nu vreau să proclam Numele Său ?!? Păi… lucrurile stau exact invers ! Ba dimpotrivă, am scris acest articol pentru că am un respect deosebit pentru Biblie (Cuvântul lui Dumnezeu) şi doresc cu toată fiinţa mea să împlinesc voia lui Dumnezeu în viaţa mea ! Doresc să proclam EVANGHELIA şi să scot în evidenţă importanţa Sfintei Scripturi pentru noi, oamenii ! Doresc ca oamenii să asculte MAI MULT Cuvântul Sfânt al Domnului şi să renunţe la FORMALISMUL RELIGIOS inutil şi contraproductiv în ceea ce priveşte mântuirea !

      Apropo ! Despre ce instigatori vorbeşti ? La cine te referi ? Cine instigă pe cine ?!? M-ai făcut curios…

      Sunt de acord cu tine că Domnul Iisus Hristos este Pace şi Iubire… de aceea noi NU trebuie să urâm oamenii păcătoşi ci trebuie să-i iubim şi să-i ajutăm să păşească pe Calea Mântuirii ! Nu trebuie să urâm păcătoşii dar TREBUIE SĂ URÂM PĂCATUL !!! Eşti de acord cu mine ?!?

  2. e bun pentru nevăzători!

    dar gândiți-vă și voi că poate fi bun și pentru oamenii muți
    (cei care aud dar nu vorbesc)

    Doamne ajută!


Trimite un comentariu dar pentru a fi aprobat, nu uita să respecţi Regulamentul acestui blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: